Capela Spital din orasul Măcin, judeţul Tulcea

Se afișează postările cu eticheta învățături. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta învățături. Afișați toate postările

Învățături corecte și învățături greșite despre Taina Sfântului Maslu

   ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE TAINA SFÂNTULUI MASLU


În ce constă Sfântul Maslu, cine poate cere aceasta slujbă, când și câte; cu bani proprii, cu bani de adunat?
Sfântul Maslu este o taină, din cele 7 Taine ale bisericii noastre ortodoxe. Taina aceasta se face de către șapte preoți, trei sau doi. Se face în zilele de post, miercurea și vinerea, sau în cele 4 posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputincioși și chiar cei care sunt sănătoși. Este bine ca participanții sănătoși să fie persoane care se spovedesc regulat în toate cele 4 posturi. Sfântul Maslu are puterea dumnezeiască de a însănătoși pe cei bolnavi și puterea de a ierta păcatele și de aceea se recomandă și celor sănătoși, ca să fie feriți de chinurile vremelnice și veșnice. 

Pentru bolnavi se recomandă 1, 3, 7, 9 masluri, de la caz la caz. Iar despre banii la maslu, e bine să-și plătească fiecare datoria. Nu este mai bine primită slujba dacă se aduna bani de la alți creștini, ci dimpotrivă. Doar în cazul în care sunt bolnavi săraci nu e rău să fie adunați bani pentru a plăti pe slujitori. Din punct de vedere al harului pe care îl are, și un singur preot poate săvârși Sfântul Maslu. Există însă rânduială păstrată din tradiție ca să fie cel puțin doi preoți la săvârșirea acestei Sfinte Taine și este bine să se păstreze această tradiție. Așa indică și cartea care conține rânduiala acestei slujbe, Molitfelnicul.

Ce se face cu untdelemnul de la Sfântul Maslu?
Din untdelemnul de la Sfântul Maslu și din făină se fac turte care se coc fără drojdie, nu se prăjesc și se consumă dimineața, pe nemâncate, deodată cu anafora. Din ulei se poate pune și în candelă.

Deschiderea cărții, ce semnificație are, cine poate cere și când?
Deschiderea cărților este o invenție a unora, ca să câștige bani, unii deschid Psaltirea, alții Pravila, alții Evanghelia, după interesul celor ce vin la preot, ca să determine lumea să vină la ei. Este vrăjitorie cu cele sfinte! Aceasta deoarece preoții care o practică o folosesc cu scopul de a ghici celor care „deschid cartea”. Exact cum o ghicitoare ar folosi pentru ghicit cărțile de joc sau bobii sau altceva, tot așa și preotul folosește cartea deschisă, făcând legătura între problema celui care a deschis cartea si înțelesul textului care se află în locul unde s-a deschis cartea. Foarte mult greșesc si cei care se duc la acești preoți. Păziți-vă, ca să nu supărați pe Duhul Sfânt, că în loc de bine va fi rău. Există însă la sfârșitul slujbei Sfântului Maslu un moment în care cineva dintre credincioși (de obicei cel mai bolnav) deschide Sfânta Evanghelie, după care preotul o așază pe capul lui și citește o rugăciune. Totul însă se mărginește aici. Preotul nu spune nimic despre trecutul, prezentul sau viitorul creștinului care a deschis Sfânta Evanghelie. Semnificația acestui gest se aude în rugăciunea pe care preotul o citește atunci când Sfânta Evanghelie se află pe capul celui care a deschis-o. În această rugăciune, preotul zice: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu credință, ci pun mâna Ta cea puternică și tare, ce se află în această Sfântă Evanghelie...”.

Este adevărat că, unui om bolnav, să nu-i facem Sfântul Maslu deoarece moare?
Dumnezeu spune: „Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”. (Iezechiel 33;11). Sfântul Maslu nu este o rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină, iar Sfintele Taine sunt slujbe spre folosul și ajutorul celor vii. „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5;13-15). Sfântul Maslu este slujbă pentru vindecare și pentru iertarea păcatelor celor cărora li se face. Slujbe ale căror efect să fie moartea celor cărora li se fac, nu există în rânduiala Bisericii Ortodoxe. Această concepție este deci greșită total.

În caz de necesitate (rău, frică, gânduri necurate, tulburare, supărare), în timpul zilei, ce se poate lua?
Dacă persoana nu a mâncat, poate lua anafură, agheasmă mică, iar dacă a mâncat să se ungă cu ulei de la Sfântul Maslu sau agheasmă pe frunte, să se afume cu târnoseală (târnoseala = bucățică de pânză îmbibată în ceară topită luată de la sfințirea unei biserici), să aprindă tămâie.

„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului”. (Iacov 5;14)”
Share:

Sfârșitul lumii și învățătura ortodoxă despre acesta

CULTELE MILENARISTE. SFÂRȘITUL LUMII ȘI ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE ACESTA

În mod tradițional, milenismul, milenarismul sau hiliasmul (de la cuvântul grecesc χίλιον care înseamnă o mie) este speranța în instaurarea unei împărății de 1000 de ani de pace și dreptate pe pământ, pe baza interpretării literale a unor versete din Apocalipsă și din cartea proorocului Daniel.
În această prezentare vom trece peste învățăturile și rătăcirile cu tendințe milenariste existente în până la începutul secolului al 20-lea, în scopul de a prezenta pe cele cu care ne confruntăm în zilele noastre.   

  Milenarismul a avut o lungă  tradiție în eștinismul  apusean, apoi a  devenit o temă importantă a predicii puritane în Lumea Nouă și în discursul eshatologic al multor secte apărute pe continentul american. Astăzi există trei secte milenariste care au un impact considerabil în Europa și anume: Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, Organizația Martorii lui Iehova și Biserica Sfinților Ultimelor Zile (Mormonii). 

Au fost identificate două aspecte în manifestarea acestui curent, deși distincția dintre acestea nu este întotdeauna foarte clară. Primul, numit postmilenarism, se caracterizează prin speranța că așa-zisa împărăție a lui Dumnezeu se instaurează progresiv, printr-un proces evolutiv, prin mijloace concrete omenești ca redeșteptarea religioasă sau reformele sociale. Această credință, care dădea oamenilor posibilitatea să lucreze asupra propriului destin și a umanității, presupunea o evoluție liniară a omenirii și o continuitate istorică între ce era înainte și ce va fi după a doua venire a Domnului. Mileniul urma să vină după acest efort uman colectiv. Din contră, premilenarismul promova credința că împărăția lui Dumnezeu  intervine ex-abrupto, printr-un proces revoluționar care întrerupe lanțul cauzalităților naturale și istorice. Această intervenție este rezultatul numai al acțiunii divine, fără de care acțiunea omului nu poate nimic și ea survine înainte de instaurarea împărăției.

ADVENTIȘTII

Începutul uneia dintre marile mișcări care există și în vremurile noastre a fost apariția milenarismului adventist, ca urmare a predicii lui William Miller (1728-1849), un predicator baptist, care și-a îndreptat atenția asupra textului din cartea proorocului Daniel capitolul 8, versetul al 14-lea: „Până la două mii trei sute de seri și dimineți; după aceasta templul își va avea din nou rostul lui”, de unde a tras concluzia că Hristos va veni în anul 1843. Miller argumenta că profețiile biblice din cartea lui Daniel și a Apocalipsei erau coduri care puteau fi descifrate. Acestea erau de două feluri: perioadele de timp erau descifrate prin substituirea cu „o zi pentru un an”, în timp ce imaginile reprezentau regate, împărății etc.  Folosind această metodă, Miller a identificat o dată de început și anume anul 457 î.Hr., decretul lui Artaxerxes de a se reconstrui Ierusalimul (Daniel 9; 25), la care a adăugat 2.300 ani, obținând anul 1843. Acesta era anul „curățării sanctuarului”, în care el vedea Judecata de Apoi și sfârșitul lumii . 
Când prima dezamăgire a venit în 1843, Miller a pretins că a fost o greșeală în trecerea de la anii dinainte de Hristos la era noastră. Pe baza noilor calcule ale liderului adventist Samuel Snow, data sfârșitului a fost mutată peste un an. Când și această profeție s-a dovedit falsă, a urmat cea ce  s-a numit „Marea Dezamăgire”, o experiență traumatizantă pentru cei care au crezut și momentul instaurării unei perioade de scepticism, când credințele apocaliptice sunt practic discreditate. Cea mai mare parte a grupurilor milerite formate după eșecul profeției din 1844, au adoptat însă teza avansată de liderul adventist Hiram Edison (1806-1882) și anume că data era justă, dar evenimentul a fost greșit interpretat: în 1844 s-a produs ceva foarte important, dar nu pe pământ, ci în cer, unde Hristos a intrat în partea a doua a Sanctuarului ceresc. Această teză, confirmată apoi prin numeroase viziuni, a stat la baza formării Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a. Un alt grup adventist important care s-a format după 1844 a susținut din contră că evenimentul așteptat era just (sfârșitul lumii), dar data nu era bine calculată. Mișcarea născută în jurul ideii că data trebuie recalculată este la origine actualei Organizații Martorii lui Iehova.
Cu toate că mișcarea milerită s-a dispersat ca urmare a „Marii Dezamăgiri”, un mic număr din adepții ai lui Miller au reinterpretat profeția: data de 1844 a marcat începutul judecății în ceruri, deci venirea lui Hristos este aproape. O tânără vizionară, cunoscută ca fiind cu dezechilibre psihice și vrăjitoare, Ellen White, va juca un rol important în confirmarea acestei interpretări; în jurul personalității ei charismatice se va naște Biserica Adventistă de ziua a 7-a și vor lua ființă apoi o serie de instituții educaționale și medicale, puse în slujba răspândirii mesajului că sfârșitul se apropie. Prin măsurile organizaționale, preluarea unor învățături vechi-testamentare cum ar fi: ziua odihnei sâmbăta, diferența între alimentele curate și cele necurate, practicarea zeciuielii, și prin inovațiile doctrinare (doctrina sabatului, manifestarea spiritului profetic, doctrina „curățirii sanctuarului”), adventiștii au raționalizat eșecul profeției din 1844 și au creat cadrul unei vieți ordonate în care se așteaptă sfârșitul.
În România adventiștii au pătruns în a doua jumătate a secolului al 19-lea. Astăzi sunt răspândiți în toată țara, extinderea lor bazându-se mai ales pe plata zeciuielii. Se impun și impresionează prin activitatea caritabilă. Au un post de televiziune, „Speranța TV”, dar și un post de radio, „Vocea Speranței”. Au editura „Viață și Sănătate”, unde tipăresc tot felul de cărți cu ajutorul cărora strecoară în mintea cititorilor idei și concepte pe care doar cei ce sunt buni cunoscători ai învățăturii ortodoxe le depistează ca fiind de origine sectantă. Au un Institut Teologic Adventist (la Cernica), trei licee teologice (Cluj, București și Craiova), Școala postliceală sanitară de la Brăila și mai multe grădinițe și școli în toată țara.

MARTORII LUI IEHOVA

Organizația Martorii lui Iehova este moștenitoarea grupului de „Studenți în Biblie”, fondat de Charles Taze Russell după „Marea Dezamăgire” din 1844. Russell a preluat profeția liderului adventist Nelson Barbour despre venirea lui Hristos în anul 1874. Când această dată a trecut fără să se întâmple nimic semnificativ, profeția a fost spiritualizată în cadrul grupului și formulată astfel: Hristos s-a reîntors cu adevărat pe pământ în 1874, dar sub formă nevăzută și va inaugura mileniul în 1914.
Predicate timp de 30 de ani, aceste profeții au eșuat în 1914 când omenirea trăia începutul primului război mondial, fără ca zorile mileniului să se arate. Istoria Martorilor este marcată periodic de profeții referitoare la instaurarea Împărăției, care aveau ca rol să stimuleze angajamentul membrilor sectei și eforturile prozelite. Începând cu anii 1980, practica identificării și proclamării unor date încărcate de semnificație profetică a fost înlocuită cu practica mai subtilă de a desemna pur și simplu perioade globale în cursul cărora ne putem aștepta la îndeplinirea profețiilor. În 1995, Societatea respingea în sfârșit îndelunga pretenție că sfârșitul urma să aibe loc odată cu generația din 1914.
În învățătura actuală a Martorilor, se afirmă că: împărăția lui Dumnezeu va face sfânt numele Său și va face ca voia Sa să fie pe pământ, așa cum este și în cer. „Isus” nu a fost întronat imediat ca rege, ci de abia în 1914 Iehova i-a dat puterea pe care i-a promis-o. Iehova a ales pe pământ bărbați și femei credincioase pentru ca ei să meargă în ceruri și să domnească cu „Isus” asupra oamenilor. Din momentul în care „Isus” a devenit Rege, el i-a alungat din cer pe satan și pe îngerii răi, de aceea lucrurile merg din ce în ce mai rău după 1914: războaiele, foametea și epidemiile, oamenii care respectă din ce în ce mai puțin legea indică faptul că „Isus” domnește și că acest sistem a intrat în ultimele sale zile. Totuși, în final, „Isus” va judeca oamenii separându-i ca oile de capre. Oile sunt cei ce vor rămâne credincioși lui „Isus” și vor primi viața eternă pe pământ, în timp ce caprele vor fi alungate din împărăția lui Dumnezeu.
  Astăzi, pământul este împărțit și divizat în multe țări, fiecare cu propriul lui guvern, unele care se bat contra altora, dar „Împărăția lui Iahve” va înlocui toate aceste guverne umane, și va fi singura care va domina asupra pământului întreg. Atunci nu vor mai fi nici războaie, nici crime, nici violențe, toți oamenii vor trăi împreună în pace și unitate. În timpul celor 1000 de ani ai domniei lui „Isus”, credincioșii vor deveni perfecți și tot pământul va fi transformat în paradis. Hristos a venit deja și este prezent prin toate semnele vremii care au fost profețite.  Martorii nu fac altceva decât să modifice tema „răpirii” prin distincția pe care ei stabilesc între „cei aleși” (care odată cu anul 1918 intră direct în cer după moarte) și „celelalte oi” care vor trăi mereu pe un pământ paradisiac.
Martorii lui Iehova sunt considerați astăzi o sectă revoluționară periculoasă care promovează diferențele în raport cu societatea. Ei refuză exercitarea drepturilor cetățenești (dreptul de vot, serviciul militar, salutarea drapelului etc.), practicile medicale (refuzul transfuziei de sânge). Martorii sunt predispuși astăzi unui risc de derivă sectară datorită ideologiei lor radicale, structurii organizatorice autocrate și autoritare, referinței exclusive la propriul lor sistem de înțelegere a lumii. De asemenea, ei promovează, așa cum s-a văzut, un premilenarism apocaliptic care predispune la rândul său spre alunecări. Totuși, în ultimele două decenii au fost puse în evidență anumite încercări de dialog cu autoritățile publice, care iau în discuție alternative pentru serviciul militar sau pentru transfuzia sanguină. Această deschidere poate fi semnul unei lente evoluții spre dezamorsarea contradicțiilor cu societatea.

MORMONII SAU „SFINȚII DIN ZILELE DIN URMĂ”

În jurul anului 1830, în teritoriile „pârjolite” de fervoarea celei de a doua Deșteptări Religioase, viziunile lui Joseph Smith au stat la baza formării Bisericii Sfinților Ultimelor Zile (mormonă). Lui i s-ar fi arătat îngerul Moroni și i-a spus că niște noi revelații se află ascunse pe două plăci de aur. I le descoperă, el le traduce și le publică, după care îngerul i le ia înapoi. „Revelațiile” sunt: „Cartea lui Mormon”, „Perla de mare preț” și „Doctrină și legăminte”. Acestea se adaugă Scripturii, pe care o completează, fiind la fel de valabile și „inspirate”. Smith susținea că între Înălțarea Domnului și secolul al XIX-lea s-a manifestat „Marea Apostazie”, o lungă perioadă în caracterizată prin falși profeți și false doctrine. Însă Dumnezeu a început lucrarea de restabilire a adevărului înainte de advent, mai întâi prin descoperirea și colonizarea Americii și apoi prin restabilirea adevăratei Sale Biserici, care  trebuia să pregătească lumea pentru a doua venire a Domnului.
Doctrina mormonă contemporană învață că ziua și ora venirii Domnului rămân necunoscute. Totuși, cei care așteaptă acea înfricoșătoare zi vor putea să citească „semnele” vremii. Acestea se văd în anarhie socială, violență politică sau decăderea morală. La sfârșit, națiunile se vor prăbuși într-o perioadă de confuzie fără precedent, libertatea și dreptatea vor rămâne numai între așa-zișii „sfinți”. Două evenimente importante vor pregăti venirea Domnului și anume adunarea evreilor în Ierusalim, unde vor reconstrui templul și vor accepta Evanghelia, în timp ce „sfinții” vor construi Noul Sion pe continentul american. Înainte de a doua venire a Domnului, va avea loc marele conflict al ultimelor zile, numit „bătălia Armaghedonului” , precum și trei arătări ale lui Hristos, odată pe Muntele Măslinilor pentru evrei și de două ori în America pentru „sfinți” . După aceste trei apariții, va avea loc învierea drepților și ridicarea sfinților de pe pământ pentru a se întâlni cu Domnul pe norii cerului, mileniul, a doua înviere și Judecata de Apoi.
Mileniul este perioada de pace și dreptate, situată între cele două învieri, când Hristos va domni personal pe pământ cu sfinții Săi, când pământul va fi reînnoit și va primi slava paradisiacă, când corupția, moartea și boala vor înceta, când împărăția lui Dumnezeu pe pământ va fi restabilită în toată slava, frumusețea  și perfecțiunea ei . În timpul mileniului, va continua viața obișnuită: se vor naște copii, vor fi recolte, se vor construi orașe, oamenii vor continua să se preocupe de nevoile lor și toți oamenii vor ajunge să cunoască „adevărata Evanghelie”. Odată cu adventul, această împărăție a lui Dumnezeu pe pământ va exercita jurisdicția politică și religioasă asupra tuturor oamenilor. La sfârșitul mileniului, satana va fi dezlegat  pentru o scurtă perioadă de timp, va ridica armatele sale împotriva lui Adam-Mihail și a armatei drepților. După acest conflict, satan va fi învins definitiv și va urma judecata de apoi, când Hristos, va chema alături de El drepții Vechiului Testament, apostolii și membrii primei președinții ai bisericii mormone.
Astăzi, Biserica mormonă învață că pământul în timpul mileniului va fi locuit de cei ce merită gloria terestră, fie că sunt mormoni sau nu. „Isus” Hristos va domni personal pe pământ, dar aceasta nu trebuie înțeles literal, printr-o prezență continuă a Domnului în tot cursul mileniului. Cred în „Isus” și Sfântul Duh, țin duminica, au posturi, dau zeciuieli și consideră că toți oamenii, inclusiv morții, trebuie botezați, pentru a nu rămâne în „închisoarea spirituală”. Fac un prozelitism intens în toată lumea, pentru a atrage cât mai multe nume la „cimitirul nemuririi” și „cartea vieții” din Salt Lake City. Promovează conceptul „căsătoriilor eterne” – inclusiv de tip poligam – cu un mare respect pentru femei, care aparțin soțului pentru veșnicie. Poligamia la mormoni este prezentată, mai nou, ca o umbră a trecutului, cauzată de interdicția de a se căsători fetele mormone cu necredincioși. Se pare că fenomenul a fost eradicat în prezent, dar în trecut a fost la originea mai multor conflicte. În România pătrund încă din 1899, fiind înregistrați legal în 1993. Desfășoară un prozelitism intens în locuri publice, prin misionari bine pregătiți, tineri, elegant îmbrăcați, cu ecusoane în piept. Oferă literatură: Cartea lui Mormon, Povestiri din cartea lui Mormon (pentru copii, bogat ilustrată). Organizează cursuri gratuite de limba engleză. Oferă „ajutoare” materiale și se implică în proiecte sociale. Cu toate acestea, visul milenial nu a fost abandonat și mormonii continuă să observe cu atenție semnele care preced vremurile din urmă: în primul rând, predicarea adevărului prin strădania zecilor de mii de tineri mormoni care au început evanghelizarea planetei; în al doilea rând este vorba de degradarea planetară, atât la nivel ecologic, cât și moral, care este semnul incontestabil al apropierii Judecății.

ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SFÂRȘITUL LUMII ȘI A DOUA VENIRE A MÂNTUITORULUI HRISTOS

Eshatologia ortodoxă (termen care provine de la cuvântul grecesc έσχατον care înseamnă sfârșit, ultimul, cele din urmă) cuprinde învățătura nu numai despre sfârșitul individual, ci și despre toate evenimentele care se vor petrece la sfârșitul lumii și anume: venirea a doua a Domnului Hristos sau Parusia și semnele ei premergătoare; schimbarea lumii acesteia în noua ei formă desăvârșită; învierea obștească a morților și schimbarea trupurilor celor vii; judecata obștească; eliberarea firii din robia stricăciunii și înnoirea ei; trecerea pentru veșnicie a celor buni în fericirea raiului și a celor răi în chinurile iadului.
În cadrul acestei învățături, morală creștină apreciază faptele omenești atât în raport cu folosul lor pentru viața pământească, cât mai ales în funcție de folosul lor pentru viața viitoare. Biserica învață că viața pământească a credincioșilor este o premisă a celei cerești, că orice gând, vorbă și faptă își vor primi dreapta răsplată în viața viitoare; că moartea fizică a omului este doar o despărțire vremelnică a sufletului de trup și că, prin învierea morților și prefacerea viilor, la a doua venire a lui Hristos, toți credincioși vor intra într-o stare nouă, neschimbătoare și fără de sfârșit.
În preocupările eshatologice ale creștinului, intră astfel mai întâi grija pentru sfârșitul apropiat al vieții sale pământești: decesul fizic, pe care Sfânta Scriptură îl considera pedeapsă și urmare a păcatului strămoșesc (Romani 5; 12) și poarta de intrare în viața cea veșnică. De aceea Biserica povățuiește pe credincioși că, mai înainte de a se preocupa de venirea a doua a Domnului și de Judecata de Apoi, să se îngrijească de cel mai apropiat moment eshatologic: cel individual, care este totodată și cel mai important moment de răscruce din viața fiecăruia, și anume de despărțirea sufletului de trup. Ea îndeamnă pe credincioși să se pregătească din vreme pentru întâlnirea cu Hristos la judecata particulară, care urmează îndată după moarte.
Ceea ce ne-a descoperit Domnul Hristos cu privire la Parusia Sa, este doar faptul că El va veni pe neașteptate, așa cum a venit potopul pe vremea patriarhului Noe, cum vine furul în puterea nopții și cum iese fulgerul de la răsărit și se arată până la apus. Aceste precizări se găsesc în Sfânta Evanghelie de la Matei capitolul al 24-lea. Cea mai importantă precizare făcută de Mântuitorul Hristos în versetul 36 al acestui capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei este aceea că „de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Deși este foarte clară și exactă, după cum constatăm de-a lungul istoriei, precizarea Mântuitorului a fost ignorată de mulți. Tot în scopul precizării faptului că data sfârșitului lumii este cunoscută doar de Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel mai scrie în Epistola întâi către Tesaloniceni la capitolul al 5-lea: „Iar despre vremi și despre ani, fraților, nu aveți trebuință să vă scriem, pentru că voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un fur noaptea” (I Tesaloniceni 5; 1-2). La fel scrie și Sfântul Apostol Petru: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur” (II Petru 3; 10).
   Tot în Sfânta Evanghelie de la Matei capitolul al 24-lea se mai găsesc și indicații generale cu privire la câteva din semnele premergătoare Parusiei Sale:
1. Predicarea Evangheliei la toate popoarele: „Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul” (Matei 24; 14). Din această profeție nu rezultă că Evanghelia va fi primită de toate popoarele, ci că va fi vestită la toate popoarele din lumea întreagă. De asemenea din această profeție nu rezultă nici faptul că sfârșitul lumii va veni îndată ce Evanghelia va fi propovăduită la toată lumea.   
2. Ivirea de prooroci, taumaturgi și hristoși mincinoși între creștini, înmulțirea fărădelegii și răcirea iubirii frățești între credincioși. Despre acestea Mântuitorul spune: „Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24; 11-12), iar Sfântul Apostol Pavel spune: Și aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei” (II Timotei 3; 1-5). Această lepădare a multora de credință este menționată tot de acest Apostol în Epistola a doua către Tesaloniceni la capitolul al 2-lea, unde el zice: „Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință” (II Tesaloniceni 2; 3).
3. Multe și mari schimbări în rău ce vor avea loc în natură și între oameni, cum ar fi: întunecarea soarelui, căderea aștrilor, perturbări grave în legile naturii, războaie și zvonuri de războaie.
4. Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului”, adică a Sfintei Cruci.

În afară de aceste semne ale sfârșitului lumii, trebuie să mai menționăm și alte semne, prezente în Sfânta Scriptură, și anume:
1. Convertirea poporului evreu la creștinism. Acest eveniment important a fost proorocit încă din Vechiul Testament de către proorocul Osea astfel: „După aceasta, fiii lui Israel se vor întoarce la credință și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, și pe David, împăratul lor, iar la sfârșitul zilelor celor de pe urmă se vor apropia cu înfricoșare de Domnul și de bunătatea Lui” (Osea 3; 5). Convertirea poporului evreu la creștinism este menționată de Sfântul Apostol Pavel și mai clar în Epistola către Romani la capitolul al 11-lea, unde el zice: „Pentru că nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți taina aceasta…, că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. Și astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: «Din Sion va veni Izbăvitorul și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; și acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor» (Romani 11; 25-26).
2. Venirea pe pământ a lui Enoh și Ilie. În cartea Apocalipsei la capitolul al 11-lea se spune că ei sunt cei doi martori ai Domnului care au fost ridicați cu trupul la cer și care vor fi trimiși înapoi pe pământ timp de 1260 de zile, pentru a predica oamenilor pe Hristos. Ei vor fi uciși, dar după trei zile și jumătate vor învia, iar peste cei care s-au bucurat de moartea lor va cădea frică mare (Apocalipsă 11; 3-11).      
3. Venirea în lume a lui Antihrist, personaj religios sinistru, numit „omul păcatului”, „fiul pierzării”, „cel fără de lege”, care va săvârși minuni false, se va instala la conducerea Bisericii și se va da pe sine însuși drept Dumnezeu suprem, cerând credincioșilor adorare, precizări care apar în Epistola a doua către Tesaloniceni la capitolul al 2-lea, unde Sfântul Apostol Pavel zice: „Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu…, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase și de amăgiri nelegiuite” (II Tesaloniceni 2; 4, 8-10). Despre Antihrist, Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine Antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă” (I Ioan 2; 18). Mântuitorul îl numește pe Antihrist „urâciunea pustiirii” (Matei 24; 15), iar în capitolul al 13-lea al Apocalipsei Antihrist este numit „fiara”, care „Îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase” (Apocalipsă 13; 16-18).
 Ținând seama de cele cuprinse în Scriptura Noului Testament, ne putem face o imagine despre modul în care se va petrece Parusia Domnului. La apariția pe cer a semnului Fiului Omului (Matei 24; 30) și la sunetul arhanghelului din trâmbița lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 3; 16), precum și la glasul Fiului lui Dumnezeu (Ioan 5; 28), Domnul se va pogorî din cer îmbrăcat în slavă și cu putere multă, înconjurat de îngerii Săi (Matei 24; 30). El va veni în același trup preamărit cu care a înviat și S-a înălțat la cer (Fapte 1; 11). În aceeași clipă se va produce prefacerea lumii sau schimbarea chipului lumii acesteia (II Petru 3; 12-13), învierea morților și schimbarea trupurilor celor vii (I Tesaloniceni 4; 16-17, I Corinteni 15; 51). Revenit pe noul pământ, Domnul se va așeza pe scaunul de judecată, fiind înconjurat de îngeri, de apostoli și de sfinți (Matei 19; 28, Luca 22; 30, I Corinteni 6; 2).
Am menționat mai înainte că schimbarea chipului acestei lumi sau prefacerea ei, a doua venire a Domnului și învierea morților se vor petrece oarecum deodată: lumea se va preface cu iuțeală de fulger, din pământul transfigurat vor învia trupurile morților, iar ale celor vii se vor schimba și deodată cu acestea va avea loc Parusia. De fapt, atât cauza prefacerii lumii, cât și a învierii morților va fi a doua venire a Domnului. Dacă Sfântul apostol Petru spune că în ziua Domnului „stihiile lumii vor arde” (II Petru 3; 10), aceasta înseamnă că lumea înnoită, transfigurată, numită de Apostol „ceruri noi și pământ nou” (II Petru 3; 11) trebuie să fie precedată de descompunerea lumii actuale, în scopul de a se curăți și înnoi, așa după cum și oamenii trebuie să treacă prin moarte și putrezire, pentru a învia cu trupurile înnoite. Lumea astfel înnoită, va fi locașul potrivit pentru trupurile nestricăcioase și nemuritoare. Acestea sunt cele două însușiri pe care le vor avea toate trupurile înviate. Trupurile păcătoșilor vor avea aceste însușiri pentru a putea suporta chinurile iadului fără să sufere nici o vătămare. Trupurile drepților vor fi asemenea trupului Mântuitorului Hristos după Înviere și, pe lângă însușirile de nestricăcioase și nemuritoare, vor avea și alte însușiri: vor fi pline de putere, duhovnicești, cerești, pline de slavă, înfricoșătoare.
Pe noi, cei ce trăim aproape sau poate chiar la începutul vremurilor premergătoare venirii lui Antihrist, Sfântul Nil Cavsocalivitul sau Athonitul, prin proorociile sale despre aceste vremuri, ne aduce în fața unor realități contemporane pe care le trăim, el făcând legătura între cele spuse în Sfânta Scriptură despre vremurile cele din urmă, semnele lor și aceste realități.
Sintetizate, aceste proorocii sună astfel:

„Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupești ale curviei, și foarte mult se va înmulți necredința și fărădelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se fețele oamenilor, și nu se vor mai cunoaște fețele bărbaților de ale femeilor, pentru nerușinata îmbrăcăminte și a părului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor înrăi ca niște fiare sălbatice, fiind înșelați de Antihrist. Nu vor da respect părinților și celor mai bătrâni, iar dragostea va pieri. Păstorii creștinilor, arhierei și preoți vor fi oameni cu slavă deșartă, afară de prea puțini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stânga.
Atunci se vor schimba obiceiurile și tradițiile creștinilor și ale Bisericii. Curăția va pieri de la oameni și va stăpâni fărădelegea. Minciuna și iubirea de argint vor ajunge la cel mai înalt grad și va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hoțiile și omorurile, în vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru săvârșirea acestor mari păcate, oamenii vor fi lipsiți de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfântul Botez, precum și de mustrarea conștiinței. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoți credincioși și evlavioși și va fi vai de creștinii care se vor afla în lume, căci își vor pierde cu totul credința, nevăzând la nimeni lumina cunoștinței.
Atunci se vor duce la locurile ascunse și sfinte (mănăstiri și schituri), ca să găsească mângâiere sufletului de multele tulburări și ispite pe care le vor întâmpina zilnic; dar ușurare nu vor găsi, căci peste tot vor fi piedici și sminteli. Și toate acestea se vor face pentru că Antihrist va stăpâni peste tot, va domni în toată lumea, va face semne și minuni cu înșelăciune și va înșela pe oameni cu viclenie, ca să născocească și să vorbească unul cu altul de la un capăt al pământului la celălalt. Atunci vor zbura prin aer ca păsările și vor înota prin adâncul mării ca și peștii.
Și toate acestea le vor face oamenii, trăind în tihnă, necunoscând că acestea sunt înșelăciunile lui Antihrist. Și așa de mult va înainta știința vicleanului, ca să înșele prin nălucire pe oameni, pentru a nu mai crede în Dumnezeu Cel în Sfânta Treime închinat.
Atunci, văzând Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurtă zilele pentru cei puțini care se vor mântui; că se va sili Antihrist cu slugile sale să înșele - de va fi cu putință -, și pe cei aleși. Atunci fără de veste va veni sabia cu două tăișuri și va omorî pe înșelătorul și pe cei ce-i slujesc lui.
Când se va înmulți fărădelegea se vor aduna toate păcatele și fărădelegile lumii și se vor încuiba într-o necurată fiică a desfrânării, care va fi lăcaș al preacurviei, mama a tuturor fărădelegilor și a spurcatului Antihrist și va fi o femeie necurată și preaîntinată în toată viața ei.
În această femeie prea desfrânată se vor aduna toate fărădelegile lumii, din care se va naște fiul pierzării, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfânt de la oameni, pentru păcatele lor, se vor aduna în pântecele ei toate fărădelegile oamenilor.
După nașterea lui Antihrist va veni toată lipsa în lume. Întâi, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curăția și frica lui Dumnezeu. Orașele vor fi lipsite de păstori și de povățuitori credincioși. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici și de preoți evlavioși, așa cum au început încă de pe acum a lipsi.
La urmă se va arăta și necuratul Antihrist, după creșterea vârstei lui, și se va umplea de sataniceasca putere, ca să facă semne și minuni cu vrăjitoriile lui înaintea oamenilor pătimași. Dar peste oamenii cei sfinți nu va avea nici o putere să-i amăgească cu vrăjile lui, ci numai pe cei întunecați de patimi.
La început se va arăta blând, ca să plece popoarele la înșelăciunea lui, și să-l pună împărat. De asemenea, se va arăta cu pace și smerenie, ca să i se închine toți, fiindcă hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; căci, când se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credinței și lipsa fricii de Dumnezeu. Căci atunci vor stăpâni în lume desfrânarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rău, zavistia, uciderea de oameni, beția, avortul, stricarea familiei și celelalte greutăți. Toate acestea vor cuprinde întreg pământul și vor stăpâni toate orașele și satele, pentru că nu se va găsi atunci alt om vrednic să împărăteasca lumea.
Atunci când vor păcătui toți oamenii, vor crede că își lucrează mântuirea lor. Atunci, în vremea lui Antihrist, se vor defăima Bisericile lui Dumnezeu și Sfânta Evanghelie și va fi multă lipsa în lume. Adică: semne și arătări de la Dumnezeu, foamete îndoită, atât de hrană trupească cât și sufletească și de învățătura dreptei credințe. Căci se va încuia cerul, că în vremea lui Ilie, și nu va ploua, pentru fărădelegile oamenilor. Apoi vor flămânzi oamenii de cuvântul lui Dumnezeu, că nu se va găsi un om drept, cu fapte bune, ca să-i învețe cuvântul mântuirii. În vremea aceea se va ridica binecuvântarea lui Dumnezeu de la mâncăruri și băuturi, căci cu cât vor mânca mai mult, cu atât mai mult vor flămânzi.
Atunci se va zămisli răutatea Satanei în inimile oamenilor și va viețui păgânătatea cu pecetea lui Antihrist, căci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfânta Scriptură: „Nu va rămâne Duhul Meu în oamenii aceștia în veci, pentru că sunt numai trup„ (Facerea 6; 3). Atunci se vor împuțina oamenii pe pământ, vor slăbi și vor muri cei pecetluiți de Antihrist că păsările pe drumuri și vor mânca oamenii trupuri de oameni morți, nemaiputând suferi lipsa și foamea. Iar înțelesul pecetii lui Antihrist este acesta: „Al meu ești, iar eu sunt al tău; de bună voie vii la mine, iar nu de silă”. Vai și amar de cei pecetluiți de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare în lume. Căci auzind oamenii că în alte părți este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotrivă, vor găsi mai multă lipsa și vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicând: „Cum ați venit în acest loc blestemat, unde n-a mai rămas între noi înțelegere omenească?”. Atunci vor înceta oamenii de a se mai mută din loc în loc.
Iar din cauza fierberii mării și a focului de sub pământ, se va desființa pământul, adică se va usca și nu va răsări iarba; copacii nu vor odrăsli vlăstare și izvoarele apelor vor seca, iar animalele și păsările vor muri de aburii mărilor și a pucioasei.
Însă purtând Dumnezeu grija de mântuirea tuturor oamenilor cu bună voință, va trimite atunci pe pământ pe cei trei sfinți: Ilie, Enoh și Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să propovăduiască, să întoarcă la dreapta credință și să învețe pe cei puțini care vor să se mântuiască. Căci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor moșteni Împărăția cerurilor, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și se vor izbăvi de osânda iadului. Dacă flămânziți, răbdați, că Dumnezeu vă va trimite ajutorul Său dintru înălțime. Iar oamenii vor zice: iată că cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt mulțumiți. Dar sfinții le vor zice: ce mulțumire este aceasta la însemnarea pecetii celei pierzătoare, care cu înșelăciune i-a înșelat, nesimțitori fiind, că nu-și cunosc mântuirea lor?
Atunci văzând Antihrist pe cei trei prooroci propovăduind adevărul și arătând înșelăciunea lui, se va mânia și va porunci slugilor sale să-i aducă înaintea lui. Și întâi are să-i ademenească, zicând: Pentru ce voi nu vreți să vă pecetluiți cu pecetea împărătească? Atunci ei îl vor ocărî în față, pentru înșelăciunea lui, zicându-i: „O, amăgitorule și înșelătorule Antihrist, nu-ți ajunge că ai pierdut atâtea suflete, ci ne silești și pe noi să te ascultăm? Blestemată este pecetea ta și slava ta și cu pierzarea ta a venit sfârșitul lumii...” Iar spurcatul auzind ocările lor și blestemele pe care le rostesc sfinții, singur va lua sabia și-i va tăia... Iar după moartea lor va porunci slujitorilor lui să facă cumplite răutăți, adică: curvii, preacurvii și cumpărări de copii, și vor curvi pe drumuri. Și pentru răutatea lor își vor pierde cuviință omenească, și o să-și iasă din minți, pentru multă nestăpânire a curviei. Se vor face scurți la stat că dracii, fiindcă firea dracilor este scurtă și rotundă. Că firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea vârstei și până la cinci palme înălțimea lor. Și se vor face oamenii mai vicleni decât dracii, fiindcă dracii n-au trup ca să curvească și să ucidă, ci numai gânditor îndeamnă pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, că și-a împlinit scopul lui cel rău și dorind să cea fără de lege, și acolo unde se va bucura el și se va veseli va veni sabia cea cu două tăișuri, de sus, și-l va sfărâma, și spurcatul lui trup va fi aruncat în veșnică muncă, unde se va munci împreună cu sufletul cel necurat al lui”.


BIBLIOGRAFIE
1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.  
2. Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean: „Teologia Dogmatică”, manual pentru Seminariile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, pag. 365 - 399.
3. Skartsiuni Dimitriu, „Profeții despre Antihrist”, de pe http://ortodoxie.3x.ro
4. „Minunile, vedeniile și cuvintele Preacuviosului părintelui nostru Nil Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul” – ediție care reproduce manuscrisul de la anul 1916, din Colciu, Chilia Sfântului Gheorghe, Sfântul Munte Athos, Editura Sofia, București, pag. 98 – 102.
5. Caietul de Îndrumări Misionare din Seminar.
Share:

Este interzis sau nu să intre femeia în biserică în perioada ciclului lunar? Este aceasta o prevedere doar a Legii vechi?

   SE CUVINE FEMEII SĂ INTRE ÎN BISERICĂ ATUNCI CÂND ESTE ÎN PERIOADA MENSTRUAŢIEI?

Pentru că fundamentul învățăturii ortodoxe îl reprezintă canoanele Sfinților Părinți și ale sinoadelor ecumenice, iată puținele canoane care vorbesc despre această controversată problemă:

Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)
„Iar în privința femeilor, care au curățirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele așa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că și a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase și cucernice n-ar îndrăzni aflându-se așa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul și de Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani, nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, și a-și aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, și a se ruga spre a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat și cu sufletul și cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, și de Sfintele Sfinților.”

Canonul 28 al Sf. Ioan Postitorul
„Femeile cele cu scurgeri de sânge obișnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a șaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca și al 7-lea al lui Timotei. Acestea poruncește pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbații, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliți atunci. De aceea și dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza neînfrânării lui n-a așteptat curățirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăției sale și se va atinge de dumnezeieștile taine, poruncesc a fi neîmpărtășiți 40 de zile.”
(Pentru clarificări iată și conținutul canonului al 7-lea al Sf. Timotei al Alexandriei (+385), canon care nu se referă la intrarea femeii în biserică în perioada ciclului menstrual, ci la împărtășirea femeii cu Trupul și Sângele Domnului în această perioadă: „Întrebare: Dacă o femeie va ști că are cele obișnuite femeilor, se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea, ori nu? Răspuns: Nu se cuvine până ce se va curăți.”)

Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)
„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune și curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic și necurat; că după cum zice Apostolul, <<ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc>> (2 Corinteni 2;15). Dar fiindcă săgețile diavolului sunt diferite și de multe feluri, și pe cei mai curați la minte se nevoiește a-i tulbura, și oprește pe frați de la străduințele obișnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate și spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru și să întărim mintea celor mai simpli. <<Toate sunt curate celor curați, iar celor necurați și conștiința și toate le sunt spurcate>> (Tit 1;15). Dar mă minunez de vicleșugul diavolului, căci fiind el stricăciune și pieire, stârnește gânduri la aparență curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să rețină pe cei străduitori de la zelul obișnuit și mântuitor și pentru ca să se pară că a învins în această privință, întrebuințează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viață, ci provoacă întrebări și flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite și prea cucernice, ce păcat, sau necurăție, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot așa ca și cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreția ce se elimină prin nări, și pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe și despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viață. Și apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieștile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! <<Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeiești ale Apostolilor (17;28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi>>; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firii, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim și pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă și la cuvântul evanghelic, după care <<nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies>>, trebuie să se mustre și această nesocotință a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriți, în neștiința lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este așa: Fiindcă iarăși unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuși Domnul, dezlegând neștiința lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: <<Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies>>; apoi adaugă: și de unde ies? și răspunde: din inimă; căci se știe că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate și ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învățând mai pe scurt despre aceasta zice: <<Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu>> (1 Corinteni 8;18). Şi de ar zice cineva acum deslușit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că și doctorii, ca măcar de la cei din afară să se rușineze, în privința aceasta vor răspunde că celui ce trăiește i s-au dat oarecari ieșiri indispensabile spre a elimina prisosința scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, și mucoasele cele ce se elimină din cap, și ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânță este aceea. Așadar, ce fel de păcat este în fața lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuși Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit și a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieșiri?…”
Putem observa deci că foarte clar se spune că femeia să nu primească Sfânta Împărtășanie în perioada menstruației. Numai dacă se află cineva pe patul de moarte, nu se mai ține cont de asta și se poate împărtăși.
Cealaltă problemă, dacă să meargă sau nu la biserică femeia în perioada menstruației, nu este clarificată. Clar se spune doar că femeia să nu se atingă de sfințenii. Adică să nu se atingă de cruce, icoane, anafură, apă sfințită etc.. Ba chiar Sf. Atanasie cel Mare este și mai îngăduitor și consideră scurgerile cele firești ca neavând nici un fel de păcat și nici un fel de necurăție, iar concepțiile că aceste scurgeri ar fi păcătoase și depărtarea de biserică pe seama lor, le pune pe seama diavolului.
Revenind în vremurile noastre, cei mai mulți duhovnici spun că aceste canoane opresc intrarea femeii în biserică întocmai cum era în Vechiul Testament. Pentru a înțelege, să detaliem cu era în Legea lui Moise. Iată ce se spune în Levitic: „De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea șapte zile pentru curățirea sa… Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile și nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obișnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăției ei va fi necurată, ca și în timpul regulii ei.” (Levitic 15;19, 25).
Vechiul Testament însă mai avea și alta învățătură referitoare la curăție și necurăție, aceea despre mâncărurile curate și necurate (Levitic cap. al 11-lea și Deuteronom cap. al 14-lea). Părintele Ilie Cleopa în cartea „Despre credința ortodoxă” spune că în Legea Nouă, nu mai avem poruncile Legii vechi deoarece nici Avraam n-a primit îndreptarea prin împlinirea faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur, sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ș.a.), ci numai prin credința în Hristos (Romani 4;9). „Căci dacă dreptatea vine prin Lege (Legea cea veche) atunci Hristos a murit în zadar”. (Galateni 2;16-21). Legea Veche „...ne-a fost călăuza spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză”. (Galateni 2;24-25).
Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat cele menționate de Sf. Atanasie cel Mare, că necurăția omului nu vine din afară (de la anumite mâncăruri), ci din lăuntrul lui, din inimă, căci zice: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Nu înțelegeți ca tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om...” (Matei 15;11, 17-20).
Sfinții Apostoli au urmat învățăturii Mântuitorului și în această privință. Lovindu-se direct de problema mâncărurilor curate și necurate, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie și pentru neamuri (adică pentru oamenii de altă naționalitate decât evreii), au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, „un jug” prea greu (Fapte 15;10) și de aceea nu mai trebuie pusă asupra creștinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, așezămintele, legile, legămintele și semnele veșnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele: 1) ferirea de desfrânare; 2) de cele jertfite idolilor; 3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate și 4) de sânge (Fapte 15;20-29). La acest Sinod Apostolic, Sfântul Apostol Petru, care avusese o vedenie în care Dumnezeu îl îndemnase să mănânce din animalele pe care - după Legile Testamentului Vechi - el însuși le numise „spurcate” (Fapte 10;10-16), a luat cuvântul și a susținut - încredințat fiind, în urma vedeniei ce i s-a arătat - că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau si cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ținute în Testamentul cel Nou (Fapte 15;7-11).
Așa se face deci că această învățătură din Legea lui Moise, cum că femeia este necurată când are menstruație, este posibil să nu mai fie valabilă în Noul Testament. Nicăieri însă nu găsim menționat clar dacă mai e valabilă sau nu, așa cum găsim despre mâncărurile curate și necurate. Cel mai bine ar fi fost sa ne fie prezentată în detaliu de către Sfinții Părinți și sinoadele ecumenice, dar fiind o problemă cam delicată și de care Sfinții Părinți nu s-au lovit în mod direct, nu s-a luat în discuție. Așa se face că ea a rămas confuză.
În concluzie, nu rămâne decât ca fiecare să-și întrebe duhovnicul la Spovedanie dacă poate sau nu să intre în biserică pe perioada menstruației, și să asculte sfatul lui, deoarece asemenea tuturor Sfintelor Taine, și prin Spovedanie lucrează Duhului Sfânt și îl inspiră pe duhovnic ca să dea sfatul cel bun.

Share:

Învățături corecte și învățături greșite despre biserică și slujbe

   

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE SFÂNTA BISERICĂ ȘI SLUJBELE SĂVÂRȘITE ÎN ACEASTA

Ne putem închina când trecem pe lângă o biserică catolică?
Da, ne putem închina.

Cum să procedăm cu mergerea la Biserică atunci când venim din schimbul trei (după noapte)?
De la caz la caz, după putere și dragoste, după credință și voință și după cât de obosiți ne simțim.

    Se fac metanii în biserică? Când?
   În biserică se fac numai închinăciuni, cu plecăciuni, în afară de anumite zile din Postul Mare, când trebuie să facă toată lumea metanii. Metanii se fac în tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Crăciun până la Bobotează și de la Înviere până la Duminica Tomii nu se fac metanii.

   Să nu călcăm pragul bisericii pentru că este acolo o candela care arde. Când vii Ia biserică să nu calci pragul bisericii că în prag sunt sfinte moaște.
De frică să nu calce pragul bisericii, unii nu vin la biserică. La spovedanie, preoții de odinioară întrebau pe credincioși dacă au călcat pragul bisericii, în sensul „dacă s-au dus la biserică”. De asemenea, bisericile vechi aveau ușile scunde și dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se pășea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era și „spirituală”, cel ce pășea peste prag se întorcea acasă ca vameșul din pilda cu vameșul și fariseul, spusă de Hristos (Luca 18;11-14). Sfintele Moaște nu stau în prag, ci se află pe Sfânta Masă, într-un buzunăraș al Sfântului Antimis.

Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paști.
Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veșminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăția cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă și s-a întors cu haine
noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiți credincioși, spălați-vă hainele - chiar cele vechi - spălați-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, și veniți să-L primiți pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT!”.

În decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuiești (bărbat sau femeie).
Bărbații nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de nevoie și numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfințește sau se resfințește o biserică și numai cu binecuvântarea arhiereului care slujește atunci. Mai trebuie știut că nu cel ce trece prin altarul bisericii se va mântui, ci cel care prin credință va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinții Îngeri.

Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfințirea sau resfințirea unei biserici este ca și când te-ai boteza.
Cu alte cuvinte dacă treci de trei ori prin școala de șoferi este ca și când ai avea carnet, dacă treci de trei ori prin sălile unei facultăți, este ca și când ai avea diploma de licență. Botezul este o Sfânta Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici. Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujește Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, proscomidiarul care simbolizează peștera Betleemului, dar acest lucru nu mântuiește pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească și va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credința cu care a trecut prin fața Sfintei Mese.

Mireasa trebuie să poarte la slujba de Cununie o păpușă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.
Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpușă în sân este o practica vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă și are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân și-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă și are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, trebuie să faci trei pași către preot ca să te mântuiești.
Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiți pentru a primi Sfânta Împărtășanie (post, spovedanie și să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăși). Ceilalți nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăși). Deci, nu prin cei trei pași ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtășania și celelalte).

Putem trece în pomelnicul de la Sfânta Liturghie pe cei sinuciși, necredincioși, necununați? Ce putem face pentru ei? Se pot plăti pomelnice anuale?
Nu se trec pe pomelnicul de la Sfânta Liturghie cei sinuciși și nici cei care trăiesc necununați sau în desfrânare. Cei vii se pot trece la acatiste și paraclise. Se poate da un pomelnic anual, dar să nu uităm să-i spunem preotului care este situația, pentru ca preotul să știe și să nu-i pomenească la Sfânta Liturghie.

Când și cine poate să „cadă” la Sfintele Daruri?
Căderea la Sfintele Daruri este tot un obicei și este falsă această practică cu atingerea de veștmintele preotului, arhiereului, diaconului și cu pășitul preotului peste oameni. Căci mulți care s-au culcat pe jos au pricinuit ispită preotului de s-a împiedicat și a vărsat Sfintele Daruri, făcând mai mare păcatul. Deci, nu se recomandă ca să treacă preotul peste ei cu Sfintele Daruri.

Este bine dacă preotul ne atinge pe cap cu Sfântul Potir, la ieșirea cu Sfintele Daruri?
Acest gest practicat pe alocuri este o formă de binecuvântare, care însă implică un risc enorm pentru preotul care îl practică, riscul de a vărsa Sfântul Potir, ceea ce este un păcat foarte mare. De aceea în penultima ediție a Liturghierului (Liturghierul este cartea destinată preoților, care cuprinde rânduiala câtorva slujbe, între care și Sfânta Liturghie), în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a menționat ca preoții să nu mai atingă pe credincioși cu Sfântul Potir, ci să rămână pe loc în mijlocul bisericii, la ieșirea cu Sfintele Daruri.

Când și cine poate cere ca preotul să se dezbrace pe el de veștmintele preoțești?
Dezbrăcarea preotului pe bolnavi, sau închipuirea înțepării cu Sfânta Copie nu este un rău și se recomanda bolnavilor.

Putem participa la Sfânta Liturghie dacă suntem certați cu cineva?
Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie de la Matei că nu e bine să fim certați cu cineva când mergem la biserică și ducem darul nostru la altar. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm așa certați și nici să nu ne ducem la biserică. Adică să punem peste un rău, alt rău. Cel mai bine este să mergem la biserică dar să avem în gând să ne împăcăm și să ne cerem iertare cât mai repede cu putință.
 
Există vreo rânduială care să oblige pe preot să pomenească CU VOCE TARE toate pomelnicele primite la Sfânta Liturghie?
Nu, așa ceva nu există. Rânduiala Sfintei Liturghii obligă pe preot să citească pomelnicele în taină la Proscomidie. Dacă sunt pomelnice multe și se vor citi cu voce tare toate, încât credincioșii prezenți la slujbă vor auzi timp de 15-30 de minute spre exemplu, numai „Ion, Maria, Vasile...”, desigur că se va crea disconfort. Credincioșii se vor plictisi și vor începe, așa cum am văzut în multe locuri, fie să se foiască, fie să vorbească sau chiar să iasă afară din biserică.
Este bine să se pomenească cu voce tare doar numele celor ce au probleme speciale, probleme ce se încadrează în așa-numitele „cereri speciale”. Acestea sunt rugăciuni ce se pot adăuga în caz de nevoie, într-un moment al Sfintei Liturghii. Iată care sunt aceste cereri „la felurite trebuințe din viața omului”:
1. La vreme de neplouare și foamete
2. La vreme de necontenire a ploilor
3. Pentru cei ce călătoresc
4. Pentru cei bolnavi
5. Pentru vrăjmașii cei care ne urăsc și ne asupresc pe noi
6. Pentru cei ce sunt în închisori
7. La năvălirea vrăjmașilor (război)
8. La boli molipsitoare - pentru ferirea de moarte năprasnică
9. Mulțumire - pentru câștigarea cererii și pentru toată facerea de bine a lui Dumnezeu
10. Pentru cei ce sunt asupriți de vrăjmași
11. Pentru înmulțirea dragostei și dezrădăcinarea urii și a toată răutatea
12. Pentru cererea și câștigarea celor de trebuință și folos
13. În vreme de orice nevoie și primejdie omenească
Este bine ca preoții să folosească aceste rugăciuni, adaptându-le în funcție de problemele credincioșilor, chiar dacă credincioșii, din neștiință, nu solicită în mod expres preotului să citească pomelnicele lor la aceste cereri.

Prima din cele nouă porunci bisericești este: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare”.
Share:

Postări recente

Statistici