Sfânta Taină a Spovedaniei, Marturisirii sau Pocăinței

 SĂ NU LUĂM ÎN DERÂDERE ȘI BATJOCURĂ SPOVEDANIA!

   AVERTISMENT! Am văzut prezentându-se la TV un site cu „Spovedanie on-line”. Căutând, am descoperit mai multe astfel de site-uri care plagiază Spovedania, atentând grav la sfințenia ei. Așa-zisa „spovedanie on-line” nu poate fi Sfânta Taină a Spovedaniei deoarece Sfintele Taine sunt slujbe care se administrează direct, „faţă către faţă”, creștinilor care le primesc. În acest caz lipsesc elemente existente la orice Sfântă Taină: săvârșitorul (preotul sau episcopul), materia, care la Spovedanie este mâna preotului, cât și rugăciunea dezlegării păcatelor pe care o rostește preotul după ce creștinul își mărturisește păcatele. 

  Cum poate fi valabil un Botez on-line, de exemplu? Sau o Cununie? Sau poate fi comparat cu Taina Spovedaniei, de exemplu, faptul că spunem păcatele noastre către un prieten, vecin, rudă etc.? Așa și on-line: ne spunem păcatele către toți cei care intră pe acele site-uri. Poate le vede și un preot, așa cum le-am văzut și eu. Chiar dacă preotul respectiv ar spune rugăciunea de dezlegare de la distanță, ea ar fi nulă deoarece preotul duhovnic trebuie să spună această rugăciune punând mâna dreaptă pe capul creștinului care și-a mărturisit păcatele. Spun aceasta deoarece pe unul dintre site-uri se spunea că în curând, vor avea și un preot care să primească mărturisirea făcută on-line. Atenție mare la aceste capcane! 

ACEASTĂ PAGINĂ WEB (CARE EXISTĂ DIN MAI 2004, GĂZDUITĂ ÎN LOCURI DIFERITE) A FOST COPIATĂ FĂRĂ A CERE PERMISIUNE ȘI FĂRĂ A POSTA LINK-UL CARE INDICĂ SURSA PAGINII WEB. PRIMUL MARE SITE CARE A FĂCUT ACEASTA ESTE http://ortodox.md DE AICI A FOST COPIAT DE MULTE ALTE SITE-URI ȘI MAI ALES BLOGURI. DACĂ ÎNTR-ADEVĂR SUNTEM ORTODOCȘI ȘI DORIM CA ȘI ALȚII SĂ ÎNVEȚE DESPRE ORTODOXIE, DACĂ VREM CU ADEVĂRAT SĂ SE FOLOSEASCĂ CEI CARE CITESC, NU ÎNȚELEG DE CE NU POSTĂM PE INTERNET DOAR INFORMAȚII NOI, CARE NU SE GĂSESC PE ALTE SITE-URI.

DUREROS ESTE CĂ PE UNELE BLOGURI ACESTE INFORMAȚII AU FOST COMBINATE CU ALTELE CU CONȚINUT APARENT ORTODOX SAU PUSE ÎN LEGĂTURĂ CU ORTODOXIA, DAR ÎN REALITATE FĂRĂ NICI O LEGĂTURĂ, ÎNCÂT SINCRETISMUL („AMESTECĂTURA”) CREAT VA DUCE LA RĂTĂCIRE PE MAJORITATEA CELOR PUȚIN ȘTIUTORI CARE, ATUNCI CÂND CITESC O PAGINĂ WEB DECLARATĂ ORTODOXĂ, DORIND SĂ DEVINĂ BUNI CUNOSCĂTORI AI ORTODOXIEI, NU AU DEJA CUNOȘTINȚELE NECESARE „SĂ ALEAGĂ GRÂUL DE NEGHINĂ”.

ÎNDREPTARUL DE SPOVEDANIE A FOST CEA MAI COPIATĂ PAGINĂ ȘI POSTATĂ CHIAR ȘI ÎN LOCURI COMPLET NEPOTRIVITE, UNDE BISERICA ESTE BATJOCORITĂ ȘI DUMNEZEU ESTE HULIT.

Ghid Spovedanie (listă de păcate)

Altfel de detaliere a păcatelor 

Învățături despre Spovedanie 

Share:

Citește mai mult ...

Clasificarea păcatelor după cele 10 Porunci

 

ALTFEL DE CLASIFICARE A PĂCATELOR 
 

PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI 

Împotriva poruncii întâi greşesc:
- Cei fără de Dumnezeu;
- Cei cu mulţi dumnezei;
- Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;
- Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
- Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
- Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
- Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
- Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
- Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
- Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
- Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
- Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.

 

La porunca a II-a greşesc:
- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;
- Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3;5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3;19);
- Toţi câţi au evlavie făţarnică;
- Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
- Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

 

La porunca a III-a greşesc:
- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;
- Cei ce zic „zău”;
- Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;
- Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
- Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
- Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;
- Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;
- Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

 

La porunca a IV-a greşesc:
- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii
- Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători;
- Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;
- Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

 

La porunca a V-a greşesc:
- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;
- Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
- Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;
- Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;
- Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

 

La porunca a VI-a greşesc:
- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;
- Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
- Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii;
- Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;
- Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
- Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
- Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
- Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.

 

La porunca a VII-a greşesc:
- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
- Monahii care au căzut din făgăduinţă;
- Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
- Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
- Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

 

La porunca a VIII-a greşesc:
- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
- Toţi care fură din averea altora;
- Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;
- Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;
- Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
- Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
- Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;
- Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
- Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).
- Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.
- Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

 

La porunca a IX-a greşesc:
- Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;
- Cei ce jură strâmb spre paguba altora;
- Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;
- Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
- Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
- Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
- Judecătorii care luând mită judecă strâmb;
- Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
- Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

 

La porunca a X-a greşesc:
- Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

 

Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.

Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cuvântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15;19). Şi în alt loc zice: Cel ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: „Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea”. Şi iarăşi zice: „Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată”.

Share:

Citește mai mult ...

Învățături despre Sfânta Taină a Spovedaniei

 Când trebuie să ne spovedim?  

O viață autentic creștină nu se poate concepe fără Spovedanie. Așa cum pentru neputințele și bolile trupului adesea luăm medicamente, tot așa și pentru bolile sufletului, adică păcatele, trebuie să administrăm tratamentul harului. Cu cât ne mărturisim mai des, cu atât suntem mai aproape de Hristos, de adevărata viață creștină. Porunca a 4-a bisericească care zice „Să ne spovedim și să ne împărtășim în cele 4 posturi de peste an sau cel puțin o data pe an, în postul Sfintelor Paști” nu interzice Spovedania în celelalte perioade ale anului. Oare hirotesia întru duhovnic este activă doar în timpul posturilor? „Dacă mărturisim păcatele noastre Dumnezeu este credincios și drept să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1;9), ni se spune în Sfânta Scriptură. Chiar dacă nu săvârșim mereu păcate mari, totuși păcatele mici sunt nelipsite și ele se adună. Orice eliberare de aceste rele este binevenită oricând și fiecare dintre noi am simțit o eliberare și o ușurare imensă pe care ne-o aduce fiecare Spovedanie. Oare dacă simțim că ne-am îmbolnăvit, lăsăm acea boală până ajunge în faza acută, sau o tratam cât se poate de grabnic?

Deci, după datoria creștinească, spovedania trebuie făcută în cele 4 posturi de peste an. Aceasta se face cu 1-2 zile mai înainte de Sf. Împărtășanie, dacă creștinul nu este oprit de preot a se împărtăși. Creștinul se poate spovedi și în alte perioade ale anului, dacă simte nevoia, sau a căzut în păcate grele; și atunci să meargă la spovedanie cu hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatele. Trebuie evitată spovedania rară, doar la Paști de exemplu, întâi de toate din pricina uitării păcatelor. Evitați de asemenea, Spovedania în prima și ultima săptămână din post, dar mai ales Spovedania în Săptămâna Mare, din pricină că atât preotul, cât și creștinii sunt foarte ocupați atunci.

Creștinul care dorește să se spovedească trebuie întâi să-și aleagă ziua când preotul rânduiește în programul de la biserică data și ora pentru Spovedanie. Să facă rugăciuni cu căință, cu lacrimi, cu metanii, cu părere de rău pentru păcatele pe care le-a făcut. Să-și facă apoi un examen de conștiință, amintindu-și păcatele făcute de la ultima Spovedanie și dacă nu cumva a rămas vreun păcat care să nu fi fost spus la aceasta. Este recomandat ca aceste păcate să se noteze pe hârtie și cu această hârtie să venim la Spovedanie. Astfel Spovedania va fi completa și va decurge mai repede, nemaifiind necesar ca preotul să ne întrebe toate păcatele. De asemenea este bine să scriem păcatele pe hârtie pentru că, oricât ar vrea, nici un preot nu va reuși vreodată să ne întrebe tot. Examenul de conștiință înainte de Spovedanie este strict necesar. Ca rugăciuni să nu lipsească Psalmul 50.

Dacă la spovedit primești canon cu metanii, cum se procedează în zilele de sâmbătă și duminică și în zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sâmbăta și duminica, nici în perioadele praznicelor împărătești, se întrerupe și se continuă după aceea.

De la ce vârstă se spovedesc copii?

De la vârsta de 7 ani. Așa este rânduit în Sfintele Canoane.

Este primită spovedania pe patul de moarte sau boală?

Cât este de primită, numai Dumnezeu știe exact. Aceasta însă trebuie să se facă, pentru că nu se știe credința și căința omului. Și, în ce ne va găsi moartea, în aceea vom fi judecați, a spus Mântuitorul.

Ce este dezlegarea de la Spovedanie?

Este rugăciunea pe care preotul duhovnic o rostește la sfârșitul mărturisirii păcatelor: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni să te ierte pe tine fiule duhovnicesc... și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Această dezlegare nu este obligatorie după Spovedanie. Dacă duhovnicul găsește motive să nu acorde această dezlegare, poate să nu o facă. Exemplu de motive: păcate foarte mari, constatarea unei insuficiente pocăințe la o persoană care s-a mai mărturisit mai înainte etc. Observăm că dezlegarea aceasta nu conține nimic referitor la Sfânta Împărtășanie. Nu înseamnă că toți cărora li s-a citit aceasta dezlegare se pot împărtăși. Duhovnicul va face totdeauna o mențiune suplimentară referitoare la aceasta și dacă el o va omite din felurite motive, este necesar ca noi să-l întrebăm.

Biserica Ortodoxă permite mărturisirea publică (colectivă)?

Nu. Ea este opusă atât tradiției și rânduielii tipiconale ortodoxe, cât și scopului Tainei Spovedaniei. Ea este o mărturisire sumară și constă în citirea de către duhovnic a „Rugăciunii de iertare a tuturor păcatelor de voie și fără de voie și a tot jurământul și blestemul”, care conține o înșiruire a tot felul de păcate care pot fi săvârșite și pentru iertarea cărora se roagă preotul. După ce preotul enumeră aceste păcate, credincioșii spun cu toții: „că acestea și mai mari decât acestea am făcut”, iar duhovnicul rostește peste toți odată rugăciunea de dezlegare.

Personal am văzut și o altă metodă: rugăciunile dinaintea dialogului dintre duhovnic și creștin, așa-numitele Molitfe de la Spovedanie se citesc în mod firesc pentru toți creștinii, dar apoi dialogul duhovnic-creștin nu mai are loc individual, ci preotul îi întreabă pe toți deodată dacă au făcut un păcat, iar credincioșii răspund fiecare în parte cu „da” sau „nu”, adăugând eventual și păcatul spus anterior de preot. După aceea primesc în comun dezlegarea.

Este lesne de înțeles de ce o asemenea formă de spovedanie nu poate fi acceptată de Biserică. În primul rând pentru că Spovedania presupune un dialog direct între penitent și duhovnic, dialog în care penitentul să-și descarce sufletul (ajutat și de întrebările duhovnicului) și din care duhovnicul să-și dea seama de circumstanțele atenuante sau agravante ale păcatelor, în scopul prescrierii unui canon cât mai potrivit. Simpla enumerare a păcatelor și recunoașterea lor exterioară, fără părere de rău, nu pot fi numite Spovedanie și nici iertarea nu se poate obține, lipsind una din condițiile iertării: părerea de rău pentru păcatele săvârșite. Și lucrul cel mai grav care se întâmplă la mărturisirea publică este că mulți se împărtășesc cu nevrednicie, duhovnicul neputând să aprecieze dacă sunt cazuri care trebuie oprite de la Împărtășanie. Spovedania colectivă nu aduce nici o marcare psihologică în sufletul creștinului, așa cum se face în urma unei Spovedanii individuale desfășurată în tihnă, stare psihologică care formează sau adâncește părerea de rău pentru păcate și hotărârea de a nu le mai repeta, două din condițiile iertării păcatelor.

Ce este „Spovedania după Pravilă”?

Pentru a lămuri mai ușor această noțiune, trebuie să explicăm mai întâi ce înseamnă acest termen de „Pravilă”. Pravila înseamnă colecție de legi civile și bisericești după care se conduce Biserica, constând majoritatea în canoane (exemplu „Pravila bisericească” scrisă de arhimandrit Nicodim Sachelarie). Desigur că între aceste canoane există și unele referitoare la Spovedanie, dar nu la modul ei de săvârșire, ci mai ales la modul în care preotul trebuie să aplice canonul sau epitimia dată penitentului după Spovedanie. Așa este de exemplu canonul 102 al sinodului VI Trulan care spune că duhovnicul trebuie să cerceteze felul păcatului și dorința de întoarcere a celui care a păcătuit și astfel să aducă bolii vindecarea potrivită, ca nu cumva să greșească în privința izbăvirii celui suferind. „Căci nu este simplă boala păcatului, ci felurită și în multe chipuri, și născătoare de multe vlăstare ale stricăciunii”. Iar Sfântul Vasile cel Mare învață pe duhovnici așa: „...să se cerce rodurile pocăinței, căci nu după timpul de penitență le judecăm, ci ținem seama de felul pocăinței” (canonul 4). Tot astfel mai sunt: canonul 12 al sinodului I ecumenic, canoanele 2, 3, 74, 75, 5 ale Sfântului Vasile cel Mare (el are cele mai multe canoane privitoare la epitimie), 4, 5, 7, - ale Sfântului Grigore de Nyssa și canoanele întregitoare (care completează pe celelalte) ale Sfântului Ioan Postitorul, ale cărui canoane sunt în majoritate referitoare la epitimie.

Deci nu există o carte anume care să conțină o rânduială a Spovedaniei și care să se numească „Pravilă”, ci rânduiala Spovedaniei se găsește în „Molitfelnic” și „Agheasmatar”, două cărți de cult, singurele care conțin rânduiala acestei slujbe.
Așadar, adevărata Spovedanie trebuie să se facă cu părere de rău pentru păcate, o căință sinceră, să fie completă și cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele. Acestea sunt condiții ale iertării și nu Spovedania la unii duhovnici în jurul cărora există o aureolă că ar avea mai mult har decât alții pentru că „spovedesc după Pravilă”. Nu există „preot fără har” sau „preot cu mai puțin har”, pentru că toți sunt hirotoniți după aceeași rânduială. Harul pe care unii slujitori ai altarului îl au în plus nu este altceva decât experiență pastorală și tactica de a se adapta pentru fiecare credincios în parte în tot ce ține de Spovedanie și nu în ultimul rând acest surplus de har este rezultatul curăției vieții unora dintre preoți.

Avem voie să ne schimbăm duhovnicul?

Da. Prin schimbarea duhovnicului nu facem nici un păcat. De ce însă se spune că nu e bine să ne schimbăm duhovnicul? Doar pentru aspectul practic al acestei probleme. Unui doctor la care mergem, oare nu-i prezentam atât bolile pe care le-am avut până în acel moment, cât și pe cele din momentul respectiv? Tot așa și unui duhovnic nou trebuie să-i prezentăm întreaga noastră situație referitoare la păcate, repetându-i chiar pe unele spovedite deja și făcându-i cunoscute și acestui duhovnic nou toate intimitățile și problemele noastre sufletești. Doar așa se poate crea o legătură sufletească cu el, doar așa îl putem simți părinte iertător și doar așa el ne poate înconjura cu dragoste. Și, cu cât el cunoaște mai amănunțit problemele noastre, cu atât ne poate oferi o cale mai sigură pentru izbăvirea de păcate. De aceea schimbarea duhovnicului nu se recomandă. Când totuși se impune această schimbare? Când duhovnicul trece la cele veșnice, când el se transferă la altă parohie sau când noi ne mutam în sectorul altei parohii (deși în aceste două cazuri, uneori, se mai poate păstra legătura) și când nu suntem mulțumiți de felul în care ne spovedește și nu ne folosește sfatul lui, dorind să avem un duhovnic cu mai multă experiență. Duhovnicul se mai poate schimba și dacă este cumva caterisit pentru unele păcate mari și dacă este îndrăzneț, obraznic, neserios. Deci, dacă anumite împrejurări sau motive personale ne determină să schimbam duhovnicul, o putem face fără nici o teamă că am săvârși un păcat.

Care este rolul și semnificația canonului (epitimiei)?

Canonul sau epitimia nu înseamnă o pedeapsă pentru păcatul comis, ci este un mijloc de îndreptare, o cale de a ieși din obișnuința păcatului, scoțându-l afară din inimile noastre prin înlocuirea cu virtutea și fapta bună. Canonul poate fi încă un motiv de a face mai multe fapte bune și un prilej de a ne opri de la păcat (exemplu canonisirea cu metanii și rugăciuni atunci când ne vine gândul de păcat).

Ceea ce trebuie menționat în final referitor la canon și la duhovnic este faptul că, dacă am primit un canon de la un duhovnic, tot el este cel care trebuie să constate îndeplinirea lui. La fel și dacă am fost legați de un duhovnic, tot el și nu altul trebuie să ne dezlege, chiar dacă, să zicem, între timp am schimbat duhovnicul și ne-am spovedit deja la altul.

Este obligat duhovnicul să dea canon după Spovedanie?

Nu. Această problemă ține de arta duhovniciei și fiecare duhovnic procedează în felul său referitor la canon. Se spune că cel mai mare canon este să nu se mai repete păcatul, și este chiar una din condițiile iertării păcatelor spovedite. Deci iată că avem un canon care nu mai trebuie menționat de fiecare dată. Doar dacă duhovnicul consideră necesar și potrivit poate adăuga și alt canon: rugăciune, post, milostenie etc. Valoarea Spovedaniei nu stă neapărat în aceste feluri de canon, ci în îndeplinirea condițiilor iertării păcatelor: mărturisirea completă și cu părere de rău a tuturor păcatelor, însoțită de hotărârea de a nu le mai repeta. 

Are vreo legătură iertarea păcatelor spovedite cu plata unei sume de bani către duhovnic?

Nicidecum. Nu este aceasta o condiție a iertării păcatelor, ci este un obicei asemănător celui care exista în Biserica Catolică, cel al indulgențelor. Această practică trebuie eliminată acolo unde există nu numai de preoți, ci chiar de credincioși prin refuzul plății Spovedaniei. Credincioșii care doresc să lase bani pentru folosul bisericii îi pot lăsa în cutia milei sau în alt loc special amenajat.

În Vinerea mare nu e bine să ne spovedim deoarece atunci s-a spovedit Iuda.

Greșit! Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sf. Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între Spovedanie şi Împărtăşanie. Evitați însă Spovedania în prima și ultima săptămână din post, dar mai ales Spovedania în Săptămâna Mare, din pricină că atât preotul, cât și creștinii sunt foarte ocupați atunci.

Am auzit că Spovedania foloseşte şi copiilor noştri. Este adevărat?

Pe lângă folosul personal pe care îl are sufletul celui care se spovedeşte, și urmaşii lui au într-adevăr mare folos. Spovedania împiedică transmiterea păcatelor la urmaşi. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la părinţi la copii, tot astfel religia recunoaşte transmiterea efectelor păcatelor de la părinţi la copii (Ieşire 20;5). Deci Spovedania contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii în această direcţie, alături de pomenirea la Sfânta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său, trezindu-se după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”.

DESPRE CELE PATRU FEMEI CARE AU FOST OSÂNDITE ÎN IAD FIINDCĂ AU LĂSAT CÂTE UN PĂCAT NEMĂRTURISIT

O femeie oarecare a făcut un păcat de moarte şi nu a îndrăznit niciodată să-l mărturisească de ruşinea şi urâciunea faptei. Însă a făcut alte fapte bune: da milostenie, postea, priveghea, se ruga şi se mărturisea de toate celelalte păcate şi se împărtăşea cu sfintele Taine, socotind că va afla milă la Dumnezeu, ca să-i ierte fărădelegea ascunsă, pentru celelalte fapte bune. În sfârşit a căzut în grea boală şi şi-a mărturisit toate păcatele; iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la moarte să-l mărturisească, ci plângând s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi apoi s-a sfârşit. După multe zile rugându-se una din fiicele sale în odaia ei, a simţit atâta rea putoare, încât nu mai putea să stea de multa împuţiciune pe care o simţea. Căutând într-o parte şi în alta a casei, ca să înţeleagă de unde vine atâta putoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de urâtă şi înfricoşată, încât nu a mai putut sta în picioare, ci căzând jos, chema pe Stăpânul Hristos şi pe Maica Lui, într-ajutor. Atunci a venit glas de la umbră, zicând: Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă. Din acest cuvânt, tânăra a luat îndrăzneală şi sculându-se i-a zis, ei: Cum este cu putinţă, o mama mea, să fii atâta de urâtă şi cu rea putoare, tu care ai fost atâta de îmbunătăţită? Iar ea a răspuns: Adu-ţi aminte că ţi-am spus odată, că am făcut un păcat de moarte şi niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru ruşinea faptei. Deci, pentru acest păcat am fost osândită în munca cea veşnică, ca să mă chinuiesc nesfârşit, și nu mi-au folosit celelalte bunătăţi pe care le-am făcut. Când am avut vreme, nu m-am îndreptat cu puţină osteneală, nepriceputa, dar acuma orice vei face nu mă foloseşte. Că îndată ce m-am despărţit de trup, m-au răpit viclenii draci şi înfăţişându-mă la judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu căutătură înfricoşată şi întorcând faţa Să de la mine, a zis cu glas tunător şi înfricoşat: „Du-te de la mine, blestemato, în gheena cea nesfârşită”, şi îndată m-am aflat în fundul iadului. Aşa dar numai este pentru mine milă. Numai ca să luaţi voi cei vii pildă, a slobozit Judecătorul Cel drept să mă arăt ţie astăzi, ca să propovăduieşti la toţi, munca mea, şi să vă păziţi să nu pătimiţi ca şi mine. Spune fratelui tău să-şi îndrepteze petrecerea să, şi Iasă şi tu împodobirile trupului. Niciodată să nu te împodobeşti sau să-ţi înfrumuseţezi faţa că multe şi nenumărate femei numai pentru această pricină s-au osândit. Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoţeşti în acel loc întunecat şi plin de întristare. Acestea ţi le-am spus, ca să nu crească chinurile mele când vă voi vedea şi pe voi chinuindu-vă împreună cu mine în gheena. Acestea auzindu-le tânăra a întrebat-o şi alte multe despre iad, iar ea i-a răspuns: Numai atâta am putut să-ţi spui, şi nu întreba mai multe. Acestea zicând, s-a stins ca vântul şi a ră­mas atâta putoare, că numai putea cineva să intre în acea cameră. Fata a făcut, în alt loc patul său, şi a zăcut bolnavă multe zile, de frica şi groaza acestei vedenii. Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim din Bolonia, i-a spus cu de-amănuntul cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o, în tot oraşul acesta şi a scris-o pe o carte a să, ca să o citească urmaşii şi să se păzească cu osârdie, ca să nu se primejduiască. 

ALTA  ASEMENEA

Într-o cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la duhovnic, pentru ruşinea faptei, ca să nu-l afle şi altcineva. Într-una din zile s-a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se închine la Sf. Mormânt, şi muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein şi nu o cunoştea. Deci, s-au dus Ia o parte în biserică şi i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi acea mare fără­delege, i-a venit atâta ruşine, din lucrarea drăcească, încât a roşit şi nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit, stând deoparte vedea cum iese din gura muierii un şarpe la fiecare păcat mărturisit, iar la urmă, a văzut un şarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.

Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte, că întorcându-se au intrat înapoi în gura ei, fiindcă nu a spus şi celălalt păcat. şi după ce a iertat-o duhovnicul, s-au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, şi să o indemne să spună şi celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, şi plângând a făcut rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut sufletului ei. Şi iată că o văd pe dânsa şezând pe un înfricoşat balaur, şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit. Atunci ea a zis către dânşii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m-am mărturisit astăzi, şi fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur, şi să mă arză în focul cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. şi acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. 

ALTA  ASEMENEA

Era un împărat în Italia, care avea o fiică evlavioasă şi îmbunătăţită, care da multă milostenie şi se îngrijea minunat de săraci. A rugat pe tatăl ei să o lase să se facă călugăriţă, însă el din multă dragoste pe care o avea că­tre dânsa, nu se îndura să se despartă de ea, şi a pus pe Arhiepiscopul Romei să o sfătuiască, fiindcă mai multă plată va avea dacă rămânând în casa el va face fapte bune, decât să fie călugăriţă şi să se folosească numai pe ea. Deci, a rămas tânăra, fără voia ei, ca să nu iasă de sub părinteasca ascultare şi petrecea ca şi mai înainte în fapte bune. Iar şarpele cel viclean nu răbda să vadă asemenea fapte bune la o tânără ca aceea, încât i-a dat război trupesc şi ea a iubit un tânăr frumos care slujea împăratului. Atâta a luptat-o cu această patimă, încât s-a biruit şi a căzut cu acel tânăr în păcat. În puţină vreme a cunoscut că este îngreunată, şi atâta întristare i-a venit, încât voia să se omoare de ruşine, să nu se audă această faptă între oameni. Atunci, ea a încredinţat această pricină unei muieri bătrâne care-i slujea, şi aceasta i-a dat o buruiană care a ucis pruncul. Aşa dar nu s-a aflat nimic de fapta aceasta, însă ea se mâhnea mult şi se întrista pentru aceste două păcate. Împăratul văzând-o întristată atâta, a socotit că se chinuia din pricină că nu a lăsat-o să se călugărească, şi a întrebat-o dacă voieşte să se călugărească. Iar ea auzind aceasta, s-a bucurat. Deci, a dus-o la o mănăstire în care s-a tuns şi păzea toate orânduielile vieţii monahiceşti atât de mult, încât n-a fost văzută de fel râzând, sau spunând cuvinte deşarte. Când veneau femei din palat, rude, sau alte cocoane de neam mare, sau împăratul ca să o cerceteze, le vorbea foarte puţine şi scurte cuvinte, şi închinându-se lor intra în chilia ei plângând păcatele sale, pe care nu le-a spus niciodată duhovnicului, adică: păcatul curviei şi uciderii, şi plângea în taină cerând iertare. În sfârşit a murit, după ce şi-a mărturisit celelalte păcate şi s-a împărtăşit cu preacuratele Taine. Iar după 30 de zile s-a arătat în vedenie egumenei, căreia i-a zis: M-am osândit în iad. Iar egumena a răspuns: Cum este cu putinţă, tu care erai atâta de îmbunătăţită, şi aveai la cele dumnezeieşti evlavie multă şi râvnă nemăsurată? Iar ea a răspuns: Două mari păcate am făcut pe care nu Ie-am mărturisit duhovnicului, socotind că ajungea să le plâng înaintea lui Hristos Care acum m-a osândit să mă chinuiesc veşnic pentru această pricină. Iar celelalte fapte bune nu mi-au folosit deloc. Păziţi-vă să nu ascundeţi vreun păcat, că mai bine este să te ruşinezi aici puţin, măcar de-ai fi şi de bun neam şi slăvită, decât să ai ruşine veşnică şi moarte nesfârşită. Că aici spui păcatul numai unui om, care nu-l mărturiseşte măcar de i-ar tăia şi capul. Dar acolo, ţi se vesteşte ruşine nespusă, fiindcă îl află toţi oamenii.
 

ALTA  ASEMENEA

La o mănăstire de femei, era o monahie nepoată egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea mănăstire, ca să vadă pe sora să. Iar pomenita monahie atâta l-a dorit, încât căuta chip şi vreme îndemânatică să se unească ca să săvârşească cu fapta păcatul, cu dânsul, căci cu mintea şi cu gândul de multe ori curvise. Deci, într-această patimă rea a murit, ticăloasa, fără să-şi săvârşească pofta ei, căci nu i-a ajutat locul. Iar la moarte, a mărturisit celelalte păcate ale ei, şi primind Sfânta Împărtăşanie s-a sfârşit fără să spună duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena care o iubea mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se ruga Domnului să descopere în ce loc se află. Aşadar, rugându-se cu post şi cu lacrimi, după multe zile a văzut-o în vedenia să, că era întunecată şi urâtă, zicând egumenei: Cunoaşte maica mea, că sunt osândită în iad. Iar ea s-a minunat, zicând: Cum este cu putinţă? Tu erai fecioară. Ai venit de mică în mănăstire şi ai păzit toate rânduielile vieţii monahiceşti. Pentru ce dar te-ai osândit? Iar ea a spus pricina de mai sus. Îi zice egumena: Nu cred ca Milostivul Dumnezeu numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârşit-o să te muncească veşnic. Iar ea a răspuns: Nu te minuna, căci cu dreptul sunt osândită, că ochiul Celui Preaînalt nu suferă să vază vreo întinăciune sau prihană de faptă, sau de cuget, care să nu se spele şi să se albească prin Sfânta Mărturisire. Căci eu deşi nu am săvârşit păcatul în faptă, dar cu cugetul de multe ori am curvit, şi de a-şi fi găsit loc şi vreme îndemânatică, l-aş fi săvârşit şi cu lucrul. Să ştii dar, că mulţi nu numai mireni, ci şi monahi se osândesc, fiindcă nu se grijesc de Mărturisire, şi sfătuieşte şi pe surorile mănăstirii să se mărturisească cu luare aminte, dacă doresc mântuirea lor. Acestea văzând egumena, se tânguia pentru pierzarea nepoatei sale.

Să nu fie necredincios cineva la aceasta, iubiţilor, fiindcă am văzut că s-au mântuit mulţi care cugetau numai să facă binele, dar n-au ajuns de a-l săvârşi, precum s-a mântuit acel tâlhar, şi alte asemenea pilde se văd în cărţile Bisericii noastre, că s-au mântuit unii prin gândul cel bun, fără a săvârşi binele. Deci, precum Cel bogat dăruitor Dumnezeu încununează dreapta socotinţă, tot aşa osândeşte reaua socotinţă.

Aveam multe mărturii să vă aduc spre adeverirea acestei pricini. Însă aceasta, să ştiţi că este una adeverită de Dumnezeiasca gură care n-a greşit niciodată, ca să împlinească pe toate, fiindcă şi dascălii, ca oameni, pot de multe ori să greşească. Adică cel ce se uită la femeie spre a o pofti pe ea, a şi preacurvit cu dânsa în inima să. Poate cineva să se împotrivească unor asemenea evanghelice cuvinte? Să nu fie! Aşadar să ia aminte fiecare să nu se lenevească de mântuirea să, că vine vremea să plângă fără folos şi să nu găsească nici un ajutor. Să plângem dar aici puţin, ca să ne veselim acolo veşnic în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava în veci!

CUVÂNT PENTRU SPOVEDANIE AL PĂRINTELUI ILIE CLEOPA

Din frica de Dumnezeu vine mustrarea de conştiinţă: „Măi, nu este bun ce fac eu! Mă mărturisesc şi las păcatul”. Căci supărăm pe Dumnezeu în tot chipul. De aceea vreau să vă spun, cât vom putea, să fim atenţi, cu băgare de seamă. De vezi că te mustră cugetul, nu lăsa! Du-te la mărturisire şi nu mai face păcatul! Cât de bun este Dumnezeu că ne primeşte la pocăinţă! Că de n-ar fi pus între noi şi El Taina Spovedaniei, nimeni nu s-ar putea mântui. Că zice Evanghelia: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Nimeni fără mărturisire nu se poate mântui. Că acolo este atâta sfinţenie şi curăţenie! Cum să intre în Rai omul păcătos? Ce? Dacă ai o cămaşă şi se murdăreşte, n-o mai speli? Sau o haină, când se umple de noroi, nu zici: „Ia s-o spăl, că s-a murdărit”? Aşa să faci şi cu sufletul. Spălare prin pocăinţă şi spovedanie şi părăsirea păcatelor.

A pus Dumnezeu pocăinţa. Este al doilea Botez. Te-ai mărturisit, te-a dezlegat preotul, să nu mai faci păcatul. Fă oleacă de canon şi te-ai curăţit. Când simţi că iar ai mai greşit, du-te iar la spovedanie. Când vedeţi în casa voastră că a slăbit cineva: tata, mama, sora, copilul, nora, oricine ar fi, şi vezi că-i bolnav tare, nu aduce întâi doctorul! Doctorul este un bolovan de pământ ca şi mine. Eu mor acum, el moare mâine. Ai văzut vreun doctor de 500 de ani? Cum să moară, dacă are şi injecţii şi pastile şi-i doctor? Cum să moară? Dar când a sosit clipa, toţi ne ducem.

Stalin avea mii de doctori lângă el şi când i-a venit ceasul, l-a luat dracul! N-au putut doctorii să-l scape. Mai mare grijă să ai de suflet, decât de trup, că sufletul este nemuritor. Sufletul este mai scump decât toată lumea, cum zice Mântuitorul: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Chiar dacă ar câştiga toată lumea ce folos dacă îşi va pierde sufletul său? Adu întâi preotul, că el a luat putere de la Hristos: Ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. Şi zi-i: „Părinte, vino şi spovedeşte după carte pe mama, pe tata, copilul sau fata sau nora sau ginerele”.

Omul, când a slăbit tare, nu mai ţine minte ce păcate a făcut. El uită, dacă-i chinuit de boală şi-i ameţit de cap; dar îl poţi spovedi chiar dacă nu poate vorbi, ci numai dacă aude. Şi dacă aude, preotul îl întreabă, şi el, dacă a făcut păcatul, face semn că „Da”. Dacă n-a făcut, face semn că „Nu”. Dar dacă i s-a legat limba şi şi-a pierdut şi cunoştinţa, nu-l mai poţi mărturisi că el nu mai ştie nimic.

De aceea nu aştepta, Doamne fereşte, să cadă omul în comă. Sau cum a păţit nu de mult o femeie cu bărbatul ei care zicea: „Nu aduce preotul că doar eu nu mor!”. „Dar eşti slab, măi Ioane”. „Nu aduce preotul acum!”. Şi în noaptea aceea a murit nespovedit de douăzeci de ani. Vedeţi cum l-a înşelat diavolul să nu aducă preotul? Dar ce, preotul vine cu moartea la tine? Vine cu Preacuratele Taine. Şi Hristos este Viaţa lumii! Vine cu Viaţa, cu Învierea şi cu Dumnezeirea lui Iisus Hristos să te vindece şi să-ţi dea sănătate!

Iată, vine de la Dolhasca, dintr-un sat, o femeie de 63 de ani, slabă, necăjită, cu sora ei, cu ginerele şi cu fata, cu o maşină. Îmi spunea că bărbatul ei n-a fost la biserică de când s-a însurat, de 43 de ani. Nu mai asculta de Dumnezeu; înjura, fuma, era beţiv şi desfrânat şi nu credea în nimic. Numai cu ţigara în gură stătea. Soţia era plecată la o fată măritată acolo în sat. El a venit de la crâşmă, beat, cu ţigara în gură şi s-a culcat cu ţigara aprinsă. De la ţigară s-a aprins casa şi a ars omul plin de păcate. Numai câteva oase i-au mai găsit.

Ai auzit cum moare omul păcătos? Ce spune Apostolul Pavel? Al cărui sfârşit va fi după faptele lui. Patruzeci şi trei de ani n-a fost în biserică, nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit. Şi acum a ars cu ţi gara în gură! De la focul acesta s-a dus în focul cel veşnic. Aici a luat arvuna muncii celei veşnice. L-a ars Dumnezeu de viu pentru păcatele lui, ca să ardă în veci, cum spune Mântuitorul: Unde focul lor nu se stinge şi viermele lor nu doarme. Aşa moare păcătosul. Ai auzit ce spune în Psaltire? Moartea păcătosului este cumplită. Şi a venit femeia să-l pună la slujbe. „Mătuşă - i-am zis -, dacă îmi dai munţi de aur, de aici până la Bucureşti, nu-l pot pune la slujbe!”. Şi i-am citit din Pravila Mare, unde scrie: „Cine moare din beţie, este ca şi cel care moare spânzurat”. O murit din beţie, e ca şi cum s-ar fi spânzurat, şi-a făcut sama. Şi n-am putut să-l pun la nici o slujbă. Pentru că o păţesc şi eu. Canoanele Bisericii mă opresc şi cade şi pe cei vii ai lui.

Share:

Citește mai mult ...

Avem timp pentru Spovedanie în Săptămâna patimilor?

Să nu ne spovedim decât excepțional în Săptămâna Mare! Pe de-o parte suntem la serviciu, pe de altă parte facem curat acasă, pe de altă parte facem mâncare pentru 3 zile de sărbătoare și pentru musafiri, pe de altă parte sunt slujbe multe și dacă e lume multă la spovedanie, preoții vor grăbi la maxim spovedania fiindcă vine ora să se înceapă slujba... la care nu numai preoții participă, ci și voi care ați stat ore întregi la rând la spovedanie trebuie să participați!

Share:

Citește mai mult ...

Îndreptar de Spovedanie util examenului de conștiință necesar înainte de a ne mărturisi păcatele

 

SĂ NU LUĂM ÎN DERÂDERE ȘI BATJOCURĂ SPOVEDANIA!

AVERTISMENT! Am văzut prezentându-se la TV un site cu „Spovedanie on-line”. Căutând, am descoperit mai multe astfel de site-uri care plagiază Spovedania, atentând grav la sfințenia ei. Așa-zisa „spovedanie on-line” nu poate fi Sfânta Taină a Spovedaniei deoarece Sfintele Taine sunt slujbe care se administrează direct, „faţă către faţă”, creștinilor care le primesc. În acest caz lipsesc elemente existente la orice Sfântă Taină: săvârșitorul (preotul sau episcopul), materia, care la Spovedanie este mâna preotului, cât și rugăciunea dezlegării păcatelor pe care o rostește preotul după ce creștinul își mărturisește păcatele. Cum poate fi valabil un Botez on-line, de exemplu? Sau o Cununie? Sau poate fi comparat cu Taina Spovedaniei, de exemplu, faptul că spunem păcatele noastre către un prieten, vecin, rudă etc.? Așa și on-line: ne spunem păcatele către toți cei care intră pe acele site-uri. Poate le vede și un preot, așa cum le-am văzut și eu. Chiar dacă preotul respectiv ar spune rugăciunea de dezlegare de la distanță, ea ar fi nulă deoarece preotul duhovnic trebuie să spună această rugăciune punând mâna dreaptă pe capul creștinului care și-a mărturisit păcatele. Spun aceasta deoarece pe unul dintre site-uri se spunea că în curând, vor avea și un preot care să primească mărturisirea făcută on-line. Atenție mare la aceste capcane! 

ACEASTĂ PAGINĂ WEB (CARE EXISTĂ DIN MAI 2004, GĂZDUITĂ ÎN LOCURI DIFERITE) A FOST COPIATĂ FĂRĂ A CERE PERMISIUNE ȘI FĂRĂ A POSTA LINK-UL CARE INDICĂ SURSA PAGINII WEB. PRIMUL MARE SITE CARE A FĂCUT ACEASTA ESTE http://ortodox.md DE AICI A FOST COPIAT DE MULTE ALTE SITE-URI ȘI MAI ALES BLOGURI. DACĂ ÎNTR-ADEVĂR SUNTEM ORTODOCȘI ȘI DORIM CA ȘI ALȚII SĂ ÎNVEȚE DESPRE ORTODOXIE, DACĂ VREM CU ADEVĂRAT SĂ SE FOLOSEASCĂ CEI CARE CITESC, NU ÎNȚELEG DE CE NU POSTĂM PE INTERNET DOAR INFORMAȚII NOI, CARE NU SE GĂSESC PE ALTE SITE-URI.

DUREROS ESTE CĂ PE UNELE BLOGURI ACESTE INFORMAȚII AU FOST COMBINATE CU ALTELE CU CONȚINUT APARENT ORTODOX SAU PUSE ÎN LEGĂTURĂ CU ORTODOXIA, DAR ÎN REALITATE FĂRĂ NICI O LEGĂTURĂ, ÎNCÂT SINCRETISMUL („AMESTECĂTURA”) CREAT VA DUCE LA RĂTĂCIRE PE MAJORITATEA CELOR PUȚIN ȘTIUTORI CARE, ATUNCI CÂND CITESC O PAGINĂ WEB DECLARATĂ ORTODOXĂ, DORIND SĂ DEVINĂ BUNI CUNOSCĂTORI AI ORTODOXIEI, NU AU DEJA CUNOȘTINȚELE NECESARE „SĂ ALEAGĂ GRÂUL DE NEGHINĂ”.

ÎNDREPTARUL DE SPOVEDANIE A FOST CEA MAI COPIATĂ PAGINĂ ȘI POSTATĂ CHIAR ȘI ÎN LOCURI COMPLET NEPOTRIVITE, UNDE BISERICA ESTE BATJOCORITĂ ȘI DUMNEZEU ESTE HULIT.

ÎNDREPTAR (GHID) PENTRU TAINA SFINTEI SPOVEDANII

ATENȚIE! ACEST ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE NU ESTE O COPIE A CĂRȚII CU ACELAŞI NUME AVÂND CA AUTOR PE PĂRINTELE NICODIM MĂNDIȚĂ. M-AM FOLOSIT DE ACESTA, DAR NU L-AM COPIAT ÎNTOCMAI. DOAR IMAGINILE DE PE COPERȚI SUNT COPIATE.

MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE

Având în față această listă de păcate, ne putem face un amănunțit examen de conștiință. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut și nu știam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.

Cel mai simplu și mai sigur este să luați ceva de scris și o hârtie și, pe măsură ce citiți păcatele, notați pe hârtie pe cele pe care le-ați făcut. Notați-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viața dumneavoastră. Să nu credeți că le veți ține minte pe toate. Veți avea neplăcuta surpriză să constatați că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veți mai aminti mare lucru deoarece, cum zice părintele Cleopa, „diavolul ne ia mintea și uităm”. „SCRIEȚI, CĂ ŞI DIAVOLUL A SCRIS”. Dacă veți avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veți fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuși nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt.

Atenție! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-ați mărturisit ultima dată și cele care au rămas nemărturisite (fie le-ați uitat, fie nu ați știut că sunt păcate și între timp ați aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările, ziua, ora, locul etc. în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanță și aceste povești nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creștini și să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicații vă vor fi cerute de duhovnic.

De asemenea, dacă nu sunteți hotărât (hotărâtă) să spuneți tot din diferite motive și ascundeți cu bună știință unele păcate, mai bine nu vă mărturisiți, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este rușine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este și el om ca și noi? De ce oare n-am avut această rușine atunci când am făcut păcatul?

Cele mai importante în privința Spovedaniei sunt condițiile iertării păcatelor mărturisite:
- umilința sau părerea de rău pentru aceste păcate;
- hotărârea de a nu le mai repeta;
- mărturisirea să fie sinceră și completă;
- preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
- împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.

Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Așa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot așa trebuie și pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaște mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.

Trebuie să spunem preotului:
- când ne-am spovedit ultima dată;
- dacă atunci am spus toate păcatele;
- dacă am primit vreun canon;
- dacă am primit dezlegare la Sfânta împărtășanie.

Preotul duhovnic este un simplu martor care să mărturisească înaintea Judecătorului toate câte mărturisim noi la el. În ziua judecății el atât poate spune, cât am zis noi. Ce nu i-am spus nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer.
 

FOLOASELE  DESEI  SPOVEDANII

Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădăcini în noi și se strică din suflet cuibul satanei.

Al doilea folos al desei spovedanii este că omul care se spovedește des ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel care se mărturisește rar greu își aduce aminte toate câte a făcut.

Al treilea folos al desei spovedanii este că și dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat greu, îndată aleargă la spovedanie și reintră în harul lui Dumnezeu.

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curățit. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei care se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare de păcate.

Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou.

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (LISTĂ DE PĂCATE)

1. Mi-a fost lene să-mi cercetez cu de-amănuntul păcatele mele, atunci când a trebuit să mă spovedesc; din această pricină mi-au rămas păcate nespovedite și m-am împărtășit cu nevrednicie.

2. Am deznădăjduit în ajutorul și mila lui Dumnezeu.

3. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos (păcătoasă) și tot în iad voi merge.

4. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuiește, dacă nu, nu.

5. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.

6. Am zis câteodată că: atâtea rele se întâmplă în lume și Dumnezeu nu ia nici o măsură.

7. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad, îngeri, draci. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.

8. M-am lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar și în scris.

9. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.

10. Am batjocorit călcând în picioare și aruncând cărțile sfinte.

11. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu. Am avut momente de întunecare când nu mai doream să ascult cuvinte despre credință și despre Dumnezeu.

12. Am hulit pe Dumnezeu, pe sfinți, pe Maica Domnului, Sfintele Taine etc.

13. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aș păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.

14. Am avut gând de sinucidere. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.

15. Am fumat. I-am ajutat pe cei ce fumează oferindu-le țigări/droguri. Am oferit țigări în schimbul unor servicii, făcându-mă părtaș la păcatul fumătorilor. M-am drogat (fumatul și drogurile sunt sinucidere). Am vândut țigări și/sau droguri. Am băut cafea în exces.

16. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morți etc.)

17. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva și n-am plătit.

18. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioși. I-am batjocorit.

19. Mi-am dorit moartea la necaz.

20. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate și din cauza mea, a murit cineva.

21. În mod intenționat, am amputat vreun membru al meu sau al altuia.

22. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu și păcătoșii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.

23. Am dat vina pe Dumnezeu pentru relele care mi s-au întâmplat, în loc să dau vina pe păcatele mele.

24. Am fost nemulțumit(ă) cu starea mea (mai bine era așa decât așa).

25. Am răul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu și al sfinților fără rost, la toate nimicurile. Spun mereu vorbe de genul „Ce Dumnezeu faci...”, „lasă-mă Dumnezeului în pace”, „ce Dumnezeu mai vrei?”, „la sfântu-așteaptă” etc.

26. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău. Am obligat pe alții cu bani, prin îngrozire sau vicleșug să jure pentru mine.

27. Am jurat pe Dumnezeu, pe Sfânta Cruce, pe sfinți etc. fără rost, doar ca să mă fac crezut(ă). Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.

28. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, copilul meu etc..

29. Am încălcat jurământul.

30. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.

31. Am fost fățarnic(ă), prefăcut(ă), lingușitor(oare), viclean(ă).

32. Am vorbit cu mai multe înțelesuri.

33. Am purtat vorba de colo-colo.

34. Am retransmis informațiile sau secretele aproapelui încredințate numai mie.

35. Am pus pe alții să se certe sau să se bată, chiar și numai pentru a mă distra.

36. Am păgubit sufletește și trupește pe aproapele meu.

37. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie și răutate.

38. Am clevetit, discutat, bârfit, ținut contul altuia.

39. Am clevetit, judecat pe preoți.

40. Am clevetit pe părinții trupești, nu i-am respectat, nu i-am ascultat la bine, i-am înjurat, i-am bătut.

41. Am purtat ură împotriva părinților mei pentru că nu am fost lăsat în voia mea să fac ceea ce îmi plăcea mie.

42. Nu am ascultat părinții când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut să nu umblu prin localuri de petreceri și să nu mă întovărășesc cu cei care au apucături rele și desfrânate.

43. Nu i-am ajutat pe părinții trupești, nu i-am cercetat când au fost bolnavi, nu i-am îngrijit la bătrânețe, nu am fost îngăduitor (îngăduitoare) cu slăbiciunile și ciudățeniile bătrâneților lor.

44. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l, calomniindu-l și discutându-l.

45. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putință.

46. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice.

47. Fiind scumpaci, am vândut cu preț prea mare.

48. Am determinat pe alții să-mi vândă foarte ieftin, cu mult sub prețul real.

49. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.

50. M-am înșelat mergând la așa-zisa magie albă, sau mergând „ca să-mi desfacă vrăjile”, fără să-mi dau seama că de fapt ajutorul primit este de la diavol și binele pe care l-am avut este numai aparență înșelătoare.

51. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.

52. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morți, ca să li se întâmple ceva rău. Am „întors lumânările” pentru răul dușmanilor, i-am scris pe toacă sau pe clopot ca să li se întâmple ceva rău..

53. Am purtat ață roșie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am pus busuioc sub pernă la Bobotează, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri și am sărit peste ele, am dat copilul pe geam, am legat bărbat și femeie să nu se mai împreune, să nu se poată căsători, am luat mana de la animale, am turnat cărbuni și am descântat la cei bolnavi, în noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglindă, în verighetă și alte obiceiuri drăcești.

54. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece. Am făcut farmece cu lucru sfânt (tămâie, agheasmă, ulei din candelă etc.)

55. Mi-am căutat norocul în zodii, horoscoape, cu papagalul. Am purtat talismane, amulete, baiere etc.. Am crezut în noroc și în destin.

56. Am fost la persoane cu puteri „paranormale”, „sfinți”, cu așa-zise descoperiri de la Dumnezeu care sunt de fapt de la diavolul mari înșelări.

57. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare).

58. Am fost la masoni (masoneria este o religie păgână și un sistem antihristic). Fac parte din organizații care au legătură cu masoneria.

59. Am participat la ritualuri ale sataniștilor.

60. Am fost la cei care se ocupă cu spiritismul (vorbirea cu morții) și cu hipnoza.

61. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinți, pe preoți.

62. Am judecat pe alții ce fac, ce zic, de ce sunt așa și nu altfel etc.

63. Am presupus, bănuit pe alții. Mereu sunt suspicios.

64. Am fost iscoditor (iscoditoare).

65. M-am preocupat și am urmărit în amănunt viața altora, dincolo de ceea ce implică datoria și dragostea față de ei.

66. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.

67. Am păcălit, înșelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună. Am folosit vorbe meșteșugite la vânzare sau la cumpărare spre a determina pe cineva să-mi vândă sau să cumpere de la mine.

68. Am nedreptățit pe cineva. Am luat din animalele, recoltele altora.

69. Am împrumutat ceva și n-am dat înapoi.

70. Am ascuns în casa mea lucruri străine.

71. Am găsit lucruri străine și, știind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi, ci le-am oprit pentru mine.

72. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinți, de la rude? Am fost cu răutate asupra bisericii sau mănăstirii, zicând că au prea mult. Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie.

73. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.

74. Am ascuns furtișagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.

75. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau știam că sunt de furat.

76. Am falsificat acte, semnături etc. pentru a-mi însuși ce nu-mi aparținea.

77. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar și fără voie.

78. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, mașină etc.).

79. Am înșelat statul, depunând declarații de venit false.

80. Am moștenit cu bună știință avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.

81. Am dat sau am luat șpagă (mită). Am primit mici „atenții” la serviciu sau am luat mici „comisioane” pentru treburi care erau de datoria mea și pentru care primesc salariu.

82. Am câștigat bani prin metode necinstite.

83. Nu mi-am făcut datoria la locul de muncă, am căutat să mă sustrag sau să pun pe altul să muncească în locul meu.

84. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.

85. Din cauza zgârceniei, nu m-am hrănit și nu m-am îmbrăcat cum trebuie.

86. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.

87. Am jucat jocuri de noroc, păgubindu-mă bănește pe mine și pe alții.

88. N-am ajutat biserica și pe săraci după putere.

89. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat. Prin imaginație, mi-am închipuit cum voi săvârși păcatul atunci când voi avea ocazia.

90. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoțul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.). M-am rugat lui Dumnezeu să-mi ajute la păcat.

91. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău.

92. Am mințit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).

93. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.

94. Port ură pe cineva. Țin minte răul. Aș vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.

95. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.

96. Am căutat mijloace să desconsider pe cineva înaintea altora.

97. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.

98. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mișcat de colo-colo prin biserică.

99. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alții, cu ce sunt îmbrăcați.

100. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.

101. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaț. Mi-am îngrășat trupul cu mâncăruri peste măsură. Am mâncat atât de mult încât mi-a fost rău.

102. M-am făcut rob (roabă) pântecelui, dând importanță foarte mare mâncării.

103. M-am amețit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am și vărsat după aceea.

104. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.

105. Am făcut din sărăcia sau din bogăția mea un motiv de laudă.

106. M-am mâhnit pentru sărăcia mea materială, întristându-mă foarte tare, și am dorit să mă îmbogățesc.

107. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat, mi-am admirat singur însușirile.

108. M-am mândrit și m-am lăudat cu copiii mei, cu familia mea, cu frații mei.

109. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparație cu alții. Nu mai e nimeni ca mine.

110. Îmi place să mă laude alții. Când fac o faptă bună, aștept laude de la alții și nu plată de la Dumnezeu.

111. Am flatat pe alții cu laude ca să-mi asigur stima lor și să obțin diferite foloase.

112. Am fost fără răbdare și fără rușine și am întrerupt pe cel ce vorbea, fără să-i ascult părerea până la capăt.

113. Mă îndreptățesc în orice lucru și accept foarte greu un sfat sau o părere de la alții. Sunt orgolios, nu suport să mi se arate adevărul sau să fiu criticat, deși recunosc că sunt vinovat.

114. Am insistat pe părerea mea, fără să respect și să iau în seamă părerile altora, având astfel impertinență și siguranță de mine însumi (însămi).

115. Mi-am exprimat părerea sau judecata fără să-mi fi fost cerută.

116. Am fost insistent(ă), cerând mereu explicații de la alții pentru probleme pe care le puteam rezolva singur(ă).

117. Am considerat unele învățături de credință greșite pentru că nu le-am putut înțelege cu mintea mea omenească.

118. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.

119. Mă mândresc cu hainele mele, cu ce am în casă, cu funcția mea, cu chipul meu frumos, cu sănătatea, cu tinerețea mea sau cu vârsta mea înaintată pe care am apucat-o, cu tot ce am frumos și bun, uitând că toate sunt de la Dumnezeu.

120. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alții, socotindu-i pe ei mai răi, proști, necredincioși, etc.

121. Înaintat în vârstă fiind, am socotit că sunt mai înțelept și știu mai multe decât cei tineri și pentru aceasta i-am disprețuit și i-am tratat cu superioritate.

122. Am desconsiderat pe cei fără experiență sau neștiutori, pe cei inferiori mie în educație, știință, avere etc.

123. Am ambiție, încăpățânare, obrăznicie, nerușinare, iubire de sine.

124. Mă supăr repede. Sunt stăpânit de duhul îndreptățirii de mine însumi, cred că am mereu dreptate, nu suport să fiu contrazis(ă) și de aceea urăsc supunerea și tăierea voii.

125. Am urât pe cei ce m-au mustrat și/sau am iubit pe cei ce m-au lăudat.

126. Mă stăpânește întristarea și deprimarea din cauză că altul este înaintea mea. 

127. Iată formele prin care se manifestă păcatul mândriei: SLAVĂ DEŞARTĂ, LAUDĂ, PREȚUIRE DE SINE, FASTUOZITATE, LĂUDĂROŞENIE, AROGANȚĂ, IFOS, ÎNFUMURARE, ÎNDRĂZNEALĂ, ÎNĂLȚARE DE SINE, MEGALOMANIE, IUBIRE DE SLAVĂ, IUBIRE DE SINE, EGOISM, COCHETĂRIE, IMPORTANȚĂ DE SINE, AUTORITARISM, IUBIREA DE STĂPÂNIRE, EXHIBIȚIONISM, OBRĂZNICIE, NECUVIINȚĂ, INSOLENȚĂ, LAŞITATE, IMPERTINENȚĂ, ÎMPOTRIVIRE ÎN CUVÂNT, NEASCULTARE, VIOLENȚĂ, REPEZIRE, INSISTENȚĂ, ÎNCĂPĂȚÂNARE, IRONIE, IPOCRIZIE, INVIDIE, DESCONSIDERARE, LOVIRE, OSÂNDIRE, EXCENTRICITATE, PERFECȚIONISM, HIPERSENSIBILITATE.

128. Am râs de păcatele și defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs. Am râs de cei ce merg la biserică, postesc, se roagă, nu merg la petreceri etc..

129. Am lăudat păcatele altora.

130. Nu am făcut rugăciune înainte și după fiecare masă.

131. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineață și seară, am fost batjocorit(ă) de draci în chip jalnic, căci sosind vremea de rugăciune, m-am apucat de alte treburi, neînțelegând că nici o treabă nu este mai de folos decât rugăciunea.

132. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.

133. N-am ținut cele 4 posturi de peste an. Am postit numai o săptămână la început și alta la sfârșit. Am mâncat carne în săptămâna brânzei.

134. Fiind rob (roabă) a pântecelui, am așteptat cu mare nerăbdare ca să vină Paștile sau Crăciunul spre a avea dezlegare la toate mâncărurile.

135. Am ținut post negru sâmbăta și duminica.

136. Am zis: mai păcat este să poftești mâncarea de dulce, decât să o mănânci.

137. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri și vineri când era harți sau sâmbătă și duminică când se mânca pește, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.

138. Nu mi-am iubit soțul (soția) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.

139. Mi-am considerat soția (soțul) ca fiind inferioară (inferior) mie.

140. Am trăit cu soțul (soția) înainte de cununia religioasă. Am păcătuit cu altcineva înainte de cununie și am ascuns aceasta față de soț (soție), nespunând adevărul.

141. N-am păstrat curăție cu soțul (soția): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii și al ciclului lunar; 40 de zile după naștere.

142. N-am păstrat curăție cu soțul (soția) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.

143. Am luat pastile anticoncepționale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii (unele din acestea provoacă avort).

144. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânța afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.

145. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soției să facă avort. Am îndemnat pe alții să facă avort, făcându-mă autor moral al uciderii.

146. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).

147. M-am împreunat cu soțul (soția) de mai multe ori în 24 de ore.

148. M-am împreunat cu soțul (soția) în diferite poziții, ca animalele.

149. Ca părinte nu m-am rușinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în fața lor.

150. M-am împreunat cu soțul (soția) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici și nu știu. Ca părinte, am culcat în pat cu mine fete sau băieți mai mărișori sau i-am pus să doarmă împreună.

151. Mi-am maltratat sexual soțul (soția).

152. Am curvit. Am preacurvit. Am curvit cu mintea și cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupești.

153. Nu am fost fecior (fecioară) în momentul cununiei mele.

154. Am privit cu poftă la trupurile și la fețele femeiești sau bărbătești și am preacurvit cu ele în inimă.

155. M-am ras pe părțile ascunse ale trupului.

156. Am fost la plajă; am făcut nudism.

157. Fiind copil, am jucat diferite jocuri pătimașe, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieți.

158. Nu mi-am ascultat soțul (soția), făcând doar ce am vrut eu. Am vrut să fac din el (ea) unealta mea supusă și nu l-am acceptat (n-am acceptat-o) cu defectele pe care le are.

159. Nu am răbdat și nu am iertat greșelile soțului (soției).

160. Am regretat uneori că m-am căsătorit cu persoana respectivă și nu cu alta.

161. Am necinstit și nu am iubit părinții și rudele soțului (soției).

162. Nu am răbdat atunci când soțul (soția) era nervos (nervoasă), așteptând să-i treacă mânia ca să-i spun ce vreau.

163. Cu trecerea timpului, nu i-am mai arătat soțului (soției) afecțiunea și interesul pe care i le-am arătat la început.

164. Am ignorat faptul că prin cununie am devenit una cu soțul (soția) mea și am arătat altora (părinți, copii, rude) dragoste mai mare decât pentru el (ea), încât avem certuri în casă din cauza acestora.

165. Am expus problemele noastre și ne-am certat în fața copiilor, provocându-le traume psihice.

166. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de același sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deși n-aș vrea să fac păcatul.

167. Am preacurvit cu rudă, fin, naș, văr, frate, fiu, fiică, nepot.

168. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriță.

169. Am pipăit alt trup pentru a simți și provoca plăceri de desfrâu.

170. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.

171. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorțat de prima.

172. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).

173. Ca naș (nașă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.

174. Ca nași, am cununat pe cineva cu soțul (soția) nefiind noi înșine cununați, făcând astfel un mare păcat.

175. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică (cununia a 4-a este păcat).

176. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană își provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numește curvia cu diavolul.

177. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.

178. M-am întinat fiind treaz, din prea multă îmbuibare, din dezmierdare sau din cauză că am privit filme cu prostii.

179. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).

180. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).

181. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie).

182. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.

183. Am fost în postura de a opri răspândirea pornografiei și nu am făcut-o. Am vândut sau am dat gratuit reviste și filme pornografice. Am ajutat să se tipărească reviste și poze pornografice.

184. Am vorbit prostii.

185. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.

186. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are și eu nu. Invidia este aceeași cu zavistia și pizma.

187. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am și îmbolnăvit.

188. Am mințit. Am obiceiul să mint mereu.

189. Îmi place să „înfloresc” lucrurile și poveștile.

190. Am obiceiul să dau vina mereu pe altcineva și rareori mă învinovățesc pe mine.

191. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”.

192. Am muncit în duminici și sărbători. Am făcut lucruri pe care aș fi putut să le fac și în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.. Am cumpărat și am vândut în acele zile în loc să merg la biserică.

193. Am lipsit de la biserică în duminici și sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deșarte, am fost la târg etc. Am stat acasă uitându-mă la slujba de la televizor sau ascultând la radio fără să am un motiv întemeiat (bolnav(ă).

194. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic și n-am aprins lumânări, făcând aceasta mereu. Aceste lucruri trebuie să fie excepții și să se întâmple cât mai rar.

195. M-am dus la biserică numai de ochii lumii sau cu gânduri deșarte, nu din dragoste de Dumnezeu și de Sfânta Biserică.

196. Am stat în fața la toți în biserică. I-am dat la o parte pe alții, zicându-le că stau pe locul meu.

197. Am adus daruri, jertfe și donații la biserică din ce era mai rău.

198. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deși puteam să le salvez. Le-am însetat și înfometat.

199. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe satanicești, necurăție etc.)

200. Am sfătuit și învățat pe alții să facă păcate.

201. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici și sărbători.

202. Cred în superstiții: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău, numărul 13 e cu ghinion, potcoava aduce noroc, usturoiul te păzește de spiritele rele, este semn rău când ți se zbate ochiul sau îți țiuie urechea, când îți taie calea pisica neagră, marțea sunt trei ceasuri rele, să te uiți în oglindă în noaptea de Anul Nou etc.

203. Am crezut că există strigoi, vârcolaci și alte chipuri ale satanei și din aceste pricini am ținut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău.

204. N-am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.

205. Am făcut glume, bancuri cu și despre cele sfinte.

206. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brățări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul. Prin acestea am arătat lui Dumnezeu că nu m-a făcut așa cum trebuia.

207. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit atunci când am intrat în biserică, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbații. Purtându-mă așa am smintit mulți bărbați. Ca bărbat am îmbrăcat haine femeiești, iar ca femeie haine bărbătești.

208. M-am împărtășit îmbrăcată necuviincios, cu chipul și buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricoșatele Taine ale lui Hristos, arătând lipsă de evlavie.

209. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtășit.

210. M-am mâniat și nu mi-a trecut îndată, ci am ținut mânie.

211. Am făgăduit ceva și n-am împlinit. N-am ținut învoiala, promisiunea, prevederile contractului.

212. Am fost nestatornic în cuvântul dat.

213. N-am tămâiat și stropit casa cu agheasmă cel puțin o dată pe lună.

214. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.

215. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă).

216. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici și sărbători.

217. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.

218. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.

219. Am mers la mai mulți preoți și am zis la unul unele păcate, la altul altele.

220. M-am spovedit fără să spun toate păcatele mele, motivând că preotul trebuia să mă întrebe de păcate, nu eu să mi le spun singur(ă).

221. Când am mers la Spovedanie în loc să-mi spun păcatele mele am început să spovedesc pe alții și să-i acuz pe alții. Nu mi-am dat seama și datorită mândriei mele, în loc să ies eliberat de la Spovedanie mi-am mai adăugat și alte păcate, cele de judecată asupra aproapelui meu.

222. Nu am știut și nu știu încă să mă spovedesc cum trebuie. În loc să fiu la obiect cu explicarea păcatului, fac multe introduceri, parafrazări și divagații înaintea duhovnicului în scaunul de Spovedanie și astfel îl plictisesc pe duhovnic.

223. Din pricina rușinii sau a altor motive, am ascuns cu bună știință la Spovedanie unele păcate. M-am și împărtășit după aceea.

224. M-am împărtășit la un preot, fiind legat de altul.

225. M-am împărtășit fără dezlegarea duhovnicului.

226. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.

227. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârșitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.

228. N-am crescut copiii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învățat poruncile lui Dumnezeu. I-am învățat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.

229. Nu mi-am dus copiii la spovedanie și împărtășanie (de la vârsta de 7 ani copiii trebuie să se spovedească).

230. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greșeli.

231. Am fost prea îngăduitor (îngăduitoare) cu copiii mei, alintându-i și lăsându-i necercetați în „nevinovatele” (părute mie nevinovate) patimi, stimulând astfel un comportament egoist și negativist la ei.

232. Am arătat dragoste exagerată față de copii și i-am cocoloșit.

233. Am arătat dragoste exagerată față de copii, încât am neglijat dragostea datorată soțului (soției).

234. Am transmis copiilor mei dorințele și scopurile mele nerealizate (este o mare greșeală ca, atunci când n-ai reușit tu să devii doctor spre exemplu sau avocat, să-i forțezi în orice fel pe copiii tăi să ajungă ceea ce tu n-ai reușit).

235. Nu m-am îngrijit să învețe copiii mei bine. Când am văzut că stau prost cu școala, nu m-am îngrijit de ei să învețe o meserie.

236. Am fost un exemplu de păcătoșenie pentru copiii mei.

237. Nu le-am explicat copiilor mei ce este păcat și ce nu este.

238. Nu mi-am iubit la fel toți copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulți din copiii mei.

239. Am fost prea autoritar(autoritară) cu copiii mei. I-am pedepsit prea aspru și uneori fără motive serioase. De multe ori i-am silit să facă precum voiam eu, deși era greșit. Nu am acceptat să aibă copiii mei nici o greșeală.

240. Am considerat copiii mei ca fiind proprietatea mea și nu daruri ale lui Dumnezeu.

241. Am considerat copiii un chin și o povară greu de dus. I-am considerat piedici în calea distracției și a comodității. Am căutat să scap de ei ducându-i pe la rude, aducându-le îngrijitoare, pentru ca eu să fiu mai fără grijă.

242. M-am opus dorinței copilului meu de a deveni preot sau călugăr.

243. Am silit copilul meu să devină preot sau călugăr, fără ca el să simtă vreo chemare spre acestea, el dorind să aibă alte preocupări în viață.

244. Ca părinte duhovnicesc, nu m-am îngrijit, pe cât mi-a fost posibil, de educația spirituală a finilor botezați și cununați de mine.

245. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăință și să mă spovedesc. Am zis că mă voi pocăi la anul, la bătrânețe, pe patul morții etc..

246. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.

247. Nu m-am spovedit înainte de cununia mea, călcând astfel cu stângul în căsnicie.

248. M-am împărtășit după ce am avut necurăție în vis.

249. Ca femeie, m-am împărtășit când aveam ciclu.

250. Ca femeie, n-am făcut molitvele la o zi, 8 zile și 40 de zile după naștere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitva înainte de a trece cele 40 de zile.

251. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat așa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.

252. Am lovit sau am făcut altceva unei femei gravide și, din cauza mea, a pierdut sarcina.

253. Am înăbușit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.

254. Am fost neatent(ă) și am lăsat copilul să cadă în apă, în foc, de la înălțime sau să umble cu focul, cu obiecte tăioase ca astfel să se schilodească, să se rănească sau chiar să moară.

255. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.

256. Am născut copil mort (se consideră că din pricina păcatelor părinților se întâmplă așa).

257. Am scris pe pomelnic sau am plătit slujbe pentru copiii avortați, născuți morți sau morți nebotezați.

258. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate (Sf. Vasile cel Mare spune că cine abandonează pruncul cade sub acuzația de ucidere).

259. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura și am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.

260. Nu am făcut sfeștanie în casă nouă. M-am lenevit a chema preotul să facă sfeștanie sau alte slujbe, la vreme potrivită.

261. Am făcut jocuri și râsete la priveghiurile de morți.

262. Nu mi-am făcut datoria față de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.

263. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiți.

264. Am jelit morții. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.

265. Am în casă, am citit cărți sectare. Am fost la adunări de sectanți, i-am primit în casă. Am luat daruri și ajutoare de la ei și am băgat asemenea lucruri spurcate în casa mea. Am cântat cântece de la sectanți.

266. Am practicat yoga socotindu-L pe Mântuitorul în rândul zeităților păgâne.

267. Am practicat rugăciunea lui Iisus ca pe o mantră yoghină fără a avea duhul smereniei, al umilinței și al pocăinței adevărate.

268. Am apelat la medicina alternativă: homeopatie, acupunctură, radiestezie, cromatoterapie.

269. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.

270. Neștiind, eu fiind ortodox și femeia catolică, ne-am cununat la preotul ortodox, fără să-i spunem preotului care e situația și preotul să-i facă înainte trecerea la ortodoxie.

271. Am dat anaforă pe jos.

272. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcție de cele ce visez. (Dracii își bat joc de noi în vise, vestindu-ne cele care se vor întâmpla. Împlinindu-se visele, ne minunăm și credem că avem darul preștiinței).

273. Am cântat și am ascultat cântece lumești și cu prostii. Am dat bani celor care cântă astfel de cântece.

274. Am jucat și am mers la discoteci și alte petreceri anormale.

275. Am făcut sau am participat la nunți și petreceri cu mâncare de dulce și cu muzică în post și în zi de post.

276. Am smintit și l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic și a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu). Am ajutat pe alții la păcat (la care anume).

277. M-am mascat.

278. N-am plătit contribuția la Sfânta Biserică.

279. Am ascultat discuțiile altora, deși nu-mi folosea și îi deranjam.

280. Ca femeie, am intrat în Sfântul Altar. Ca bărbat, am intrat în Sfântul Altar fără să am vreun rost și vreo treabă acolo.

281. Am moștenire și n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.

282. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie. Mi-am distrus singur sănătatea prin mâncare peste măsură, băutură, fumat, petreceri nesăbuite și altele asemănătoare.

283. Am refuzat ajutorul medical atunci când am fost bolnav(ă), crezând că doctorii și medicamentele nu sunt de la Dumnezeu.

284. Am luat anaforă și agheasmă după ce am mâncat și am băut, ori după ce m-am împreunat cu soțul (soția) sau când am avut scurgeri în vis.

285. Am luat Agheasmă Mare fără a fi spovedit (excepție face perioada de la Bobotează până pe 14 ianuarie când putem lua Agheasmă Mare chiar dacă nu ne-am spovedit).

286. Am râvnă nesocotită, habotnicie (post mult încât poate m-am și îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).

287. Nu m-am rugat totdeauna cu fața către răsărit.

288. Am dat importanță mai mare celor trupești (hrană de prisos, îmbrăcăminte cât mai multă și în pas cu moda, curățenie exagerată etc.) decât celor sufletești, având astfel prea multe griji lumești și nemaiavând timp deloc pentru cele ale sufletului.

289. În loc de a mă împăca cu aproapele, m-am pornit cu ură asupra lui și chiar l-am tras la judecată.

290. Am făcut diferite pariuri diavolești, prin care mulți și-au pierdut sănătatea și viața.

291. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învățat pe cel nepriceput.

292. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.

293. Am mânuit fără grijă și am necinstit obiecte sfințite precum agheasma, tămâia, uleiul de la Maslu, anafora.

294. M-am expus pericolului fără să am motiv, ispitind astfel pe Dumnezeu (exemplu: am mers cu mașina cu viteză mare).

295. Nu m-am îngrijit și am transmis altora boli contagioase.

296. Obișnuiesc să merg în localuri (baruri, cârciumi, discoteci), care constituie locul nașterii vieții imorale și conduc la păcate ca: alcoolismul, dependență de droguri, goană după câștiguri ilegale și ușoare și alte fapte care degradează personalitatea.

297. Am profitat de pe urma bisericii, căutând să-mi iasă câte ceva de la biserică. Am fost cu răutate asupra bisericilor și mănăstirilor, zicând că au prea mult.

298. Am venerat și am idolatrizat persoane sau grupuri dintre artiști, sportivi, oameni politici sau din alte domenii.

299. Am venerat și am idolatrizat o persoană bisericească, preot, episcop, în loc să-L cinstesc pe Dumnezeu.

300. Am avut dragoste de Dumnezeu din frică sau din interes.

301. Am cerut la rugăciune mai mult pe cele materiale decât pe cele ale sufletului.

302. Am ținut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii.

303. Am fost de acord și/sau am practicat: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc..

304. Am cerut la Dumnezeu să mă scape de ispite și greutăți, dar eu nu am luptat ca să scap.

305. Am fost la stadioane, săli de sport, pentru a urmări meciuri, spectacole sau alte manifestații păgâne sau sectare.

306. Am frecventat case și locuri păcătoase. Am fost în baruri, bordeluri, sex-shop, striptease etc.

307. Nu am avut adevărata cunoștință de sine, adică nu am avut vedere clară despre toate slăbiciunile și neputințele mele.

308. Am fost stăpânit și de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iuțimea, amărăciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, lașitatea, rivalitatea, împătimirea, afecțiunea pentru cele pământești, nebărbăția, nemulțumirea față de Dumnezeu și de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea de sine, mila de sine, cruțarea de sine, îndreptățirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare, dorința de a plăcea oamenilor, nerușinarea, înșelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupești, iubirea de sine, care este maica și rădăcina tuturor răutăților.

309. De asemenea, am fost stăpânit și de aceste patimi: hulă, blasfemie, semeție, împietrirea inimii, nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, neștiință, ieșire din minți, aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune, greșeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie, cunoștința mincinoasă, odihna trupească fără de trebuință, moleșeală, răutate, nepăsare, puțina credință, slujirea la multe patimi, înălțare, amăgire, cutezanță, întristare, grăirea împotrivă, fățărnicie, prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele pătimașe ale sufletului și deasa cugetare la ele.

310. Am avut îndoială referitor la slujba parastaselor, zicând că mortul nu mai mănâncă nimic, fără să-mi dau seama că morții se folosesc de milostenia pe care eu o fac pentru ei.

311. M-am arătat plictisit(ă) față de cele duhovnicești și m-am preocupat în mod exagerat de cele lumești (glume, șuete, vorbire fără rost, pălăvrăgeală).

312. M-am rușinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am făcut în ascuns, fără a mă rușina de Dumnezeu.

Share:

Citește mai mult ...