Este interzis sau nu să intre femeia în biserică în perioada ciclului lunar? Este aceasta o prevedere doar a Legii vechi?

   SE CUVINE FEMEII SĂ INTRE ÎN BISERICĂ ATUNCI CÂND ESTE ÎN PERIOADA MENSTRUAŢIEI?

Pentru că fundamentul învățăturii ortodoxe îl reprezintă canoanele Sfinților Părinți și ale sinoadelor ecumenice, iată puținele canoane care vorbesc despre această controversată problemă:

Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)

„Iar în privința femeilor, care au curățirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele așa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că și a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase și cucernice n-ar îndrăzni aflându-se așa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul și de Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani, nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, și a-și aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, și a se ruga spre a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat și cu sufletul și cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, și de Sfintele Sfinților.”

Canonul 28 al Sf. Ioan Postitorul

„Femeile cele cu scurgeri de sânge obișnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a șaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca și al 7-lea al lui Timotei. Acestea poruncește pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbații, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliți atunci. De aceea și dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza neînfrânării lui n-a așteptat curățirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăției sale și se va atinge de dumnezeieștile taine, poruncesc a fi neîmpărtășiți 40 de zile.”

(Pentru clarificări iată și conținutul canonului al 7-lea al Sf. Timotei al Alexandriei (+385), canon care nu se referă la intrarea femeii în biserică în perioada ciclului menstrual, ci la împărtășirea femeii cu Trupul și Sângele Domnului în această perioadă: „Întrebare: Dacă o femeie va ști că are cele obișnuite femeilor, se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea, ori nu? Răspuns: Nu se cuvine până ce se va curăți.”)

Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)

„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune și curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic și necurat; că după cum zice Apostolul, <<ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc>> (2 Corinteni 2;15). Dar fiindcă săgețile diavolului sunt diferite și de multe feluri, și pe cei mai curați la minte se nevoiește a-i tulbura, și oprește pe frați de la străduințele obișnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate și spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru și să întărim mintea celor mai simpli. <<Toate sunt curate celor curați, iar celor necurați și conștiința și toate le sunt spurcate>> (Tit 1;15). Dar mă minunez de vicleșugul diavolului, căci fiind el stricăciune și pieire, stârnește gânduri la aparență curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să rețină pe cei străduitori de la zelul obișnuit și mântuitor și pentru ca să se pară că a învins în această privință, întrebuințează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viață, ci provoacă întrebări și flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite și prea cucernice, ce păcat, sau necurăție, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot așa ca și cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreția ce se elimină prin nări, și pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe și despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viață. Și apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieștile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! <<Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeiești ale Apostolilor (17;28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi>>; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firii, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim și pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă și la cuvântul evanghelic, după care <<nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies>>, trebuie să se mustre și această nesocotință a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriți, în neștiința lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este așa: Fiindcă iarăși unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuși Domnul, dezlegând neștiința lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: <<Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies>>; apoi adaugă: și de unde ies? și răspunde: din inimă; căci se știe că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate și ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învățând mai pe scurt despre aceasta zice: <<Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu>> (1 Corinteni 8;18). Şi de ar zice cineva acum deslușit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că și doctorii, ca măcar de la cei din afară să se rușineze, în privința aceasta vor răspunde că celui ce trăiește i s-au dat oarecari ieșiri indispensabile spre a elimina prisosința scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, și mucoasele cele ce se elimină din cap, și ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânță este aceea. Așadar, ce fel de păcat este în fața lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuși Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit și a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieșiri?…”

Putem observa deci că foarte clar se spune că femeia să nu primească Sfânta Împărtășanie în perioada menstruației. Numai dacă se află cineva pe patul de moarte, nu se mai ține cont de asta și se poate împărtăși.

Cealaltă problemă, dacă să meargă sau nu la biserică femeia în perioada menstruației, nu este clarificată. Clar se spune doar că femeia să nu se atingă de sfințenii. Adică să nu se atingă de cruce, icoane, anafură, apă sfințită etc.. Ba chiar Sf. Atanasie cel Mare este și mai îngăduitor și consideră scurgerile cele firești ca neavând nici un fel de păcat și nici un fel de necurăție, iar concepțiile că aceste scurgeri ar fi păcătoase și depărtarea de biserică pe seama lor, le pune pe seama diavolului.

Revenind în vremurile noastre, cei mai mulți duhovnici spun că aceste canoane opresc intrarea femeii în biserică întocmai cum era în Vechiul Testament. Pentru a înțelege, să detaliem cu era în Legea lui Moise. Iată ce se spune în Levitic: „De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea șapte zile pentru curățirea sa… Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile și nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obișnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăției ei va fi necurată, ca și în timpul regulii ei.” (Levitic 15;19, 25).

Vechiul Testament însă mai avea și alta învățătură referitoare la curăție și necurăție, aceea despre mâncărurile curate și necurate (Levitic cap. al 11-lea și Deuteronom cap. al 14-lea). Părintele Ilie Cleopa în cartea „Despre credința ortodoxă” spune că în Legea Nouă, nu mai avem poruncile Legii vechi deoarece nici Avraam n-a primit îndreptarea prin împlinirea faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur, sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ș.a.), ci numai prin credința în Hristos (Romani 4;9). „Căci dacă dreptatea vine prin Lege (Legea cea veche) atunci Hristos a murit în zadar”. (Galateni 2;16-21). Legea Veche „...ne-a fost călăuza spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză”. (Galateni 2;24-25).

Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat cele menționate de Sf. Atanasie cel Mare, că necurăția omului nu vine din afară (de la anumite mâncăruri), ci din lăuntrul lui, din inimă, căci zice: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Nu înțelegeți ca tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om...” (Matei 15;11, 17-20).

Sfinții Apostoli au urmat învățăturii Mântuitorului și în această privință. Lovindu-se direct de problema mâncărurilor curate și necurate, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie și pentru neamuri (adică pentru oamenii de altă naționalitate decât evreii), au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, „un jug” prea greu (Fapte 15;10) și de aceea nu mai trebuie pusă asupra creștinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, așezămintele, legile, legămintele și semnele veșnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele: 1) ferirea de desfrânare; 2) de cele jertfite idolilor; 3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate și 4) de sânge (Fapte 15;20-29). La acest Sinod Apostolic, Sfântul Apostol Petru, care avusese o vedenie în care Dumnezeu îl îndemnase să mănânce din animalele pe care - după Legile Testamentului Vechi - el însuși le numise „spurcate” (Fapte 10;10-16), a luat cuvântul și a susținut - încredințat fiind, în urma vedeniei ce i s-a arătat - că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau si cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ținute în Testamentul cel Nou (Fapte 15;7-11).

Așa se face deci că această învățătură din Legea lui Moise, cum că femeia este necurată când are menstruație, este posibil să nu mai fie valabilă în Noul Testament. Nicăieri însă nu găsim menționat clar dacă mai e valabilă sau nu, așa cum găsim despre mâncărurile curate și necurate. Cel mai bine ar fi fost sa ne fie prezentată în detaliu de către Sfinții Părinți și sinoadele ecumenice, dar fiind o problemă cam delicată și de care Sfinții Părinți nu s-au lovit în mod direct, nu s-a luat în discuție. Așa se face că ea a rămas confuză.

În concluzie, nu rămâne decât ca fiecare să-și întrebe duhovnicul la Spovedanie dacă poate sau nu să intre în biserică pe perioada menstruației, și să asculte sfatul lui, deoarece asemenea tuturor Sfintelor Taine, și prin Spovedanie lucrează Duhului Sfânt și îl inspiră pe duhovnic ca să dea sfatul cel bun.

Share:

Citește mai mult ...

Învățături corecte și învățături greșite despre biserică și slujbe

   

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE SFÂNTA BISERICĂ ȘI SLUJBELE SĂVÂRȘITE ÎN ACEASTA

Ne putem închina când trecem pe lângă o biserică catolică?

Da, ne putem închina.

Cum să procedăm cu mergerea la Biserică atunci când venim din schimbul trei (după noapte)?

De la caz la caz, după putere și dragoste, după credință și voință și după cât de obosiți ne simțim.

    Se fac metanii în biserică? Când?

   În biserică se fac numai închinăciuni, cu plecăciuni, în afară de anumite zile din Postul Mare, când trebuie să facă toată lumea metanii. Metanii se fac în tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Crăciun până la Bobotează și de la Înviere până la Duminica Tomii nu se fac metanii.

   Să nu călcăm pragul bisericii pentru că este acolo o candela care arde. Când vii Ia biserică să nu calci pragul bisericii că în prag sunt sfinte moaște.

De frică să nu calce pragul bisericii, unii nu vin la biserică. La spovedanie, preoții de odinioară întrebau pe credincioși dacă au călcat pragul bisericii, în sensul „dacă s-au dus la biserică”. De asemenea, bisericile vechi aveau ușile scunde și dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se pășea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era și „spirituală”, cel ce pășea peste prag se întorcea acasă ca vameșul din pilda cu vameșul și fariseul, spusă de Hristos (Luca 18;11-14). Sfintele Moaște nu stau în prag, ci se află pe Sfânta Masă, într-un buzunăraș al Sfântului Antimis.

Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paști.

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veșminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăția cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă și s-a întors cu haine
noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiți credincioși, spălați-vă hainele - chiar cele vechi - spălați-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, și veniți să-L primiți pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT!”.

În decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuiești (bărbat sau femeie).

Bărbații nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de nevoie și numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfințește sau se resfințește o biserică și numai cu binecuvântarea arhiereului care slujește atunci. Mai trebuie știut că nu cel ce trece prin altarul bisericii se va mântui, ci cel care prin credință va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinții Îngeri.

Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfințirea sau resfințirea unei biserici este ca și când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte dacă treci de trei ori prin școala de șoferi este ca și când ai avea carnet, dacă treci de trei ori prin sălile unei facultăți, este ca și când ai avea diploma de licență. Botezul este o Sfânta Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici. Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujește Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, proscomidiarul care simbolizează peștera Betleemului, dar acest lucru nu mântuiește pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească și va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credința cu care a trecut prin fața Sfintei Mese.

Mireasa trebuie să poarte la slujba de Cununie o păpușă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpușă în sân este o practica vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă și are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân și-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă și are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, trebuie să faci trei pași către preot ca să te mântuiești.

Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiți pentru a primi Sfânta Împărtășanie (post, spovedanie și să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăși). Ceilalți nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăși). Deci, nu prin cei trei pași ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtășania și celelalte).

Putem trece în pomelnicul de la Sfânta Liturghie pe cei sinuciși, necredincioși, necununați? Ce putem face pentru ei? Se pot plăti pomelnice anuale?

Nu se trec pe pomelnicul de la Sfânta Liturghie cei sinuciși și nici cei care trăiesc necununați sau în desfrânare. Cei vii se pot trece la acatiste și paraclise. Se poate da un pomelnic anual, dar să nu uităm să-i spunem preotului care este situația, pentru ca preotul să știe și să nu-i pomenească la Sfânta Liturghie.

Când și cine poate să „cadă” la Sfintele Daruri?

Căderea la Sfintele Daruri este tot un obicei și este falsă această practică cu atingerea de veștmintele preotului, arhiereului, diaconului și cu pășitul preotului peste oameni. Căci mulți care s-au culcat pe jos au pricinuit ispită preotului de s-a împiedicat și a vărsat Sfintele Daruri, făcând mai mare păcatul. Deci, nu se recomandă ca să treacă preotul peste ei cu Sfintele Daruri.

Este bine dacă preotul ne atinge pe cap cu Sfântul Potir, la ieșirea cu Sfintele Daruri?

Acest gest practicat pe alocuri este o formă de binecuvântare, care însă implică un risc enorm pentru preotul care îl practică, riscul de a vărsa Sfântul Potir, ceea ce este un păcat foarte mare. De aceea în penultima ediție a Liturghierului (Liturghierul este cartea destinată preoților, care cuprinde rânduiala câtorva slujbe, între care și Sfânta Liturghie), în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a menționat ca preoții să nu mai atingă pe credincioși cu Sfântul Potir, ci să rămână pe loc în mijlocul bisericii, la ieșirea cu Sfintele Daruri.

Când și cine poate cere ca preotul să se dezbrace pe el de veștmintele preoțești?

Dezbrăcarea preotului pe bolnavi, sau închipuirea înțepării cu Sfânta Copie nu este un rău și se recomanda bolnavilor.

Putem participa la Sfânta Liturghie dacă suntem certați cu cineva?

Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie de la Matei că nu e bine să fim certați cu cineva când mergem la biserică și ducem darul nostru la altar. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm așa certați și nici să nu ne ducem la biserică. Adică să punem peste un rău, alt rău. Cel mai bine este să mergem la biserică dar să avem în gând să ne împăcăm și să ne cerem iertare cât mai repede cu putință.

 

Există vreo rânduială care să oblige pe preot să pomenească CU VOCE TARE toate pomelnicele primite la Sfânta Liturghie?

Nu, așa ceva nu există. Rânduiala Sfintei Liturghii obligă pe preot să citească pomelnicele în taină la Proscomidie. Dacă sunt pomelnice multe și se vor citi cu voce tare toate, încât credincioșii prezenți la slujbă vor auzi timp de 15-30 de minute spre exemplu, numai „Ion, Maria, Vasile...”, desigur că se va crea disconfort. Credincioșii se vor plictisi și vor începe, așa cum am văzut în multe locuri, fie să se foiască, fie să vorbească sau chiar să iasă afară din biserică.

Este bine să se pomenească cu voce tare doar numele celor ce au probleme speciale, probleme ce se încadrează în așa-numitele „cereri speciale”. Acestea sunt rugăciuni ce se pot adăuga în caz de nevoie, într-un moment al Sfintei Liturghii. Iată care sunt aceste cereri „la felurite trebuințe din viața omului”:

1. La vreme de neplouare și foamete

2. La vreme de necontenire a ploilor

3. Pentru cei ce călătoresc

4. Pentru cei bolnavi

5. Pentru vrăjmașii cei care ne urăsc și ne asupresc pe noi

6. Pentru cei ce sunt în închisori

7. La năvălirea vrăjmașilor (război)

8. La boli molipsitoare - pentru ferirea de moarte năprasnică

9. Mulțumire - pentru câștigarea cererii și pentru toată facerea de bine a lui Dumnezeu

10. Pentru cei ce sunt asupriți de vrăjmași

11. Pentru înmulțirea dragostei și dezrădăcinarea urii și a toată răutatea

12. Pentru cererea și câștigarea celor de trebuință și folos

13. În vreme de orice nevoie și primejdie omenească

Este bine ca preoții să folosească aceste rugăciuni, adaptându-le în funcție de problemele credincioșilor, chiar dacă credincioșii, din neștiință, nu solicită în mod expres preotului să citească pomelnicele lor la aceste cereri.

Prima din cele nouă porunci bisericești este: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare”.

Share:

Citește mai mult ...

Învățături corecte și învățături greșite despre Sfânta Împărtășanie

 ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII

Ce se ia după Sfânta Împărtășanie: anafora, agheasma mare, mică sau vin?

După Sfânta Împărtășanie se ia anaforă, iar după aceea puțin vin ca să se clătească gura și să se înghită toată Sfânta Împărtășanie.
 

Ce se ia înainte de Sfânta Împărtășanie?

În ziua în care ne împărtășim nu trebuie să mâncăm și nici să bem nimic.
 

Femeile se pot împărtăși în perioada ciclului lunar?

Femeile, în perioada ciclului lunar nu au voie să se atingă de nimic sfințit, dar dacă se află cineva pe patul de moarte, nu se mai ține cont de asta și se poate spovedi și se poate împărtăși.
 

Cum procedăm cu resturile de mâncare pe care le scoatem din gură după ce ne-am împărtășit, și câte zile ținem această regulă?

Resturile scoase din gură după ce ne-am împărtășit se ard în foc. Această regulă se păstrează o zi. Putem însă evita în acea zi să mâncăm de exemplu pește și fructe cu sâmburi cum ar fi cireșe.
 

După Sfânta Împărtășanie, în ziua aceea se poate sta în genunchi, se pot face metanii?

După Sfânta Împărtășanie, în ziua aceea nu se stă în genunchi, nu se fac metanii, ci se fac numai închinăciuni cu plecăciuni.

Dacă după ora 24 am mâncat, am băut apă și apoi am dormit, dimineața ne putem împărtăși?

Dimineața nu ne putem împărtăși pentru ca acest lucru arată neglijența, lipsa de evlavie și nepăsare.
 

Dacă în noaptea dinaintea Sfintei Împărtășanii, creștinul a avut un vis desfrânat se mai poate împărtăși?

Nu se poate pentru că în acest caz este necurăție.
 

Cum trebuie să ne prezentăm în biserică, trupește, când vrem să ne împărtășim? (partea femeiască)

Cine vrea să se împărtășească fără să se osândească să nu vină la împărtășit fardată, cu rochii strâmte, scurte, despicate, în pantaloni, cu pălării, cu fel de fel de zorzoane, cu capul gol, rujate, cu unghiile vopsite; dacă vin astfel arată necredința, nepăsare de cele sfinte.
 

Cât de des se pot împărtăși credincioșii? 

Astăzi in ortodoxie există păreri și practici diferite privind administrarea deasă sau rară a Sfintei Euharistii. Trebuie subliniat de la început ca efectele Sfintei Împărtășanii nu depind însă de numărul de împărtășiri, ci de pregătirea noastră sufletească cu care o primim. Tradiția bisericească și Sfinții Părinți evidențiază adesea regula aplicată totdeauna în Biserica Ortodoxă care nu indică nimănui să vină la împărtășire fără pregătirea necesară din care un loc de frunte îl ocupă Taina Spovedaniei, prin care se face curățirea sufletului. Iată un exemplu în acest sens. Sfântul Ioan Gură de Aur în „Omilia a XVII-a către Evrei”, ne spune: „Mulți se împărtășesc cu această jertfă o dată pe an, mulți de două, alții mai des și către toți aceștia se îndreaptă cuvântul nostru. Dar nu numai către cei de față, ci și către cei ce sunt în pustietăți, căci aceștia fac acest lucru o dată pe an și, de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuie lăudați? Nu voi lăuda nici pe cei ce se împărtășesc o dată, nici pe cei de mai multe ori, ci numai pe cei ce se împărtășesc cu conștiința curată și a căror viața este neprihănită. Pe unii ca aceștia totdeauna îi vom lăuda, iar cei ce nu sunt curați, să nu se apropie de Sfânta Împărtășanie fiindcă aceștia primesc asupra lor judecata si osânda... Tu te desfătezi la masa duhovnicească, și apoi iarăși îți întinezi gura cu noroi?… Crezi că îți ajung patruzeci de zile spre a te curăți de păcatele comise timp îndelungat și după o săptămâna iarăși te întorci la cele de mai înainte?... Spune-mi dacă vindecându-te în patruzeci de zile de boală îndelungată și apoi iarăși înapoindu-te la mâncărurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atâta osteneală de mai înainte?”

De la toate acestea și până la situația jalnică și împotriva firii la care s-a ajuns în zilele noastre, ca la Sfânta Liturghie să nu se împărtășească nimeni dintre credincioși, este o cale lungă. Cât de nefiresc sună cuvintele preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!” atunci când sunt rostite în gol, pentru că nimeni nu se va mai apropia de Sfânta Împărtășanie ci, mai rău, în unele locuri, toți credincioșii din biserică vor face un pas-doi înainte, făcând dezordine, zgomot și înghesuindu-se! Prin aceasta se desființează chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, apoi împărtășirea credincioșilor cu ele. Nu se poate concepe Sfânta Liturghie fără împărtășirea credincioșilor, lucru arătat în practica Bisericii primare, când împărtășirea duminicală era o regulă comună. Canonul 9 apostolic spune: „Toți credincioșii care intră în biserică și ascultă Scripturile, dar nu rămân la slujbă și la Sfânta Împărtășanie, aceia trebuie să se afurisească”. Iată deci că Împărtășania avea un caracter obligatoriu, dar observăm că dorința de împărtășire scăzuse, deoarece credincioșii nu puteau fi pregătiți de fiecare dată. Așa se face că Biserica a instituit anafora pentru a-i ține pe credincioși în legătură cu Sfântul Altar (a nu se înțelege că anafora ar fi echivalentă cu Sfânta Împărtășanie).

De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume în care să se împărtășească credincioșii, ci a fost lăsată la libera voie a credincioșilor, în funcție de dorința și pregătirea lor. Porunca a 4-a bisericească spune că suntem datori să ne împărtășim de 4 ori pe an în cele 4 posturi, sau măcar o dată pe an, în postul Sfintelor Paști. Aceasta nu înseamnă că împărtășirea mai deasă este interzisă, ci porunca arată doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie să menționăm ceea ce ne învață Sfântul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului în secolul al XV-lea, care recomandă dar nu obligă împărtășirea deasă, spunând că acei care iubesc pe Domnul „să nu depășească 40 de zile” fără a se împărtăși. Aceasta iarăși nu înseamnă că cineva ar fi oprit înainte de acest termen, deoarece în continuare Sfântul Simeon zice: „de se va putea, credincioșii să se apropie de împărtășanie în toate duminicile, și mai ales cei bătrâni și bolnavi, pentru că aceasta este viață și tărie”. Așadar credincioșii se pot împărtăși nu doar în timpul posturilor, ci în orice timp, dacă simt nevoia și se pregătesc prin Spovedanie. Și nu în ultimul rând trebuie să se țină cont de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Ori de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până ce va veni. Astfel oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și numai așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osânda își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit”(1 Corinteni 11;26-30).

Împărtășania știm cu toții că este sfințenia cea mai mare, unirea noastră cu Dumnezeu Care este foc mistuitor, și trebuie să facem o cât mai bună pregătire și curățenie sufletească și trupească fiindcă nu putem primi această Taină oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei căsătoriți, mai greu se pot pregăti. Tineretul cu greutățile lui, cei mai în vârstă cu altfel de greutăți. Unii se pot văita de o neputință, alții de altă neputință. E bine, foarte bine să se poată împărtăși omul cât mai des, dar nu fără pregătire corespunzătoare. Nu contează deasa sau rara împărtășire, ci pregătirea cu care o primim. Călugării și maicile care stau în mănăstire și în biserică și tot nu se încumeta să se împărtășească mai des. Unii pot de 4 ori pe an, alții de 8 ori pe an, alții numai o dată. A se face diferența între Spovedanie care poate fi fără împărtășanie, în timp ce invers nu poate fi (Împărtășanie fără Spovedanie).
 

Când se cuvine să se împărtășească credincioșii?

În primul rând trebuie amintit că nu este obligatoriu să așteptăm venirea unui post pentru a ne împărtăși, ci o putem face ori de câte ori simțim nevoia și vrednicia.

Apoi, pentru că postul e un mijloc în plus pentru primirea Sfintei Euharistii, în mod normal ar trebui să ne împărtășim la sfârșitul postului, pentru a simți din plin bucuria sărbătorii care încheie fiecare din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toți credincioșii în 1-2 zile. Obiceiul de a posti doar în prima și ultima săptămână nu este valabil ca regulă generală. Durata și felul postirii sunt de competența duhovnicului, el acordând dezlegarea de la caz la caz. Deci în primul rând trebuie să ținem cont de sfatul duhovnicului și să postim fiecare cât și cum putem. Atenție însă! Neputința de a posti este una, lipsa de voință este alta! Neputința poate fi din cauza unei boli a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sângelui (exemplu anemie) sau din cauza bătrâneții; lipsa voinței, a dorinței de abținere, stăpânirea poftei de bucate gustoase este cu totul altceva.
 

Credincioșii au voie să sărute icoane sau mâna preotului după ce au primit Sfânta Euharistie?

Împărtășirea cu Sfintele Taine reprezintă „arvuna vieții veșnice” și „antidotul nemuririi”, așa cum frumos ne învață Sfinții Părinți. Însă ea este și „foc care arde pe cei nevrednici”.

De aici a apărut grija de a o păstra cu sfințenie. Astfel, unii credincioși nu mai săruta nimic din cele sfinte, nici mâna preotului și mustră pe cei care fac acest lucru, deranjând vizibil atmosfera din biserică.

O asemenea practică nu e corectă. Împărtășania nu rămâne pe buze, ci se înghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, după Împărtășanie, anafora și chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Împărtășanie să nu rămână nimic afară. Apoi icoanele nu sunt lucruri care să întineze sau să anuleze efectul Sfintei Împărtășanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvântare și sfințire. Asemenea și mâna preotului trebuie sărutată după fiecare Sfântă Liturghie, la momentul miruitului, căci este acea dreaptă care binecuvântează și sfințește, prin care lucrează harul Duhului Sfânt, iar preotul se împărtășește la fiecare Sfântă Liturghie și este purtător de Hristos după fiecare Sfântă Liturghie.

Tot în legătură cu împărtășirea se pune problema dacă avem voie să ne sărutam părinții, copiii, rudele și cunoștințele. Îmbrățișarea sau sărutarea lor nu periclitează efectele Împărtășirii. În ce privește sărutul cu nuanțe erotice, acolo apare păcatul. Acest fel de sărut face rău oricând, nu doar după împărtășire, mai ales în vremurile noastre, când este la modă și se practică într-un stil respingător.

Este adevărat că, dacă dormim în ziua în care ne-am împărtășit, vin diavolii și fură Sfânta Împărtășanie?

Aceasta este o concepție deja aberantă. Cel împărtășit devine purtător de Hristos. Somnul ca odihnă este rânduit de la Dumnezeu. Diavolii nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul dintre efecte fiind sporirea în viața duhovnicească și în lupta cu răul. Dacă diavolii ne pot ispiti chiar și imediat după ce ne-am împărtășit, Trupului și Sângelui lui Hristos pe care le-am înghițit nu le pot aduce nici o stricăciune. Și cum ar putea oare diavolii să-L afecteze direct pe Hristos Cel în chipul pâinii și al vinului? Se spune că singurul loc din această lume unde nu poate pătrunde diavolul niciodată este Sfântul Potir, unde se află Însuși Mântuitorul Hristos coborât între noi oamenii. Important este să citim rugăciunile de mulțumire din canonul care trebuie citit când ne împărtășim.

Dacă din greșeală, spălându-ne pe dinți, am înghițit apă, ne mai putem împărtăși în acea zi? 

Canonul 6 al Sfântului Timotei al Alexandriei zice: „Întrebare: Dacă cineva ajunând spre a se împărtăși, spălându-și gura a înghițit apă nevrând, se cuvine a se împărtăși? Răspuns: Da, căci satana aflând prilej de a-l opri de la împărtășire, mai des va face aceasta”.

Răspunsul ne este dat clar de Sfântul Timotei. Se înțelege însă că doar dacă înghițim accidental o gură de apă și nu mâncare sau alt lichid. Totuși, pentru a nu avea nici o îndoială, e bine să ne spălăm pe dinți seara înainte de a ne împărtăși, evitând astfel să mai numărăm dacă am înghițit doar o gură și nu o gură și jumătate de apă!

Este corectă administrarea Sfintei Împărtășanii la persoanele inconștiente?

Primirea Sfintei Împărtășanii este strâns legată de Spovedanie chiar și pe patul morții. Cel care e inconștient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legată și de voința persoanei respective. Împărtășania pe patul de moarte nu se refuză niciodată, cu condiția însă ca muribundul să o ceară. Chiar dacă a cerut Împărtășania înainte de a fi inconștient, nu poate fi împărtășit un muribund, deoarece devenind inconștient nu poate mărturisi păcatele. Preotul trebuie să fie cu luare-aminte la împărtășirea muribunzilor inconștienți, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconștient este ca și mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: „Nimeni să nu dea Euharistia trupurilor moarte, căci scris este: <<Luați, mâncați>> (Matei 26;26), însă trupurile morților nu pot să ia, nici să mănânce”. Apoi Taina nu lucrează de la sine și nu produce efecte fără voința și efortul celui care o primește. Chiar dacă muribundul a fost unul din bunii credincioși, dar este inconștient, nu se cade să-i administrăm Sfânta Împărtășanie, pentru ca voința lipsește. Poate că de la ultima Spovedanie, respectivul creștin a săvârșit păcate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le știu și nici cel în cauză nu le poate spune. Și, chiar de le-ar ști, mărturisirea păcatelor și primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de voință și răspundere personală.

Membrii familiei trebuie în acest caz mustrați pentru lipsa de grijă față de cel în cauză și pentru neglijarea celor sfinte. Împărtășirea nu trebuie lăsată niciodată în ultima clipă a vieții. Ea nu trebuie să se dea niciodată spre moarte, ci spre viață.

Se poate cunoaște evoluția stării muribundului după felul cum „cade” Sfânta Împărtășanie în linguriță?

Se spune adesea că, dacă Împărtășania stă pe vârful linguriței, cel în cauză nu mai are mult de trăit, iar dacă stă spre coada linguriței va mai trăi. Asemenea și dacă Împărtășania plutește, cel în cauză va trăi, iar dacă se lasă la fundul linguriței, va muri.

Aceste interpretări nu au absolut nici un temei, ci sunt influențe provenite din vrăjitorie. Se știe că Împărtășania pentru bolnavi se pregătește o dată pe an, în Joia Patimilor, la Sfânta Liturghie, și apoi se sfărâmă și se usucă marți în Săptămâna Luminată. Când se împărtășesc bolnavii, se pun câteva firimituri într-o linguriță, peste care se toarnă vin, agheasmă sau apă curată pentru a putea fi înghițită. Dacă Împărtășania va fi ținută mai mult timp sau firimiturile vor fi mai mari, ele vor cădea la fundul linguriței. Dacă dimpotrivă vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea dacă se toarnă vin cu sticla în linguriță, firimiturile de Sfânta Împărtășanie vor fi împinse în funcție de locul de pe linguriță în care se ține sticla. Sau dacă firimiturile sunt adăugate în linguriță după ce s-a turnat vinul, atunci vor sta în locul în care au fost puse. Aceste interpretări sunt rodul imaginației și sunt foarte amăgitoare, Dumnezeu fiind „Stăpânul vieții și al morții” și doar El știind clipa și ceasul morții. Deci nu se cuvine să facem ghicitorie cu Sfânta Împărtășanie.

Este corect sa ne împărtășim pentru cei morți neîmpărtășiți, ținând în mână lumânări pentru ei?

Din punct de vedere liturgic, această practică este o inovație, căci nu este menționată în nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectăm principiul conform căruia Sfintele Taine se administrează doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedați nu înseamnă și împărtășirea lor, sufletele lor imateriale neputându-se împărtăși cu ceva material, așa cum este Sfânta Euharistie.

Mai există obiceiul ca, pe lângă rostirea numelui celor morți, persoana care se împărtășește vine cu una sau mai multe lumânări în plus la împărtășire sau chiar roagă pe preot să rostească și numele celor decedați.

Obiceiul este neîntemeiat, așa cum am amintit mai sus și din cauza lipsei voinței persoanei, și din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediți sunt în mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera că putem lua Împărtășania pentru persoane care n-au făcut pocăință și nicicum n-o mai pot face, nu înseamnă decât să desconsiderăm Sfânta Taină a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei răposați este doar rugăciunea și milostenia, concretizate în slujbele pentru morți și „datul de pomană”.

Dacă în momentul în care ne apropiem să primim Sfânta Împărtășanie, o altă persoană vine la noi și ne mai dă una sau mai multe lumânări, să refuzăm a le primi deoarece ei o fac cu credința că ne putem împărtăși noi pentru cei morți neîmpărtășiți dintre rudeniile și cunoștințele lor, lucru imposibil după cum am văzut mai sus.
 

Ce importanță are rostirea de către preot, la pomenirea unui mort, a cuvintelor „nespovedit, neîmpărtășit și fără lumină”?

Se mai folosesc și expresii ca „nepregătit”, „negrijit” sau „fără lumină”.

În Ardeal, acest obicei nu există decât extrem de rar. Eram în anul 1994 la schitul Poșaga din județul Alba. Un creștin scria toate pomelnicele oamenilor. Când i-am dictat nume de morți la care am adăugat, neștiutor fiind pe atunci, și aceste expresii, s-a oprit și mă privea mirat, apoi a explicat că n-a mai auzit așa ceva.

La pomenirea răposaților însă nu contează aceste adaosuri, ci rugăciunea pentru ei și milostenia. Dumnezeu îi știe că au murit nepregătiți și nu este necesar să-L mai avertizăm încă o dată asupra acestui fapt.

Să nu împărtășim un om bolnav deoarece va muri.

Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtășit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6;54). Cel neîmpărtășit, chiar dacă trăiește este deja mort pentru Dumnezeu: „Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort” (Apocalipsa 3;1).

Oricine se împărtășește în Joia Mare din Săptămâna Patimilor rămâne împărtășit tot anul.

Nu contează ziua în care te-ai împărtășit, ci modul cum ai luat Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmație o folosesc greșit spre justificare creștinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAȘTI ÎN PAȘTI. Însă porunca a patra bisericească spune așa: sa ne spovedim și sa ne împărtășim cel puțin în cele patru posturi mari ale anului și ori de câte ori ne simțim conștiința încărcată. Un lucru trebuie bine știut, acela de a nu lua Sfânta Împărtășanie fără sa ne fi spovedit pentru că: „Oricine va mânca pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (1 Corinteni 11;27,30). Să nu mai spunem că există credincioși care vin, iau Sfintele Paști (Pasca) și consideră că au luat Împărtășanie. Este mare diferență între Sfintele Paști (pâine și vin sfințite prin rugăciunea preotului) și Sfânta Împărtășanie care este Însuși Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.

Dacă te împărtășești este păcat să calci pe iarbă verde.

Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtășit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui să înțelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuștii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoșata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut” (Matei 25;45).

S-au șmecherit și preoții ăștia și ne dau precestanie (Sfânta Împărtășanie) praf.

Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neștiință, preotul trebuie sa le explice enoriașilor săi ce este cu Sfânta Împărtășanie folosită în cazurile de urgență. Ea se sfințește în Joia cea Mare (ziua Cinei celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinții Apostoli) și se păstrează tot anul pentru cazuri de urgență (de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se știe că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtășit și atunci această împărtășanie de rezervă nu este o șmecherie a preoților, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc așa ceva!

La Sfânta Împărtășanie trebuie să ținem copilul în mâna dreaptă?

Nu există nici o poruncă, canon etc. care să ne oblige să ținem copilul la Împărtășanie în mâna dreaptă sau cu capul pe mâna dreaptă. Copilul se ține cu ambele mâini și cu capul pe mâna dreaptă deoarece dacă punem copilul cu capul pe mâna stângă, „îi vine pe dos” preotului să-i dea Sfânta Împărtășanie. De aceea trebuie să-l punem cu capul pe mâna dreaptă.

Este păcat să mâncăm de dulce după ce ne-am împărtășit în acea zi?

Dacă mai este încă post, desigur că nu-i bine. Dacă însă postul s-a terminat, putem mânca de dulce. De exemplu dacă suntem în postul Adormirii Maicii Domnului care ține între 01 și 15 august și ne împărtășim pe 6 august de Schimbarea la Față, trebuie să continuăm postul. Dar dacă ne împărtășim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem mânca de dulce.

„Să se cerceteze însă omul pe sine și numai așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit”. (I Corinteni 11;28-30)

Share:

Citește mai mult ...

Diverse obiceiuri populare legate de credință; obiceiuri neortodoxe confundate cu credința ortodoxă

 DIVERSE ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE ȘI COMBATEREA LOR

Cine sunt urmașii Apostolilor?

Urmașii Apostolilor sunt: arhiereii, preoții și diaconii. Aceștia sunt autoritatea bisericească, pe care i-a lăsat Domnul Hristos să conducă Biserica până la sfârșitul veacurilor. Numai aceștia se pot numi Apostoli, purtători ai Duhului Sfânt și propovăduitori ai Evangheliei. Fiecare treaptă din Taina Preoției are rolul ei. Prima treaptă este diaconia și are și rolul de propovăduire, după cum au avut și cei șapte diaconi de la începutul creștinismului; și ei se numesc apostoli, pentru că și ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhierești. Apoi preoția și arhieria.

Prescurile, cine poate să le facă și în ce condiții le fac?

Deși nu este precizat nicăieri în mod clar, prescurile este bine să le facă femei mai în vârstă și văduve, și dacă nu se găsesc poate să le facă și una tânără, dar să fie spovedită și împărtășită. Aluatul se face din făina apă, drojdie și sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. NU se unge cu ulei tava în care se coc.

Pentru artosul de la Litie, din ajunul sărbătorilor, se fac 5 prescuri în care se poate adăuga untdelemn, anason, chimen zahăr, iar în zilele de dulce se pot face ca și cozonacul. Totuși este recomandat să nu folosim ulei deoarece va fi mai dificil să transportăm la biserică artosele, existând riscul să ungem sacoșa în care le ducem sau fața de masă din biserică.

Cei ce au purtat baiere sau alte obiecte descântate, ce pot face pentru ispășirea acestor păcate?

În primul rând să se spovedească, ascultând sfaturile preotului.

Ce este deochiul? Se descântă? Ce rugăciuni se fac?

Deochiul este o ispită de la diavolul, prin care el nădăjduiește să-l facă pe om să greșească cu ceva înaintea lui Dumnezeu, adică să-l facă să apeleze la descântece. În cazul acesta nu este bine să se descânte (descântecele sunt practici vrăjitorești), ci să se spună rugăciunea Tatăl nostru. Dacă deochiul se repetă, trebuie să mergem la preot și să-i cerem să ne citească rugăciunea specială.

Florile de la Sfintele Moaște, salcia de la Florii, frunzele de nuc de la Rusalii când se usucă, ce facem cu ele? 

Acestea se ard pe o vatră curată.

Când și dacă se cere scoaterea părticelelor și ce reprezintă?

Părticelele se scot pentru anumite probleme: necazuri, boală, câștigarea celor de trebuință și folos, dar și pentru mulțumire. Deși în cartea de slujbe (Liturghier) se spune că părticelele nu se dau credincioșilor, părintele Ilarion Argatu dădea credincioșilor aceste părticele, dar le spunea că se pot mânca doar după ce au postit minimum 24 de ore.

La metanii se sărută pământul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ?

La metanii nu se sărută pământul și nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ. Este un obicei fără rost, scornit de babe care nu cunosc credința. În schimb se atinge pământul cu fruntea.

Putem să ne cumpărăm singuri icoane? Ne putem închina și la icoane nesfințite, să le ținem ca tablouri? Cum procedăm cu icoanele catolice?

E bine ca fiecare creștin să aibă ambiția să cumpere singur icoanele sau măcar una să fie cumpărată de el, să le țină la răsărit, chiar dacă nu sunt sfințite; iar când se face o sfeștanie roagă preotul sa sfințească și icoanele. Iar cele catolice, care sunt tablouri, le putem pune pe pereții ceilalți.

Ce se înțelege prin desfrânare trupească, dar sufletească? Ce înseamnă desfrânare, preadesfrânare, onanie, sodomie, gomorie, malahie, zoofilie?

Desfrânarea și curvia sunt același păcat. Curvia este atunci când omul nu-și înfrânează trupul și înainte de cununia la biserică cade în păcatul acesta. Preacurvia se numește atunci când unul dintre cei doi e căsătorit, sau amândoi care fac păcatul sunt căsătoriți fiecare cu altcineva. Onanie vine de la o persoană din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta își vărsa sămânța afară, ca să nu facă copii. Păcatul acesta este foarte practicat în ziua de astăzi, cu ajutorul prezervativului sau fără. Trebuie știut că fără voia omului se întâmplă periodic ca în somn bărbații (mai ales cei necăsătoriți) să aibă scurgere, fie printr-un vis, fie din cauză că au băut lichide multe sau au privit reviste sau filme erotice. Când se întâmplă spontan, fără intervenția omului, nu se socotește păcat; se face pocăință, se zice Psalmul 50, se fac metanii și se curățește de păcat. Dar când intervine omul să provoace acest păcat se numește malahie sau masturbare și aceasta se canonisește: 40 de zile nu are voie să se împărtășească și să facă pocăință cu metanii în aceste zile. Păcatele sodomiei și gomoriei se făceau în cele două cetăți pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma și Gomora. Oamenii trăiau unii cu alții, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, sau bărbat cu femeie întrebuințând dosul sau gura. Unii se amestecau cu animalele de tot felul (zoofilie). Desfrânare sufletească facem atunci când am părăsit pe Dumnezeu și ne lipim sufletul de lume și de politică.

În cazuri de nedreptățire, putem apela la tribunal, la judecată?

E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială și la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri grave trebuie descurcate de autorități.

Dacă un sectar ne oferă o Biblie sau alte cărți de-ale lor, le primim?

Nu le primim.

Ce este aceea închinăciune?

Dacă după ce am făcut semnul crucii ne plecăm trupul înainte, până ce mâna ajunge la pământ, am săvârșit o închinăciune.

Ce sunt acelea metanii (mătănii)?

Dacă după ce am făcut semnul crucii cădem în genunchi, plecându-ne apoi capul până la pământ, am săvârșit o metanie mare. Acest gest este semnul supunerii noastre totale către Dumnezeu, semnul înfrângerii mândriei cugetului nostru și al căinței pentru păcatele noastre.

Ce este sfințirea casei? Când se face aceasta?

Sfințirea casei se face atunci când cineva se muta într-o casă, fie că e construcție nouă sau nu. Se face întâi slujba Aghesmei celei mici (Sfeștania). Pentru sfințirea casei este nevoie de un pahar sau un litru de ulei și un băț de chibrit înfășurat la un capăt cu vată sau un băț din acela pentru urechi. Cu ele preotul face semnul Sfintei Cruci pe pereții camerelor. Din uleiul rămas puteți pune atât în mâncare, cât și în candelă. Nu este necesară făină la această slujbă. Mai multe detalii se găsesc pe pagina despre Sfeștanie și Agheasmă.

În zilele de vineri putem spăla?

În aceste zile putem spăla. Obligatoriu este în aceste zile postul, atât cel de mâncare, cât și cel trupesc, adică nu trebuie să se împreuneze soții. Să nu spălăm și să nu coasem sau să nu lucrăm în zilele de miercuri și vineri face parte din capitolul „de la babe citire”. Este bine să nu vă luați după ce zice unul și altul, ci doar după ceea ce găsiți scris în cărți.

Dacă ai avorturi și vrei să ți se ierte, să te împărtășească preotul peste un mormânt proaspăt prin urechile unei foarfeci ruginite.

Preoții nu fac așa ceva niciodată, căci nici nu este Sfântă Taină, ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtășanie nu se dă prin urechi de foarfeci ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul bolnavului.

Când te muți la casă nouă, dacă nu ai cocoș nu este bine. Trebuie să-ți cumperi cocoș pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.

Nu-i adevărat. Cocoșul este cu treaba lui și dracii cu treaba lor. Ce poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui Dumnezeu, sfeștania? Dar cei care se mută într-un apartament nou, unde vor ține cocoșul?

Să nu te uiți noaptea în oglindă.

Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele și necazurile din viață. Nu ni se schimbă viața datorită unui gest nevinovat. Nu ne merge rău de la un astfel de gest, ci din pricina păcatelor noastre ne merge rău uneori. Mântuirea noastră depinde de faptele făcute față de Dumnezeu și semenii noștri, fapte după care vom fi judecați.

Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână.

Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt obiecte care ne amintesc de rugăciunea: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul(a)”. Dacă le-am pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credința sau sufletul, pentru că Iisus spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 8;34-38).

Dacă-ți cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt numărate și ca atare trebuie puse în sicriu sub cap pentru că Mântuitorul ne va întreba de ele la ziua judecății.

Iisus spunea: „Iar dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu amândoi în iad” (Matei 18;8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu ne va întreba nimic, căci: „Sfinții vor judeca lumea” (1 Corinteni 6;2), ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu pierdeți timpul adunând firele de păr, mai bine adunați fapte bune.

Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol și o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim și în viața aceasta, și în viața viitoare și este și o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

Copiii până la vârsta de doi ani nu au voie sa vadă animalele ca să nu se facă animale.

Omul s-a născut om și om va muri. Copiii de la țară se nasc și cresc între animale și nu pățesc nimic. Însuși Iisus s-a născut în peșteră înconjurat de animale, a călătorit cu asinul și nu s-a întâmplat nimic rău. Ori credeți că-L ținea Fecioara Maria legat la ochi?! (Luca 2;6-12, Matei 2;13-15).

Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naște copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare” este adevărată. După ce ai semănat poți da cu orice, nu va ieși din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiți buni și veți avea copii buni!

În Săptămâna Patimilor nu avem voie să spălăm.

Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar, pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să și muncim, ne și murdărim, deci trebuie să spălăm chiar și în această săptămână.

Dacă ai făcut avort sau desfrânare, numai după 25 de ani de la săvârșirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.

După săvârșirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un preot duhovnic și după spovedanie el îți va da un canon după gravitatea păcatului, fiindcă nu toți bolnavii se vindecă luând același medicament. Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire, fiindcă așa cum spitalul este pentru bolnavi, tot așa bisericile și sfintele mănăstiri sunt pentru pocăința celor păcătoși. Dacă mergeți la mănăstire, Dumnezeu „vă va număra pașii”, adică va fi multă bucurie în cer și în sufletul dumneavoastră.

Să nu duci gunoiul din casa lunea și nici după ce se Iasă întunericul.

Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia, etc.). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricții, pentru că nu aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.

N-ai voie să-i zici unui animal „săracul de el” că apoi pe lumea cealaltă îl mănânci.

Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu mai mănâncă și nu mai bea.

Dacă tai unghiile unui bătrân și le lași în casă înseamnă că lași sărăcie.

O, nu, nu-i adevărat, nu lași în casă sărăcie, ci eventual mizerie.

Dacă bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub streașină și acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur trebuie să băgăm talismanul sub streașină.

Talisman, prin definiție, înseamnă un obiect sau o carte considerat de către superstițioși ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală și având puterea de a da ajutor celor care îl poartă. Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne împărtășește talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt. Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este Biblia, și tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă importanță unei cărți lipsită de orice adevăr.

În candelă se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.

În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeași sticlă până o terminăm. Nu uleiul contează.

Este păcat să dai flori duminica.

Dacă suntem invitați la o nuntă duminica și ducem un buchet de flori tinerilor căsătoriți, păcătuim oare? Dacă mergem duminica în vizită la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem duminica la Sfânta Liturghie flori pentru a fi puse în biserică, păcătuim oare? Categoric nu. Aceasta e curată superstiție.

Când îți iese preotul în cale îți merge rău.

Dacă-ți iese doctorul în cale te și îmbolnăvești? Dacă-ți iese frizerul în cale îți cade părul din cap? Dacă-ți iese mecanicul în cale ți se strică mașina? Şi atunci când îți iese preotul în cale cum o să-ți meargă rău? Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlnești cu diavolul. Dacă îți iese preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i mărturisești ceva. De fapt celor buni și înțelepți poate să le iasă și Satana în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă și Dumnezeu în cale că tot rău le merge.

Când îți taie pisica drumul îți merge rău (trebuie să faci nu știu câți pași înapoi).

Pisica e un biet animal fără rațiune și care traversează drumul pentru că se întoarce probabil de la vânătoarea de șoareci. Nu știe că întâlnește un superstițios, că s-ar întoarce din cale! Așa că mai de grabă se întoarce superstițiosul (să nu supere pisica), neștiind că animalele nu au putere spirituală, nu sunt duhuri și nu pot influența viața oamenilor.

La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citești pentru că îți mănânci mințile.

Nu este adevărat, însă putem spune că fiecare lucru trebuie să-l faci la timpul lui. Cel înțelept va citi atunci când este vremea cititului, iar mesei îi va acorda atenția cuvenită pentru o dietă sănătoasă. Cel fără de minte va face mai multe lucruri deodată: citește, mănâncă, se leagănă pe scaun, privește la televizorul instalat la bucătărie, este atent și la discuțiile altora... și de fapt nu face nimic, adică „și-a mâncat mințile”.

Să porți mereu ceva pe dos (maioul, șosetele, cămașa) ca să nu se lipească farmecele de tine.

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înțelege că Satana poate face rău, însă numai cu îngăduința lui Dumnezeu și numai cât îi îngăduie Dumnezeu: „Atunci Domnul a zis către Satan: Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Și Satan a pierit din fața lui Dumnezeu” (Iov 1;12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan și ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun și corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, așa cum rezultă și din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în Epistola către Romani: „Fiți înțelepți spre bine (faceți numai bine) și nevinovați la rău (să nu faceți nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana” (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16;19).

Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naște.

Este o superstiție și se spunea așa fiindcă nu se putea ști ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.

Nu trebuie să te întorci din drum pentru că nu-ți va merge bine.

Prima calitate a memoriei este uitarea, și de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informații în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o binecuvântare, cum ar fi de exemplu în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la piață ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă, căci dacă răscolești toate plin de nervi sigur vei păți multe necazuri. Într-o zi de duminică am plecat spre biserică. Pe drum mi-am amintit că am uitat ceva. M-am întors și am luat. Apoi din nou, în același loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăși din drum. Crezând acum că am luat totul, culmea, în același loc mi-am adus aminte că uitasem încă ceva. M-am întors din nou și ce credeți? În casă mirosea a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci, uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.

Vinerea să nu tai via.

Se spune ca Iisus este „strugurele cel copt din care curge vinul care mântuiește lumea”. Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus Hristos S-a adus pe Sine jertfă în fața lui Dumnezeu Tatăl și Și-a vărsat scumpul Său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumești cu cele sfinte. Vinerea (dacă nu este cruce roșie în calendar) este o zi obișnuită de lucru și nu-i nici un păcat să tai via.

Până la Dumnezeu te omoară (sau te mănâncă) sfinții.

Aceasta este o vorbă nu numai greșită, dar chiar dăunează sfintei noastre credințe. Se bazează această zicală pe versetul: „Au nu știți că sfinții vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6;2). Dar după cum se observă sfinții vor judeca lumea, însă n-au omorât și nici nu vor omorî pe nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea noastră, fiind „casnici ai lui Dumnezeu”.

Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi singur.

Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură, cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte sa nu-l tai, pentru că plantele și mai ales arborii nu ne pot influența viața decât în măsura în care le folosim în tratamente naturale (semințele, coaja, rădăcinile, etc). Cum poate acest brad sa ne aducă rău în familie, când Iisus spune: „Nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără știrea lui Dumnezeu”. BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEȚII VEȘNICE.

Dacă omori un șobolan, 7 ani ai ghinion.

Conform cu versetul biblic: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul” (Facere 1;28), omul este stăpân peste toate vietățile pământului. Toți cei cu suflet bun nu vor ucide prea ușor sau chiar deloc nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este bine! Dar dăunătorii îi putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură între șobolan și ghinion).

Ce se face cu anafora uscată, mucegăită?

Anafora, Sfântul Paști (pasca) sau alte sfințenii care au rămas ori au mucegăit, se ard; cenușa se aruncă la un loc curat sau pe apă curgătoare. Mai putem să îngropăm acestea, cu atenție însă ca să nu poată fi dezgropate de animale. Nu se face altceva cu ele. Nu se aruncă la chiuvetă deoarece ajung în loc necurat (canalizarea).

Când și cum se ia anafora?

Anafora se ia în fiecare zi dimineața, numai pe nemâncate. În duminici și sărbători este bine să mergem la biserică nemâncați și anafură să o luăm la sfârșitul slujbei. În cazul în care suntem bolnavi și nu putem sta nemâncați la Sfânta Liturghie, putem lua anafora acasă și în duminici și sărbători, după care mâncăm și mergem mâncați la biserică. Aceasta însă trebuie să fie o excepție.

Putem să mâncăm anaforă acasă cu supă sau altă mâncare ca și cum ar fi în loc de pâine?

Nu, nu e bine să amestecăm anafora cu mâncarea. Anafora se ia înainte de a mânca sau bea ceva.

Nu este bine să iei anafora acasă, este mare păcat.

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar agheasma este apă sfințită. De aceea se mănâncă întâi anafura și apoi se bea agheasma. Dacă agheasma o luăm acasă și nu este păcat, cu atât mai mult putem lua anafura.

Se poate aprinde o singură lumânare pentru mai multe persoane sau doar o singură lumânare și o singură persoană?

Nu este menționat clar în nici una din cărțile de cult, dar cred că cel mai bine e lumânarea și persoana.

Ce este otpustul?

Otpustul sau apolisul este partea de încheiere a oricărei slujbe. Este de 2 feluri: mic și mare. Ceea ce este scris în unele cărți la sfârșitul acatistelor de exemplu, este valabil atunci când acatistul este citit în biserică de către preot. Când citim acasă, nu e nevoie să facem otpustul. Mai putem să zicem în încheierea rugăciunii așa: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, amin!” (de altfel acestea sunt cuvintele așa-numitului otpust mic). Nu este însă obligatoriu să zicem, dar este bine.

Share:

Citește mai mult ...