SE CUVINE FEMEII SĂ INTRE ÎN BISERICĂ ATUNCI CÂND ESTE ÎN PERIOADA MENSTRUAŢIEI?
Pentru că fundamentul învățăturii ortodoxe îl reprezintă canoanele Sfinților Părinți și ale sinoadelor ecumenice, iată puținele canoane care vorbesc despre această controversată problemă:
Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)
„Iar în privința femeilor, care au curățirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele așa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că și a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase și cucernice n-ar îndrăzni aflându-se așa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul și de Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani, nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, și a-și aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, și a se ruga spre a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat și cu sufletul și cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, și de Sfintele Sfinților.”
Canonul 28 al Sf. Ioan Postitorul
„Femeile cele cu scurgeri de sânge obișnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a șaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca și al 7-lea al lui Timotei. Acestea poruncește pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbații, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliți atunci. De aceea și dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza neînfrânării lui n-a așteptat curățirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăției sale și se va atinge de dumnezeieștile taine, poruncesc a fi neîmpărtășiți 40 de zile.”
(Pentru clarificări iată și conținutul canonului al 7-lea al Sf. Timotei al Alexandriei (+385), canon care nu se referă la intrarea femeii în biserică în perioada ciclului menstrual, ci la împărtășirea femeii cu Trupul și Sângele Domnului în această perioadă: „Întrebare: Dacă o femeie va ști că are cele obișnuite femeilor, se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea, ori nu? Răspuns: Nu se cuvine până ce se va curăți.”)
Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)
„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune și curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic și necurat; că după cum zice Apostolul, <<ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc>> (2 Corinteni 2;15). Dar fiindcă săgețile diavolului sunt diferite și de multe feluri, și pe cei mai curați la minte se nevoiește a-i tulbura, și oprește pe frați de la străduințele obișnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate și spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru și să întărim mintea celor mai simpli. <<Toate sunt curate celor curați, iar celor necurați și conștiința și toate le sunt spurcate>> (Tit 1;15). Dar mă minunez de vicleșugul diavolului, căci fiind el stricăciune și pieire, stârnește gânduri la aparență curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să rețină pe cei străduitori de la zelul obișnuit și mântuitor și pentru ca să se pară că a învins în această privință, întrebuințează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viață, ci provoacă întrebări și flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite și prea cucernice, ce păcat, sau necurăție, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot așa ca și cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreția ce se elimină prin nări, și pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe și despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viață. Și apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieștile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! <<Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeiești ale Apostolilor (17;28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi>>; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firii, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim și pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă și la cuvântul evanghelic, după care <<nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies>>, trebuie să se mustre și această nesocotință a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriți, în neștiința lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este așa: Fiindcă iarăși unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuși Domnul, dezlegând neștiința lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: <<Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies>>; apoi adaugă: și de unde ies? și răspunde: din inimă; căci se știe că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate și ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învățând mai pe scurt despre aceasta zice: <<Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu>> (1 Corinteni 8;18). Şi de ar zice cineva acum deslușit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că și doctorii, ca măcar de la cei din afară să se rușineze, în privința aceasta vor răspunde că celui ce trăiește i s-au dat oarecari ieșiri indispensabile spre a elimina prisosința scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, și mucoasele cele ce se elimină din cap, și ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânță este aceea. Așadar, ce fel de păcat este în fața lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuși Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit și a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieșiri?…”
Putem observa deci că foarte clar se spune că femeia să nu primească Sfânta Împărtășanie în perioada menstruației. Numai dacă se află cineva pe patul de moarte, nu se mai ține cont de asta și se poate împărtăși.
Cealaltă problemă, dacă să meargă sau nu la biserică femeia în perioada menstruației, nu este clarificată. Clar se spune doar că femeia să nu se atingă de sfințenii. Adică să nu se atingă de cruce, icoane, anafură, apă sfințită etc.. Ba chiar Sf. Atanasie cel Mare este și mai îngăduitor și consideră scurgerile cele firești ca neavând nici un fel de păcat și nici un fel de necurăție, iar concepțiile că aceste scurgeri ar fi păcătoase și depărtarea de biserică pe seama lor, le pune pe seama diavolului.
Revenind în vremurile noastre, cei mai mulți duhovnici spun că aceste canoane opresc intrarea femeii în biserică întocmai cum era în Vechiul Testament. Pentru a înțelege, să detaliem cu era în Legea lui Moise. Iată ce se spune în Levitic: „De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea șapte zile pentru curățirea sa… Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile și nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obișnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăției ei va fi necurată, ca și în timpul regulii ei.” (Levitic 15;19, 25).
Vechiul Testament însă mai avea și alta învățătură referitoare la curăție și necurăție, aceea despre mâncărurile curate și necurate (Levitic cap. al 11-lea și Deuteronom cap. al 14-lea). Părintele Ilie Cleopa în cartea „Despre credința ortodoxă” spune că în Legea Nouă, nu mai avem poruncile Legii vechi deoarece nici Avraam n-a primit îndreptarea prin împlinirea faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur, sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ș.a.), ci numai prin credința în Hristos (Romani 4;9). „Căci dacă dreptatea vine prin Lege (Legea cea veche) atunci Hristos a murit în zadar”. (Galateni 2;16-21). Legea Veche „...ne-a fost călăuza spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză”. (Galateni 2;24-25).
Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat cele menționate de Sf. Atanasie cel Mare, că necurăția omului nu vine din afară (de la anumite mâncăruri), ci din lăuntrul lui, din inimă, căci zice: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Nu înțelegeți ca tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om...” (Matei 15;11, 17-20).
Sfinții Apostoli au urmat învățăturii Mântuitorului și în această privință. Lovindu-se direct de problema mâncărurilor curate și necurate, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie și pentru neamuri (adică pentru oamenii de altă naționalitate decât evreii), au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, „un jug” prea greu (Fapte 15;10) și de aceea nu mai trebuie pusă asupra creștinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, așezămintele, legile, legămintele și semnele veșnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele: 1) ferirea de desfrânare; 2) de cele jertfite idolilor; 3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate și 4) de sânge (Fapte 15;20-29). La acest Sinod Apostolic, Sfântul Apostol Petru, care avusese o vedenie în care Dumnezeu îl îndemnase să mănânce din animalele pe care - după Legile Testamentului Vechi - el însuși le numise „spurcate” (Fapte 10;10-16), a luat cuvântul și a susținut - încredințat fiind, în urma vedeniei ce i s-a arătat - că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau si cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ținute în Testamentul cel Nou (Fapte 15;7-11).
Așa se face deci că această învățătură din Legea lui Moise, cum că femeia este necurată când are menstruație, este posibil să nu mai fie valabilă în Noul Testament. Nicăieri însă nu găsim menționat clar dacă mai e valabilă sau nu, așa cum găsim despre mâncărurile curate și necurate. Cel mai bine ar fi fost sa ne fie prezentată în detaliu de către Sfinții Părinți și sinoadele ecumenice, dar fiind o problemă cam delicată și de care Sfinții Părinți nu s-au lovit în mod direct, nu s-a luat în discuție. Așa se face că ea a rămas confuză.
În concluzie, nu rămâne decât ca fiecare să-și întrebe duhovnicul la Spovedanie dacă poate sau nu să intre în biserică pe perioada menstruației, și să asculte sfatul lui, deoarece asemenea tuturor Sfintelor Taine, și prin Spovedanie lucrează Duhului Sfânt și îl inspiră pe duhovnic ca să dea sfatul cel bun.
