Efecte înșelătoare: Talismanul, Visul, Epistolia și altele
Ediția a II-a Revizuită
Arhiepiscopia Tomisului
Mânăstirea Dervent
Jud. Constanța, anul 2000
„Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradițiile intrate în conștiința poporului, chiar și când acestea ajung să fie absurde și să-și piardă sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, iraționalul de rațional.”
Î.P.S. Antonie Plămădeală
Frați creștini,
În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinței prin răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica „Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar și de unele parohii, acordându-i-se chiar și „înalte binecuvântări”. Broșura prezintă la început câteva rugăciuni obișnuite ale Bisericii dar adaugă și un „text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest „text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreține un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademenește sufletele mai slabe spre o credință greșită, spre superstiție.
Se vorbește acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi știm din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la nașterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: „Și prin sufletul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.
Deci nu era nevoie de un vis pentru a o „înștiința” sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului. Maica Domnului știa de calvar și din cuvintele Domnului când le spunea ucenicilor Săi: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe... și să fie omorât...” (Luca 9;22).
Încă și din Vechiul Testament pe care îl cunoștea, cu siguranță, Maica Domnului știa de patimile lui Mesia.
De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri și vedenii, dar Părinții duhovnicești le-au privit cu circumspecție și de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greșeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric și în Viețile sfinților.
Astfel, sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor.
Și chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că știe că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol. 1).
Respectivul răvaș susține că: „dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo și Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău și-l va purta cu sine și în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmașul nu se va apropia și duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă și va fi primit în împărăția cerurilor.”
Pentru asemenea cazuri de falsă credință, Pravila Bisericească vestește cu luminat adevăr: „Dumnezeu nu voiește să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zidește, mâine distruge împătrit mai rău.” În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinței în Dumnezeu.
De aceea se canonisește ca și vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Siguranța că te vei mântui este o ispită grea care își are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea.
Iată o pildă în acest sens: Un bun creștin ce era preocupat de mântuirea sa se strădui a să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ținea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie și, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obținută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă. După moarte l-au luat îngerii și l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui și care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aștepta, care după socoteala omenească nu aveau șanse de mântuire. Și cea mai mare mirare pentru el a fost că era și el acolo, din mila lui Dumnezeu. Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fii sigur.
Așa și noi, fiind ortodocși, nu ne vom lăsa „duși de nas” de garanțiile unui vis sau talisman care ne promite că „la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraților, fără spovedanie, fără dorința de a ne curăți viața, nu se mântuiește nici un creștin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.
Nu este oare această promisiune „va fi primit în împărăția cerurilor” o păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS?
Mai departe se spune acolo: „iar de va scrie cineva visul și-l va purta cu sine... arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui”.
Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creștin ca, de dragul Lui, acesta să-și vopsească barba în albastru sau să-și pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman. În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieții cu răbdare. Apostolul Iacov spune: ”credința fără fapte este moartă”. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie. În schimb, omul care poartă visul sau talismanul împlinește porunci omenești și crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credință ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credința lui se află în buzunar și nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu talismanul și-i găsește diferite întrebuințări: vestă antiglonț, paratrăsnet, le atribuie putere de exorcizare.
Se mai spune acolo că „din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinții Părinți spun că diavolul are îndrăzneala să intre și în biserică și în Altar, numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăvește dracul de râs! Iată cât de grosolană este înșelăciunea vrăjmașului pentru cei creduli, și cu câtă obrăznicie se folosește el de numele Maicii Domnului și al Arhanghelului Mihail pentru a înșela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are față de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, și față de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.
Mai nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănțișoare cu cruciulițe aducătoare de noroc și câștig care, zice-se, au girul Ierusalimului.
Iarăși o credință care nu-ți cere nici un efort.
Dar un proverb românesc spune: „Dumnezeu îți dă dar nu-ți pune în traistă”. Altul german: „Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fie la cârmă”.
Înțelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credință și credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboși. Bărboșii se cade să fie înțelepți.
Cumpărătorii dornici de noroc și-au achiziționat bijuteria miraculoasă doar-doar cocoșul cel bătut din poveste va aduce punguța cu doi bani.
Niciodată nu vom trăi fără probleme și fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuți. Dumnezeu știe necazurile noastre dar ne curățește prin ele așa cum se curăță aurul în cuptor.
Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins.
Deci nici un creștin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferința nu este numaidecât o pedeapsă dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine.
De vreți să vă pregătiți pentru viață și să nu aveți surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria și mai bună este meseria - brățară de aur -, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului și al Golgotei. Asta este școala practică și tehnică, asta este adevărata școală profesională a meseriei de om în lume.
În concluzie, „dorim” vânzare bună celor care comercializează acești idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul și bijuteria de la Ierusalim. Iar puțin credincioșilor care le cumpără înșelare ușoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab!
AMIN!
Despre rugăciune
Chiar în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ți schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme.
Nu există creștin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitați, să fiți calmi că tot apuci să zici ceva.
Ai vrut numai cu o râvnă care se naște în noi toți, să faci mai mult.
Dar nu, tu roagă-te cu măsură, mulțumește-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei că te rogi și, ca să te împiedice, îți dă de lucru. Ăsta e semnul că noi facem lucrul bun. Ia să te gândești la lucruri deșarte să vezi că nu te mai oprește. Are și el libertatea să ne ispitească, atât. N-are putere, e un tolerat dracul.
Nu faceți greșeala să-l blestemați. Cu dracul nu se stă de vorbă decât cu: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.” Fuge dracul de puterea numelui lui Iisus.
Dacă uiți să zici îți revii cu calm, agitația îi convine satanei, că nu ești în stare să-ți mai revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu o astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești. Deci să ai o stare de veselie pe unde trăiești care înseamnă și o stare de rugăciune și o trăire creștină. Când sunteți triști gândiți-vă la lucrul acesta: stai, că este ceva drac aicea! Și nu acceptați, rugați-vă la Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea.
Sfinții povestesc că odată a venit diavolul la ușa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea și călugărul pe dinăuntru să nu-l lase. Și se ruga în timpul ăsta: Doamne Iisuse, ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare și era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat călugărul cât a putut: Doamne Iisuse, ajută-mă! Și imediat a dispărut diavolul, și lângă el a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până acum?”, L-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu adevărat”.
Deci rugăciunea și gândul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câți dintre noi nu pățim asemenea călugărului la ușa sufletului nostru? Zicem că ne rugăm, zicem că ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleșiți, în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp și un suspin înseamnă o rugăciune. Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia e un scop atins. Trebuie știut că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz.
«Rugați-vă neîncetat» (1 Corinteni 5;17)
Scurta rugăciune de mai jos este cel mai prețios dar al lui Dumnezeu dat omului:
«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul».
«Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi».
Spune fratele meu, cu buzele și cu inima ta, neîncetat, aceste cuvinte mântuitoare, deoarece luminează mintea, liniștesc inima, ard păcatele, biciuiesc și izgonesc pe draci.
«Cu numele lui Iisus biciuiește pe vrăjmași; căci nu este armă mai puternică în cer și pe pământ» (Sfântul Ioan Scărarul).
Arhimandrit Arsenie Papacioc
Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poți duce.
Și după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci o poți duce.
Ţine-o bine, și urcă de pe Golgota spre Înviere!
De multe ori femeile credincioase se învață una pe alta (în mod greșit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe, după cuvântul Mântuitorului: „Duceți-vă și arătați-vă preoților” (Luca 17;14) și astfel ia naștere falsa tradiție, din multă părere personală, care de fapt este de inspirație satanică.
