ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
Ce se ia după Sfânta Împărtășanie: anafora, agheasma mare, mică sau vin?
După Sfânta Împărtășanie se ia anaforă, iar după aceea puțin vin ca să se clătească gura și să se înghită toată Sfânta Împărtășanie.
Ce se ia înainte de Sfânta Împărtășanie?
În ziua în care ne împărtășim nu trebuie să mâncăm și nici să bem nimic.
Femeile se pot împărtăși în perioada ciclului lunar?
Femeile, în perioada ciclului lunar nu au voie să se atingă de nimic sfințit, dar dacă se află cineva pe patul de moarte, nu se mai ține cont de asta și se poate spovedi și se poate împărtăși.
Cum procedăm cu resturile de mâncare pe care le scoatem din gură după ce ne-am împărtășit, și câte zile ținem această regulă?
Resturile scoase din gură după ce ne-am împărtășit se ard în foc. Această regulă se păstrează o zi. Putem însă evita în acea zi să mâncăm de exemplu pește și fructe cu sâmburi cum ar fi cireșe.
După Sfânta Împărtășanie, în ziua aceea se poate sta în genunchi, se pot face metanii?
După Sfânta Împărtășanie, în ziua aceea nu se stă în genunchi, nu se fac metanii, ci se fac numai închinăciuni cu plecăciuni.
Dacă după ora 24 am mâncat, am băut apă și apoi am dormit, dimineața ne putem împărtăși?
Dimineața nu ne putem împărtăși pentru ca acest lucru arată neglijența, lipsa de evlavie și nepăsare.
Dacă în noaptea dinaintea Sfintei Împărtășanii, creștinul a avut un vis desfrânat se mai poate împărtăși?
Nu se poate pentru că în acest caz este necurăție.
Cum trebuie să ne prezentăm în biserică, trupește, când vrem să ne împărtășim? (partea femeiască)
Cine vrea să se împărtășească fără să se osândească să nu vină la împărtășit fardată, cu rochii strâmte, scurte, despicate, în pantaloni, cu pălării, cu fel de fel de zorzoane, cu capul gol, rujate, cu unghiile vopsite; dacă vin astfel arată necredința, nepăsare de cele sfinte.
Cât de des se pot împărtăși credincioșii? Astăzi in ortodoxie există păreri și practici diferite privind administrarea deasă sau rară a Sfintei Euharistii. Trebuie subliniat de la început ca efectele Sfintei Împărtășanii nu depind însă de numărul de împărtășiri, ci de pregătirea noastră sufletească cu care o primim. Tradiția bisericească și Sfinții Părinți evidențiază adesea regula aplicată totdeauna în Biserica Ortodoxă care nu indică nimănui să vină la împărtășire fără pregătirea necesară din care un loc de frunte îl ocupă Taina Spovedaniei, prin care se face curățirea sufletului. Iată un exemplu în acest sens. Sfântul Ioan Gură de Aur în „Omilia a XVII-a către Evrei”, ne spune: „Mulți se împărtășesc cu această jertfă o dată pe an, mulți de două, alții mai des și către toți aceștia se îndreaptă cuvântul nostru. Dar nu numai către cei de față, ci și către cei ce sunt în pustietăți, căci aceștia fac acest lucru o dată pe an și, de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuie lăudați? Nu voi lăuda nici pe cei ce se împărtășesc o dată, nici pe cei de mai multe ori, ci numai pe cei ce se împărtășesc cu conștiința curată și a căror viața este neprihănită. Pe unii ca aceștia totdeauna îi vom lăuda, iar cei ce nu sunt curați, să nu se apropie de Sfânta Împărtășanie fiindcă aceștia primesc asupra lor judecata si osânda... Tu te desfătezi la masa duhovnicească, și apoi iarăși îți întinezi gura cu noroi?… Crezi că îți ajung patruzeci de zile spre a te curăți de păcatele comise timp îndelungat și după o săptămâna iarăși te întorci la cele de mai înainte?... Spune-mi dacă vindecându-te în patruzeci de zile de boală îndelungată și apoi iarăși înapoindu-te la mâncărurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atâta osteneală de mai înainte?”
De la toate acestea și până la situația jalnică și împotriva firii la care s-a ajuns în zilele noastre, ca la Sfânta Liturghie să nu se împărtășească nimeni dintre credincioși, este o cale lungă. Cât de nefiresc sună cuvintele preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!” atunci când sunt rostite în gol, pentru că nimeni nu se va mai apropia de Sfânta Împărtășanie ci, mai rău, în unele locuri, toți credincioșii din biserică vor face un pas-doi înainte, făcând dezordine, zgomot și înghesuindu-se! Prin aceasta se desființează chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, apoi împărtășirea credincioșilor cu ele. Nu se poate concepe Sfânta Liturghie fără împărtășirea credincioșilor, lucru arătat în practica Bisericii primare, când împărtășirea duminicală era o regulă comună. Canonul 9 apostolic spune: „Toți credincioșii care intră în biserică și ascultă Scripturile, dar nu rămân la slujbă și la Sfânta Împărtășanie, aceia trebuie să se afurisească”. Iată deci că Împărtășania avea un caracter obligatoriu, dar observăm că dorința de împărtășire scăzuse, deoarece credincioșii nu puteau fi pregătiți de fiecare dată. Așa se face că Biserica a instituit anafora pentru a-i ține pe credincioși în legătură cu Sfântul Altar (a nu se înțelege că anafora ar fi echivalentă cu Sfânta Împărtășanie).
De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume în care să se împărtășească credincioșii, ci a fost lăsată la libera voie a credincioșilor, în funcție de dorința și pregătirea lor. Porunca a 4-a bisericească spune că suntem datori să ne împărtășim de 4 ori pe an în cele 4 posturi, sau măcar o dată pe an, în postul Sfintelor Paști. Aceasta nu înseamnă că împărtășirea mai deasă este interzisă, ci porunca arată doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie să menționăm ceea ce ne învață Sfântul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului în secolul al XV-lea, care recomandă dar nu obligă împărtășirea deasă, spunând că acei care iubesc pe Domnul „să nu depășească 40 de zile” fără a se împărtăși. Aceasta iarăși nu înseamnă că cineva ar fi oprit înainte de acest termen, deoarece în continuare Sfântul Simeon zice: „de se va putea, credincioșii să se apropie de împărtășanie în toate duminicile, și mai ales cei bătrâni și bolnavi, pentru că aceasta este viață și tărie”. Așadar credincioșii se pot împărtăși nu doar în timpul posturilor, ci în orice timp, dacă simt nevoia și se pregătesc prin Spovedanie. Și nu în ultimul rând trebuie să se țină cont de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Ori de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până ce va veni. Astfel oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și numai așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osânda își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit”(1 Corinteni 11;26-30).
Împărtășania știm cu toții că este sfințenia cea mai mare, unirea noastră cu Dumnezeu Care este foc mistuitor, și trebuie să facem o cât mai bună pregătire și curățenie sufletească și trupească fiindcă nu putem primi această Taină oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei căsătoriți, mai greu se pot pregăti. Tineretul cu greutățile lui, cei mai în vârstă cu altfel de greutăți. Unii se pot văita de o neputință, alții de altă neputință. E bine, foarte bine să se poată împărtăși omul cât mai des, dar nu fără pregătire corespunzătoare. Nu contează deasa sau rara împărtășire, ci pregătirea cu care o primim. Călugării și maicile care stau în mănăstire și în biserică și tot nu se încumeta să se împărtășească mai des. Unii pot de 4 ori pe an, alții de 8 ori pe an, alții numai o dată. A se face diferența între Spovedanie care poate fi fără împărtășanie, în timp ce invers nu poate fi (Împărtășanie fără Spovedanie).
Când se cuvine să se împărtășească credincioșii?
În primul rând trebuie amintit că nu este obligatoriu să așteptăm venirea unui post pentru a ne împărtăși, ci o putem face ori de câte ori simțim nevoia și vrednicia.
Apoi, pentru că postul e un mijloc în plus pentru primirea Sfintei Euharistii, în mod normal ar trebui să ne împărtășim la sfârșitul postului, pentru a simți din plin bucuria sărbătorii care încheie fiecare din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toți credincioșii în 1-2 zile. Obiceiul de a posti doar în prima și ultima săptămână nu este valabil ca regulă generală. Durata și felul postirii sunt de competența duhovnicului, el acordând dezlegarea de la caz la caz. Deci în primul rând trebuie să ținem cont de sfatul duhovnicului și să postim fiecare cât și cum putem. Atenție însă! Neputința de a posti este una, lipsa de voință este alta! Neputința poate fi din cauza unei boli a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sângelui (exemplu anemie) sau din cauza bătrâneții; lipsa voinței, a dorinței de abținere, stăpânirea poftei de bucate gustoase este cu totul altceva.
Credincioșii au voie să sărute icoane sau mâna preotului după ce au primit Sfânta Euharistie?
Împărtășirea cu Sfintele Taine reprezintă „arvuna vieții veșnice” și „antidotul nemuririi”, așa cum frumos ne învață Sfinții Părinți. Însă ea este și „foc care arde pe cei nevrednici”.
De aici a apărut grija de a o păstra cu sfințenie. Astfel, unii credincioși nu mai săruta nimic din cele sfinte, nici mâna preotului și mustră pe cei care fac acest lucru, deranjând vizibil atmosfera din biserică.
O asemenea practică nu e corectă. Împărtășania nu rămâne pe buze, ci se înghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, după Împărtășanie, anafora și chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Împărtășanie să nu rămână nimic afară. Apoi icoanele nu sunt lucruri care să întineze sau să anuleze efectul Sfintei Împărtășanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvântare și sfințire. Asemenea și mâna preotului trebuie sărutată după fiecare Sfântă Liturghie, la momentul miruitului, căci este acea dreaptă care binecuvântează și sfințește, prin care lucrează harul Duhului Sfânt, iar preotul se împărtășește la fiecare Sfântă Liturghie și este purtător de Hristos după fiecare Sfântă Liturghie.
Tot în legătură cu împărtășirea se pune problema dacă avem voie să ne sărutam părinții, copiii, rudele și cunoștințele. Îmbrățișarea sau sărutarea lor nu periclitează efectele Împărtășirii. În ce privește sărutul cu nuanțe erotice, acolo apare păcatul. Acest fel de sărut face rău oricând, nu doar după împărtășire, mai ales în vremurile noastre, când este la modă și se practică într-un stil respingător.
Este adevărat că, dacă dormim în ziua în care ne-am împărtășit, vin diavolii și fură Sfânta Împărtășanie?
Aceasta este o concepție deja aberantă. Cel împărtășit devine purtător de Hristos. Somnul ca odihnă este rânduit de la Dumnezeu. Diavolii nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul dintre efecte fiind sporirea în viața duhovnicească și în lupta cu răul. Dacă diavolii ne pot ispiti chiar și imediat după ce ne-am împărtășit, Trupului și Sângelui lui Hristos pe care le-am înghițit nu le pot aduce nici o stricăciune. Și cum ar putea oare diavolii să-L afecteze direct pe Hristos Cel în chipul pâinii și al vinului? Se spune că singurul loc din această lume unde nu poate pătrunde diavolul niciodată este Sfântul Potir, unde se află Însuși Mântuitorul Hristos coborât între noi oamenii. Important este să citim rugăciunile de mulțumire din canonul care trebuie citit când ne împărtășim.
Dacă din greșeală, spălându-ne pe dinți, am înghițit apă, ne mai putem împărtăși în acea zi?
Canonul 6 al Sfântului Timotei al Alexandriei zice: „Întrebare: Dacă cineva ajunând spre a se împărtăși, spălându-și gura a înghițit apă nevrând, se cuvine a se împărtăși? Răspuns: Da, căci satana aflând prilej de a-l opri de la împărtășire, mai des va face aceasta”.
Răspunsul ne este dat clar de Sfântul Timotei. Se înțelege însă că doar dacă înghițim accidental o gură de apă și nu mâncare sau alt lichid. Totuși, pentru a nu avea nici o îndoială, e bine să ne spălăm pe dinți seara înainte de a ne împărtăși, evitând astfel să mai numărăm dacă am înghițit doar o gură și nu o gură și jumătate de apă!
Este corectă administrarea Sfintei Împărtășanii la persoanele inconștiente?
Primirea Sfintei Împărtășanii este strâns legată de Spovedanie chiar și pe patul morții. Cel care e inconștient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legată și de voința persoanei respective. Împărtășania pe patul de moarte nu se refuză niciodată, cu condiția însă ca muribundul să o ceară. Chiar dacă a cerut Împărtășania înainte de a fi inconștient, nu poate fi împărtășit un muribund, deoarece devenind inconștient nu poate mărturisi păcatele. Preotul trebuie să fie cu luare-aminte la împărtășirea muribunzilor inconștienți, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconștient este ca și mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: „Nimeni să nu dea Euharistia trupurilor moarte, căci scris este: <<Luați, mâncați>> (Matei 26;26), însă trupurile morților nu pot să ia, nici să mănânce”. Apoi Taina nu lucrează de la sine și nu produce efecte fără voința și efortul celui care o primește. Chiar dacă muribundul a fost unul din bunii credincioși, dar este inconștient, nu se cade să-i administrăm Sfânta Împărtășanie, pentru ca voința lipsește. Poate că de la ultima Spovedanie, respectivul creștin a săvârșit păcate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le știu și nici cel în cauză nu le poate spune. Și, chiar de le-ar ști, mărturisirea păcatelor și primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de voință și răspundere personală.
Membrii familiei trebuie în acest caz mustrați pentru lipsa de grijă față de cel în cauză și pentru neglijarea celor sfinte. Împărtășirea nu trebuie lăsată niciodată în ultima clipă a vieții. Ea nu trebuie să se dea niciodată spre moarte, ci spre viață.
Se poate cunoaște evoluția stării muribundului după felul cum „cade” Sfânta Împărtășanie în linguriță?
Se spune adesea că, dacă Împărtășania stă pe vârful linguriței, cel în cauză nu mai are mult de trăit, iar dacă stă spre coada linguriței va mai trăi. Asemenea și dacă Împărtășania plutește, cel în cauză va trăi, iar dacă se lasă la fundul linguriței, va muri.
Aceste interpretări nu au absolut nici un temei, ci sunt influențe provenite din vrăjitorie. Se știe că Împărtășania pentru bolnavi se pregătește o dată pe an, în Joia Patimilor, la Sfânta Liturghie, și apoi se sfărâmă și se usucă marți în Săptămâna Luminată. Când se împărtășesc bolnavii, se pun câteva firimituri într-o linguriță, peste care se toarnă vin, agheasmă sau apă curată pentru a putea fi înghițită. Dacă Împărtășania va fi ținută mai mult timp sau firimiturile vor fi mai mari, ele vor cădea la fundul linguriței. Dacă dimpotrivă vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea dacă se toarnă vin cu sticla în linguriță, firimiturile de Sfânta Împărtășanie vor fi împinse în funcție de locul de pe linguriță în care se ține sticla. Sau dacă firimiturile sunt adăugate în linguriță după ce s-a turnat vinul, atunci vor sta în locul în care au fost puse. Aceste interpretări sunt rodul imaginației și sunt foarte amăgitoare, Dumnezeu fiind „Stăpânul vieții și al morții” și doar El știind clipa și ceasul morții. Deci nu se cuvine să facem ghicitorie cu Sfânta Împărtășanie.
Este corect sa ne împărtășim pentru cei morți neîmpărtășiți, ținând în mână lumânări pentru ei?
Din punct de vedere liturgic, această practică este o inovație, căci nu este menționată în nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectăm principiul conform căruia Sfintele Taine se administrează doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedați nu înseamnă și împărtășirea lor, sufletele lor imateriale neputându-se împărtăși cu ceva material, așa cum este Sfânta Euharistie.
Mai există obiceiul ca, pe lângă rostirea numelui celor morți, persoana care se împărtășește vine cu una sau mai multe lumânări în plus la împărtășire sau chiar roagă pe preot să rostească și numele celor decedați.
Obiceiul este neîntemeiat, așa cum am amintit mai sus și din cauza lipsei voinței persoanei, și din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediți sunt în mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera că putem lua Împărtășania pentru persoane care n-au făcut pocăință și nicicum n-o mai pot face, nu înseamnă decât să desconsiderăm Sfânta Taină a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei răposați este doar rugăciunea și milostenia, concretizate în slujbele pentru morți și „datul de pomană”.
Dacă în momentul în care ne apropiem să primim Sfânta Împărtășanie, o altă persoană vine la noi și ne mai dă una sau mai multe lumânări, să refuzăm a le primi deoarece ei o fac cu credința că ne putem împărtăși noi pentru cei morți neîmpărtășiți dintre rudeniile și cunoștințele lor, lucru imposibil după cum am văzut mai sus.
Ce importanță are rostirea de către preot, la pomenirea unui mort, a cuvintelor „nespovedit, neîmpărtășit și fără lumină”?
Se mai folosesc și expresii ca „nepregătit”, „negrijit” sau „fără lumină”.
În Ardeal, acest obicei nu există decât extrem de rar. Eram în anul 1994 la schitul Poșaga din județul Alba. Un creștin scria toate pomelnicele oamenilor. Când i-am dictat nume de morți la care am adăugat, neștiutor fiind pe atunci, și aceste expresii, s-a oprit și mă privea mirat, apoi a explicat că n-a mai auzit așa ceva.
La pomenirea răposaților însă nu contează aceste adaosuri, ci rugăciunea pentru ei și milostenia. Dumnezeu îi știe că au murit nepregătiți și nu este necesar să-L mai avertizăm încă o dată asupra acestui fapt.
Să nu împărtășim un om bolnav deoarece va muri.
Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtășit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6;54). Cel neîmpărtășit, chiar dacă trăiește este deja mort pentru Dumnezeu: „Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort” (Apocalipsa 3;1).
Oricine se împărtășește în Joia Mare din Săptămâna Patimilor rămâne împărtășit tot anul.
Nu contează ziua în care te-ai împărtășit, ci modul cum ai luat Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmație o folosesc greșit spre justificare creștinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAȘTI ÎN PAȘTI. Însă porunca a patra bisericească spune așa: sa ne spovedim și sa ne împărtășim cel puțin în cele patru posturi mari ale anului și ori de câte ori ne simțim conștiința încărcată. Un lucru trebuie bine știut, acela de a nu lua Sfânta Împărtășanie fără sa ne fi spovedit pentru că: „Oricine va mânca pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (1 Corinteni 11;27,30). Să nu mai spunem că există credincioși care vin, iau Sfintele Paști (Pasca) și consideră că au luat Împărtășanie. Este mare diferență între Sfintele Paști (pâine și vin sfințite prin rugăciunea preotului) și Sfânta Împărtășanie care este Însuși Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Dacă te împărtășești este păcat să calci pe iarbă verde.
Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtășit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui să înțelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuștii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoșata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut” (Matei 25;45).
S-au șmecherit și preoții ăștia și ne dau precestanie (Sfânta Împărtășanie) praf.
Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neștiință, preotul trebuie sa le explice enoriașilor săi ce este cu Sfânta Împărtășanie folosită în cazurile de urgență. Ea se sfințește în Joia cea Mare (ziua Cinei celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinții Apostoli) și se păstrează tot anul pentru cazuri de urgență (de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se știe că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtășit și atunci această împărtășanie de rezervă nu este o șmecherie a preoților, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc așa ceva!
La Sfânta Împărtășanie trebuie să ținem copilul în mâna dreaptă?
Nu există nici o poruncă, canon etc. care să ne oblige să ținem copilul la Împărtășanie în mâna dreaptă sau cu capul pe mâna dreaptă. Copilul se ține cu ambele mâini și cu capul pe mâna dreaptă deoarece dacă punem copilul cu capul pe mâna stângă, „îi vine pe dos” preotului să-i dea Sfânta Împărtășanie. De aceea trebuie să-l punem cu capul pe mâna dreaptă.
Este păcat să mâncăm de dulce după ce ne-am împărtășit în acea zi?
Dacă mai este încă post, desigur că nu-i bine. Dacă însă postul s-a terminat, putem mânca de dulce. De exemplu dacă suntem în postul Adormirii Maicii Domnului care ține între 01 și 15 august și ne împărtășim pe 6 august de Schimbarea la Față, trebuie să continuăm postul. Dar dacă ne împărtășim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem mânca de dulce.
„Să se cerceteze însă omul pe sine și numai așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit”. (I Corinteni 11;28-30)
