Păcatul consumului de droguri

 

DROGURILE: PĂCATUL SINUCIDERII RAPIDE! 

PĂCATUL CONSUMULUI DE DROGURI 

„Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte” (Efeseni 5;29).

Diavolii s-au modernizat și ei. În vechime, ei aveau alte metode de ucidere, ca de exemplu jertfirea la zei a oamenilor. Astăzi s-au perfecționat, făcându-i pe oameni să se omoare singuri. Cum? Cu tutunul și cu drogurile. Pentru a înțelege mai bine de ce consumul drogurilor este păcat, este recomandat să citiți articolele despre păcatul fumatului AICI și al beției AICI) de pe acest site, deoarece teoriile, recomandările și sfaturile de acolo sunt 100% valabile și pentru acest păcat al consumului de droguri.

Vom vorbi în continuare despre droguri.

În mod direct, nicăieri în Sfânta Scriptură nu se face referire la păcatul consumului drogurilor. De ce? Pentru că în timpurile când autorii sfinți au scris cărțile din Vechiul și Noul Testament, nu exista acest păcat al consumului de droguri la evrei. La câteva popoare păgâne se consumau anumite substanțe cu efecte asemănătoare drogurilor, dar aceste efecte se cunoșteau doar de consumatori. Abia în vremurile noastre, consumul de droguri s-a extins, devenind un adevărat flagel.

Spre deosebire de populația matură, tineretul este mult mai deschis la nou, tinerii fiind predispuși la noi experiențe și riscuri. După cum vom vedea în continuare, medicina a fost cea care a descoperit aceste substanțe și a arătat efectele lor dezastruoase atunci când sunt administrate în doze mari, căci tot medicina a arătat efectele lor benefice când sunt administrate în doze mici, sub formă de tratament. De aceea, pentru a înțelege de ce consumul de droguri este păcat, trebuie întâi să prezentăm problema din punct de vedere medical, explicând efectele fiecărui drog în parte.

CLASIFICARE DROGURI 

(Am selectat acest material din diferite surse, baza fiind o broșură a C.J.A.S.Bihor) 

Droguri care inhibă centrii nervoși
- opiacee
- opiu
- morfina
- heroina
- codeina
- barbiturice - somnifere
- tranchilizante
- solvenți, gaze volatile
- alcool

Droguri care stimulează centrii nervoși
- cocaina
- amfetamine
- nicotina din tutun 

Droguri halucinogene (care produc modificări psihice mai ales în sfera cognitivă și perceptuală)
- LSD
- Ecstasy
- Phenciclidina (PCP)
- Peyote (mescalina)
- Psilocybina și Psilocyna
- Derivatele de canabis (hașiș, marijuana)

Inhalanți
- solvenți organici
- lacuri, vopsele („Aurolac”)
- gaz
- adezivi
- benzine ușoare

Amfetaminele

Inițial sintetizate între cele două războaie mondiale, amfetaminele au fost folosite ca drog militar pentru a le da soldaților mai multă energie și a le mări viteza. Uzul medical al amfetaminelor era un lucru obișnuit în anii '50 și '60 când erau folosite în mod sălbatic pentru combaterea depresiei și pentru scăderea în greutate, în această perioadă amfetaminele fiind larg prescrise pentru depresiuni nervoase și pentru suprimarea poftei de mâncare.

Azi vi se pot vinde ilegal ca tablete sau pudră și ați putea fi chiar convinși de către alții să vi le injectați. Amfetaminele trezesc corpul, dând o senzație de energie și încredere în sine, dar neliniștea și iritabilitatea devin predominante. Cel mai comun tip de amfetamine întâlnite pe străzi este o pudră albă numită Amfetamină sulfat. Aceasta este o pudră produsă ilegal, cu concentrații diferite: între 6% și 10% puritate și cu puritate între 25 și 35%. Amfetaminele sulfat pot fi prizate pe nas, linse de pe deget sau injectate. Unii le fumează, dar din cauză că nu ard prea bine această metodă nu este foarte întâlnită. Există de asemenea o formă de amfetamină, numită speed, în mod obișnuit numită gheață (dar și cristal, sticlă și înghețată), deși este destul de rar întâlnită. Are efecte similare, dar durează până la 39 de ore și este considerată de profesioniști ca fiind mai puternică.

Dozele mari de amfetamine pot provoca accese de panică, iar corpul ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a-și reveni complet. Pentru a păstra efectul dorit, consumatorii trebuie sa mărească dozele. Când se opresc, consumatorii sunt adesea depresivi, letargici și extrem de înfometați. Amfetaminele nu fac decât să anuleze senzația de foame, înlocuind-o cu o senzație de sațietate. Consumatorii înrăiți riscă afectarea vaselor de sânge, a inimii mai ales la cei care au deja probleme cu o mare presiune a sângelui, probleme cu inima și cei care fac exerciții de forța în timp ce iau drogul. Consumatorii care sunt obișnuiți cu doze mari riscă să dezvolte crize de halucinații, deziluzii și paranoia. Aceste situații se pot dezvolta în clasice cazuri de psihoza paranoică care durează luni de zile pentru a-și reveni sau care devin permanente. Amfetaminele sunt droguri, medicamente care măresc viteza de reacție a corpului. Ele fac inima să lucreze mai repede și pompează adrenalina în sistem.

Cocaina

Se prezintă sub formă de pudră cristalină, albă, asemănătoare zăpezii, în argou fiind denumită și „zăpada”, cu miros slab de benzină. În trafic, aceasta se amestecă adeseori cu o pudră albă inertă, cum ar fi acidul boric sau bicarbonatul de sodiu, rezultând niște pietricele albe care se încălzesc, după care vaporii emanați sunt aspirați în plămâni. Acestea se numesc „crack”, nume provenit de la zgomotul făcut de pietricele când se încălzesc. Pulberea de cocaină poate fi prizată (aspirată pe nas cu ajutorul unui tub subțire), iar dacă se prezintă sub formă lichidă, se injectează intravenos. Efectul cocainei este imediat și se manifestă printr-o stare de euforie care durează 20 de minute. După dispariția efectului, consumatorul resimte o atât de mare cădere încât este tentat să repete doza imediat pentru a restabili senzația anterioară.

Când cei dependenți de cocaină încearcă să renunțe la acest drog, intervin stări de depresie care se pot înlătura doar prin reluarea consumului. Cei ce consumă cocaină declară că folosirea drogului este mult mai importantă decât hrana, sexul, prietenii, familia sau locul de muncă. Principala lor problemă este cum să înlăture efectele neplăcute ale lipsei drogului și numai acest lucru ne-ar putea convinge să nu îl folosim.

Efectele cocainei asupra psihicului includ în mod obișnuit paranoia, delirul de persecuție, halucinațiile vizuale, auditive și tactile, creșterea numărului de acte iraționale, nervozitatea, neîncrederea, depresia și lipsa motivațională. Datorită solicitării sporite a inimii din timpul consumului de cocaina, persoanele cu probleme cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, sunt mult mai expuse unor traumatisme fatale. Există rare cazuri de hemoragii cerebrale (sângerări în interiorul creierului) datorate unor creșteri acute ale tensiunii arteriale.

Dacă este administrată intravenos, seringile nesterile pot cauza diverse boli cum ar fi hepatita virală B, septicemia, miocardita, endocardita și SIDA.

Frunzele de coca sunt utilizate ca stimulent ușor, eliminând senzațiile de foame și oboseala. Ele conțin între 0,5 și 1% cocaină. Cocaina este principalul alcaloid al frunzelor de coca și poate fi extras printr-un proces chimic.

Opiul și derivații săi

Opiul este un produs natural care se extrage din capsulele de mac din specia Papaver somniferum, care nu au ajuns la maturitate. Rezultă un latex alb care, în contact cu aerul, devine brun și se întărește. La origine opiul, ca „drog creator al păcii”, se mânca sau se bea sub formă de infuzie iar ulterior se fuma. Astăzi, majoritatea opiului produs în lume se transformă în morfină, codeina și heroină.

Morfina

Morfina este un stupefiant analgezic, fiind principalul analgezic al opiului. Are și efect narcotic. Este o pudră albă, solubilă în apă, cu gust amar. Timp de peste 100 ani a fost considerat ca fiind cel mai puternic analgezic cunoscut din lume. În scopuri terapeutice, morfina se administrează oral sau prin injecții, efectul ei fiind mult mai puternic decât al opiului.

Codeina

Este un alcaloid izolat din opiu, însă efectele sunt mai slabe decât cele ale morfinei. Toxicomaniile provocate de codeină sunt rare, deoarece este nevoie de doze foarte mari, administrate perioade lungi. Se folosește ca tratament mai ales în calmarea tusei și ca analgezic.

Heroina

Heroina, PCP (phencyclidine), afectează memoria, percepția, puterea de concentrare și judecata și poate declanșa comportament violent și psihoze. Este un stupefiant semisintetic, extras din morfină. Este o pudră a cărei culoare variază între maro închis și alb, având miros specific, asemănător oțetului. Cea mai populară formă este cea închisă la culoare, care este vândută în pachete mici de celofan sau folii sau în biluțe din același material. Este o substanță puternic toxicomanogenă, acționând direct asupra sistemului nervos central.

Cel mai periculos și care duce la dependența cea mai puternică dintre narcotice este heroina. Constituie în multe țări o problemă majoră, nu numai pentru faptul că duce extrem de rapid la dependență și este foarte periculos, dar împreună cu cocaina și metamfetaminele deseori stau la bază unor acte criminale precum spargeri, jafuri, furturi, prostituție, pentru a-și întreține obiceiul.

Efectul heroinei este puternic și riscurile sunt și mai mari dacă se asociază cu alte droguri, precum ar fi alcoolul. Efectele heroinei variază și consumatorii găsesc dificil să descrie și să prezică ce se întâmplă sau se poate întâmplă odată ce s-au drogat. PCP poate cauza nebunie temporară, comportament violent și psihoză. Consumatorii vor fi adesea deziluzionați de capacitățile lor și de ceea ce pot să facă. Ei cred că pot face lucruri extraordinare. Au fost nenumărate situații în care consumatorii de heroina au sărit de pe clădiri crezând că pot zbura. Deși producția de heroină este ilegală în aproape toate țările lumii, aceasta există în continuare. Uneori poate nici nu este PCP, dar este tot o formă letală a acestui drog. Consumatorii nu pot fi niciodată siguri de ceea ce cumpără, așa ca de fiecare dată își riscă viața. Drogurile ilegale sunt definite în termenii dați de formulele lor chimice. Pentru a ocoli aceste restricții legale, chimiștii care se ocupă cu așa ceva modifică structura moleculară a drogurilor interzise prin lege pentru a produce droguri similare. Aceste droguri pot fi chiar mai puternice decât cele pe care le copiau inițial. DMA (ecstasy) este drog „imitație” de care se abuzează. O întreagă familie de droguri sintetice sunt prezentate ca heroină sintetică. Cea mai reprezentativă dintre acestea este fentanyl-citratul, numit și „Alb de China”, care este de câteva ori mai puternic decât heroina și a cauzat multe victime printre dependenți, fiind folosit în același mod ca și heroina.

Cea mai folosită cale de administrare a heroinei este cea injectabilă. Pudra poate fi inhalată sau fumată. Accesoriile folosite pentru injectarea heroinei includ ace hipodermice, bile mici de bumbac pentru filtrare, apa și linguri, capace de sticla folosite pentru lichefierea heroinei. Accesoriile pentru inhalarea sau fumatul heroinei includ lame de ras, paie și pipe.

Efecte:

Starea de „high” durează în mod obișnuit 4-6 ore. Sub influența heroinei pupilele sunt contractate, pleoapele sunt căzute, apare depresie, apatie, descrește activitatea fizică și apare o stare de rău. Un consumator frecvent poate să moțăie sau aparent să doarmă și deseori își scarpină sau atinge fața și nasul. Efectele heroinei constau și în diminuarea generală a activității respiratorii și cardiovasculare, diminuarea acuității vizuale precum și într-o estompare a reflexelor pasive. Injectată intravenos, heroina poate provoca pneumonie și poate avea efecte secundare. Doze mai mari de heroina pot induce somn, vomă și respirație superficială și încetinită, tegumente umede, convulsii, comă sau moarte.

Barbituricele

Constituie o categorie de droguri derivate de la acidul barbituric, iar compușii pot avea o acțiune de durată lungă, medie sau scurtă. Derivații barbiturici se prezintă de obicei, sub formă de capsule și comprimate, dar uneori sunt vândute și sub alte forme.

Se folosesc adeseori pentru a amplifica efectul heroinei și pot da senzația de destindere și de bună dispoziție, cu perioade de reacție mult mai mari decât de obicei. Renunțarea bruscă la acest drog poate provoca chiar și decesul persoanei respective. Barbituricele au fost în trecut unele din cele mai folosite droguri ce deprimă centrii nervoși. Au fost unele din cele mai răspândite medicamente prescrise pentru inducerea relaxării și a somnului. Ele pot fi obținute în mod legal, fiind prescrise de către medic, sau de pe piața neagră.

Cele mai folosite barbiturice sunt:
- Amobarbital
- Ciclobarbital
- Fenobarbital
- Tiopental
- Seconal

Efectele fizice ale barbituricelor seamănă cu cele ale intoxicațiilor alcoolice, vorbire greoaie și dezorientare.

O supradoză poate duce la dilatarea pupilelor, respirație superficială, tegumente umede, slăbire, puls accelerat, comă și moarte.

Tranchilizantele

Sunt prescrise de către medici în cazuri de anxietate sau tensiune nervoasă, iar în unele cazuri ca somnifer. Tranchilizantele majore se folosesc în tratarea unor tulburări mentale grave și sunt substanțe antipsihotice. Cu toate că sunt destinate administrării sub formă de pastile, narcomanii le injectează. Tranchilizantele diminuează foarte mult activitățile care necesită concentrarea, pot duce la agresivitate. Atunci când sunt asociate cu alcool pot să ducă chiar la moarte. Exemple de tranchilizante: diazepamul, medazepamul, meprobamatul, nitrazepamul, bromazepamul, oxazepamul. Chiar și sub formă de medicamente administrarea lor trebuie să fie limitată în timp, deoarece dau dependență fizică și psihică.

L.S.D.

Este un drog halucinogen care acționează asupra sistemului nervos central, producând modificări ale dispoziției și percepției, mergând până la iluzii senzoriale și chiar halucinații. Efectul se poate întinde până la pierderea contactului real și la schizofrenie. L.S.D.-ul se prezintă în mod obișnuit sub forma unui lichid incolor, inodor și insipid, sau sub formă de pudră casantă ori mici pilule și comprimate albe sau colorate. 

Ecstasy

Se mai găsește și sub denumirea de „E”, M.D.M.A. sau „X.T.C.” și este sub forma de tablete sau capsule diferit colorate, care au imprimate pe ele figuri diferite (tauri, câini, delfini, trifoi, etc.) și rar sub forma de pulbere sau lichid, fiind un derivat al amfetaminelor.

Efectul drogului, așa-numită „călătorie E” este descris de către consumatori în termenii cei mai favorabili: modifică percepția - în special a muzicii, conferă o senzație de fericire, armonie și afecțiune. Acest drog provoacă distrugeri de lungă durată în creier - prin lipsă acută și persistentă de serotonina, terminațiile nervoase atrofiindu-se, în special în centrele senzoriale. Foarte periculoasă este asocierea acestui drog cu altele, precum alcoolul sau L.S.D.

Efectele pe termen scurt specifice pentru ecstasy sunt senzația de gât și gura uscate, transpirație excesivă și creștere a presiunii sângelui pentru că reține apa în organism. Tot consumând lichide, se produce „umflarea” celulelor, afectând astfel și creierul, iar moartea poate surveni imediat.  Drogurile în general, reduc senzația de foame și oboseala și stimulează abilitatea de coordonare a corpului. Așa și ecstasy. Consumatorul se va simți relaxat și în completă armonie cu toți prietenii și cu tot ceea ce îl înconjoară. După acestea apare însă tahicardie, hipertensiune arterială, vărsături, coma cu convulsii, cu mare pericol pentru viața consumatorului.

Supradoza: Consecințele supradozei la ecstasy n-au fost explorate în totalitate încă, dar surse sigure indică posibilitatea dereglării activității inimii, temperatura corpului foarte ridicată, care duc la moartea consumatorului.

Consumul frecvent și pe termen îndelungat poate conduce la stări de frică, panica și confuzie. Este unul din cele mai periculoase droguri.

Canabisul

Din canabis (cânepa indiană) se extrage hașișul și marijuana, substanțe cu efect identic. Hașișul este mai tare și se obține din rășină acestei plante, iar marijuana din frunzele și florile plantei. Vorbim mai departe despre marijuana, aceasta având vechime mai mare în folosire și consumul ei are simptomatologie identică cu consumul de hașiș. 

De-a lungul timpului marijuana a fost folosită în diferite culturi pentru schimbarea stării de spirit, a percepției, cu alte cuvinte pentru a atinge o treaptă mai înaltă de conștientizare. Efectele sale variază de la mărirea capacității creative, până la provocarea experiențelor mistice și la menținerea ridicată a capacităților senzitive. După alcool, marijuana este cea mai populara din așa-numitele „droguri recreative”. Ea a mai fost folosită însă și în alte scopuri. În unele triburi primitive din America de Sud, Africa și India, „cannabis” sau cânepă indiana a fost folosită în cadrul ceremoniilor religioase și în scopuri medicale. Minerii africani obișnuiau să o folosească pentru a le ușura munca dificilă, iar jamaicanii o consumau la sfârșitul zilei pentru a le înlătura oboseala. Ca drog a fost utilizată în diferite părți ale lumii timp de secole, iar în Statele Unite mai ales în secolul XX.

Prima menționare scrisă apare într-o carte de medicină intitulată „Tratat despre plante”, în China secolului al II-lea î. de Hristos, unde era folosită ca anestezic încă de acum 5.000 de ani. Vechii asirieni, perșii, romanii și indienii foloseau acest drog pentru a controla spasmele musculare, pentru a calma durerea, cât și în tratarea indigestiei. Marijuana era folosită curent în medicina tradițională din Africa și Asia. În secolul al IX-lea, asirienii începuseră să o folosească ca tămâie. În secolul al XIX-lea era folosită în tratarea spasmelor musculare, a durerilor de cap, a travaliului, insomniei și a durerilor menstruale. Este încă folosită ca medicament în Orientul Mijlociu și în Asia.

Întrebuințarea medicală a marijuanei

Canabisul și derivatele sale pot fi utile în tratarea glaucomului și a anumitor afecțiuni oculare legate de nervul optic. Altă posibilitate de utilizare este legată de tratamentul stărilor de greață și de vomă, metoda asociată chimioterapiei în cazul pacienților canceroși. Alte medicamente recunoscute ca având acest efect nu au fost la fel de eficiente. În 1973 câțiva pacienți cu leucemie au fumat considerabil marijuana și au descoperit că le reduce starea de greață și că a acționat ca un veritabil stimulent pentru apetit. Scăderea apetitului și scăderea în greutate sunt probleme majore în tratarea pacienților canceroși. Canabisul a fost considerat ca o metoda de tratament și în cazurile de astm, anxietate, convulsii și depresii. Unii cercetători au sugerat că marijuana este și un relaxant muscular, un calmant pentru dureri și un agent ce luptă împotriva durerilor. Comitetul Institutului de Medicina consideră că potențialul terapeutic deținut de marijuana, canabis și derivatele acestora necesită cercetări ulterioare, în scopul de a le explora potențialul în cadrul tratamentelor medicale. Totuși, fără prescripție medicală, potențialele daune asupra organismului depășesc calitățile cunoscute ale acestora.

Efectul marijuanei asupra corpului omenesc

După trei sau patru decenii de studii în acest domeniu, cercetătorii au găsit dovezi referitoare la efectele dăunătoare ale fumatului asupra căilor respiratorii. Fumatul marijuanei este, de asemenea, nociv. Actul fumatului este legat de apariția astmului, bronșitelor, emfizemelor, a afecțiunilor cardiace și a numeroase forme de cancer, vizând în special plămânii. Fumatul este, de asemenea, legat de creșterea complicațiilor din timpul sarcinii și al travaliului. Un copil cu mama fumătoare poate avea o greutate mai mică la naștere decât copilul unei nefumătoare. Fumul țigărilor cu marijuana conține multe dintre substanțele specifice fumului de țigări obișnuite, cum ar fi monoxidul de carbon și gudronul. Pe de altă parte însă, conține și alți ingrediente: marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul, fumul său este încă și mai iritant și are un efect și mai puternic asupra căilor respiratorii superioare (sinusurile și laringele). De asemenea, irită și traheea și bronhiile și cu cât fumul este mai adânc tras în plămâni și reținut la acest nivel mai mult timp, cu atât este mai mare și gradul de intoxicare. Fumul lezează celulele de la nivelul plămânilor responsabile cu apărarea împotriva infecțiilor. Este foarte posibil ca fumatul marijuanei, ca și cel al tutunului, să cauzeze tumori maligne. Există în marijuana ciuperci, bacterii, ierbicide și alte substanțe chimice care pot contamina planta însăși și daună plămânilor sau altor organe. Ierbicidele pot afecta plămânii, inima, ficatul, glandele suprarenale, mușchii, splina și cortexul (acea parte a creierului care „gândește”). Munca inimii este îngreunată. Creșterea numărului de bătăi ale inimii și a presiunii sângelui poate fi comparată cu aceea pe care o suferă o persoană aflată într-o stare de stres extrem. Totodată, presiunea sângelui poate scădea până la valori anormale. Are loc creșterea nivelului de monoxid de carbon și descreșterea nivelului de oxigen. Marijuana afectează, de asemenea, și sistemul imunitar care protejează organismul de infecții. S-a mai descoperit ca această interferează cu celulele care joacă un rol important în lupta împotriva virușilor și cancerului. Folosită ocazional, marijuana poate stimula sau inhiba performanțele sexuale, dar utilizatorii frecvenți se plâng de o descreștere a apetitului sexual. Numărul spermatozoizilor descrește și mobilitatea le este diminuată, ceea ce poate avea importante efecte în fertilitate. Marijuana poate afecta sistemul endocrin care controlează hormonii și metabolismul și poate genera afectări cromozomiale cu apariția de boli congenitale la copii. Este știut că marijuana cauzează modificări asupra chimismului creierului.

Fumatul marijuanei are un spectru larg de implicații și la nivelul comportamentului și stărilor afective. Ea împiedică coordonarea mișcărilor, pierderea abilităților și a funcțiilor perceptuale și senzoriale. Rapidele schimbări de stare pot produce scurte perioade de anxietate, confuzie sau chiar forme asemănătoare nebuniei. În concluzie marijuana este un drog care nu trebuie folosit nici măcar accidental.

Dependența de marijuana

O serioasă amenințare cauzată de utilizarea repetată a oricărui tip de drog, inclusiv marijuana, este folosirea abuzivă a acestuia. Cei ce abuzează de un drog sunt aceia care nu numai că îl folosesc în mod curent, ci cred că nu pot trăi fără el. Această stare este numită „dependență”. O persoană care abuzează de marijuana sau de oricare alt drog, acționează în general astfel datorită unor probleme de natură psihologică. Abuzul de marijuana trebuie tratat în același fel ca în cazul abuzului de oricare alt drog: cu suport psihologic din partea unui personal calificat, cât și din partea familiei și prietenilor. În timp ce unii consumatori de marijuana sunt deschiși în a admite acest lucru, cei mai mulți îl ascund. Este mult mai ușor de recunoscut un prieten sau o rudă consumatoare de marijuana, deoarece putem mult mai ușor observă schimbările de comportament.

Produsele din canabis:
- marijuana
- hașișul
- uleiul de haşiş.

Canabisul afectează:
- memoria de scurtă durată
- logica
- abilitatea de mişcare
- abilitatea de a efectua sarcini complexe ca de exemplu şofatul, mânuirea diverselor aparate.

Canabisul este periculos când este combinat cu alte droguri, cum este alcoolul. Efectele canabisului sunt intensificate deseori într-un mod imprevizibil în aceste combinaţii. Deşi de cele mai multe ori consumatorii de canabis trec la consumul altor droguri, aceasta nu este o regulă.

Dozele mici pot cauza:
- absenta inhibiţiilor
- scăderea capacităţii de concentrare
- creșterea frecvenței cardiace
- injectarea ochilor
- calmare, stare de visare și relaxare
- creșterea apetitului
- tendința de a vorbi și a râde mai mult decât în mod obişnuit
- pierderea capacităţii de coordonare
- concentrarea atenţiei spre un singur lucru, ignorând totul în jur.

Dozele mari pot cauza:
- detașarea de realitate
- schimbătoare fluctuaţii rapide ale stării afective: de la sentiment de încântare la anxietate sau panică
- imagini înşelătoare
- pierderea identităţii
- fantezii, halucinaţii sau imagini distorsionate.

Canabisul și sarcina

Multe dintre droguri afectează fătul, de aceea este recomandat să nu se folosească droguri în timpul sarcinii. Există dovezi că este corelaţie între consumul de canabis la femeia gravidă și greutatea scăzută la naştere a fătului.

Toleranţa și dependența

Consumul frecvent al unor doze mari de canabis poate produce o toleranță moderată. Toleranţa înseamnă că o persoană are nevoie de doze mai mari de drog pentru a ajunge la aceleaşi efecte pe care le avea folosind cantităţi mai mici.

Consumatorii de canabis pot avea o diversitate de probleme de sănătate, sociale, legale, financiare și de comunicare cu ceilalţi, devenind dependenţi de canabis, ceea ce poate duce la fenomene de sevraj moderate, care constau de obicei în simptome asemănătoare gripei.

Numai un procent redus din utilizatori devine dependent de canabis, dar cei care nu sunt dependenţi, pot deveni în timp.

Puţini din cei care consumă în mod ocazional pot să-şi deterioreze în mod serios sănătatea.

Efecte pe termen lung: 

- creșterea riscului de apariţie a bronşitei

- cancer pulmonar (tendinţa de a reţine fumul adânc în plămâni, mai mult decât un fumător obişnuit poate fi mai dăunătoare la utilizatorii sistematici de canabis)
- schimbarea motivaţiei - pierderea energiei și a interesului pentru alte activităţi
- scăderea puterii de concentrare, a memoriei și capacităţii de învăţare - aceste efecte pot dura câteva luni după ce s-a renunţat la consumul de canabis, ele fiind reversibile
- interferența cu producerea de hormoni sexuali - scade apetitul sexual, cantitatea de sperma și ciclul menstrual devine neregulat
- perturbări psihice - pot apare episoade scurte de comportamente psihotice, uneori în forme grave.

Solvenţi, gaze volatile, inhalanţi

Sunt substanţe organice (de obicei hidrocarburi) volatile:
- solvenţi din componenţa adezivilor, lacurilor și vopselelor;
- lichide folosite pentru curăţat: neofalină, benzen, acetonă);
- benzină;
- gazul folosit la umplerea brichetelor.

Metodele de drogare cu aceste substanţe sunt diverse:
- prin aspirarea vaporilor dintr-o pungă de plastic („aurolaci”);
- prin îmbibarea unei ţesături în acele substanţe, apoi aplicarea ţesăturii pe nas și gură.

Efectul este imediat și este asemănător băuturilor alcoolice.

Efectele dorite de consumatori sunt: relaxare, euforie, stare de bine, de desprindere de realitate, de putere, înlăturarea senzaţiei de foame sau frig.

Efectele nocive sunt mai numeroase. În cazul unei intoxicaţii acute, pot să apară următoarele simptome: inflamarea gâtului, alergii cutanate în jurul gurii, naşului său pe obraji (datorită acţiunii toxice a solvenţilor asupra tegumentelor), alergii la nivelul căilor respiratorii, manifestate prin tuse, strănut, rinoree; greaţă, vărsături, dureri de cap, lipsa de coordonare motrică și în vorbire, halucinaţii, confuzie mentală, culminând cu leşin, deces prin stop cardiac sau sufocare (cei care leşina pot vărsa, aspirând vărsăturile în plămâni, aşa numitul sindrom Mendelson sau pneumonie de aspiraţie și astfel pot muri sufocaţi). Pe termen lung, inhalarea de gaze volatile produce toxicitate la nivelul tuturor organelor, cât și scădere în greutate, tulburări psihice grave, deteriorare intelectuală și de comportament.

TOXICOMANUL este persoana care consumă în mod regulat droguri.

SUPRADOZĂ înseamnă introducerea în organism a unei cantităţi de substanţă mai mare decât poate suporta acesta și care poate produce moartea.

EFECTELE drogurilor depind de:
- doza administrată;
- modul de administrare;
- persoana care consumă;
- experienţele anterioare. 

DEPENDENȚA DE DROGURI  

Dependența de droguri reprezintă o utilizare a acestora până la punctul în care utilizatorul nu are altă alegere decât să continue să le folosească. Acest fenomen a avut loc, într-o anumită măsură, de-a lungul întregii istorii, dar practicile agricole moderne, îmbunătățirea accesului la droguri și progresele din biochimie au exacerbat dimensiunile problemei în secolul XX, odată cu introducerea formelor purificate ale agenților biologici activi și odată cu sinteza unor substanțe necunoscute până atunci, cum ar fi metamfetamina și gamma-hidroxibutiratul (GHB).

Capacitatea drogurilor de a crea dependența variază de la substanța la substanță și de la individ la individ. Droguri cum ar fi codeina sau alcoolul, de exemplu, necesită în mod tipic mai multe expuneri până a produce dependență comparativ cu altele cum ar fi heroina sau cocaină. De asemenea, pentru o persoană cu predispoziție psihologică sau genetică la dependența este mult mai ușor să devină dependență.

Dependența de droguri are două componente: dependența fizică și dependența psihologică. Dependența fizică apare atunci când drogul a fost utilizat în mod regulat și organismul s-a obișnuit cu efectele sale. Persoana trebuie să continue să-și administreze drogul pentru a se simți normal, iar dacă întrerupe administrarea vor apare simptome de sevraj. Dependența psihologică apare atunci când, după utilizarea repetată a drogului, și mintea utilizatorului se atașează emoțional de efectele pe care acesta le produce, fie ele producerea de plăcere sau atenuarea durerii, și nu se mai simte în stare să funcționeze fără drog. În absența administrării drogului apare o necesitate imperioasă, adesea determinată sau amplificată de stres. O persoană dependentă poate prezenta doar unul din cele două tipuri de addicție, dar cel mai adesea le prezintă pe ambele.  

Bazele dependenței

Oamenii de știință au ajuns de multă vreme la concluzia că există o bază biologică pentru dependența de droguri, dar mecanismele exacte de apariție au fost abia recent identificate. Se consideră că substanțele cu caracter addictiv produc dependența utilizatorului prin modificarea funcțiilor de recompensă ale creierului, localizate în sistemul dopaminergic mezolimbic acea parte a creierului care perpetuează anumite comportamente cum ar fi aportul alimentar, activitățile sexuale, efortul fizic și relațiile sociale. Substanțele cu caracter addictiv, prin mijloace variate și în diferite grade, fac ca sinapsele acestui sistem să prezinte un exces de dopamină ducând la apariția a scurte episoade euforice.

Deși acestea durează doar câteva minute, se produce și un efect mai de durată la nivelul creierului. Semnalele dopaminergice care apar în mod normal în cadrul sistemului de recompensă conduc la activarea proteinelor destinate să potolească reacția inițială și întrețin o dorință permanenta de a continua comportamentul responsabil. Substanțele addictive produc o eliberare de dopamină mai mare decât normalul, și ca urmare reacțiile subsecvente ale creierului sunt mult exagerate. Cortexul amigdalian, hipocampic și frontal asociază utilizarea drogurilor cu plăcerea intensă și starea de bine; o asociere care este întărită cu fiecare nouă expunere, și care, cu timpul, ajunge să domine gândurile și dorințele normale. Când nevoia de a consuma drogul nu mai poate fi controlată, utilizatorul este considerat dependent. 

MOTIVELE PENTRU CARE TINERII CONSUMĂ DROGURI  

Utilizatorii de droguri sunt în mare măsură copii și tineri. Înfiorător! Am auzit chiar astăzi 14 mai 2004 ca numai în București sunt 12.000 de consumatori de droguri în vârsta de până la 25 de ani, dintre care cca. 8000 în vârstă de până la 14 ani! Cât de groaznică este aceasta situație! Ce se va alege de viitorul acestora?

Aproximativ 75% dintre consumatori sunt băieți. 

Tinerii consumă droguri din mai multe motive:
- dificultăți de comunicare (cu părinții, profesorii);
- lipsa fricii de Dumnezeu manifestată prin teribilism;
- pentru a fi acceptați într-un anturaj, într-un grup, sub influența exercitată de anturaj;
- aprecierea nerealistă a realizărilor personale, mai ales de către părinți, ceea ce îi îndeamnă spre păcatul deznădejdii, care le da sentimentul de inferioritate și inutilitate;
- lipsa de credință în Dumnezeu și chiar de încredere în sine;
- educația în păcate și nu în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu din unele familii;
- lipsa virtuții răbdării necazurilor și a ispitelor;
- curiozitatea: diavolul îndeamnă astfel: fă păcatul numai o dată; ia doar odată din drog, să vezi cum este. Apoi spune: mai ia o dată, să nu fii în urma celorlalți. Nu vezi că râd de tine? Ia, că te-ai simțit bine. Și ia a doua oară și astfel e doar un pas până la dependență.
- lipsa unor scopuri, idealuri în viață.
- imitarea modelelor văzute în filme.

Un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri îl au părinții, care trebuie să-și educe copiii corespunzător din punct de vedere moral și spiritual, pregătindu-i pentru a face față realităților dure ale vieții. Atmosfera sănătoasă din familie, dragostea, afecțiunea, comunicarea între părinți și copii, constituie astfel principalul aliat în luptă împotriva acestui flagel.

Fără a se recurge la dramă sau la predică, este bine ca părinții să prezinte copiilor drogurile cu care se pot întâlni, ce efect pot avea asupra lor și care pot fi urmările legale ale consumului de droguri. Drogurile degradează corpul și pot duce la modificări psihice. Majoritatea acestor substanțe au efecte secundare. Drogurile pot fi periculoase sau chiar fatale, mai ales dacă se amestecă sau se iau în mod regulat. Chiar și în doze mici, drogurile reduc controlul asupra mușchilor, măresc timpul de reacție și diminuează concentrarea. Dacă, de exemplu, conduceți mașina, puteți reprezenta un real pericol atât pentru dumneavoastră cât și pentru cei din jur. Categoria drogurilor cuprinde, în mod generic o mare diversitate de substanțe lichide, solide și gazoase, precum medicamentele (amfetaminele și barbituricele, în special), alcoolul, țigările, dar și cele unanim recunoscute ca fiind ilegale (heroina, cocaina, L.S.D. etc.). Dacă în familie s-ar discuta și astfel de probleme, fără îndoială că ar mai scădea numărul consumatorilor de droguri, poate chiar semnificativ.  

SEMNE DUPĂ CARE SE POATE RECUNOAȘTE O PERSOANĂ CARE CONSUMĂ DROGURI  

Există unele indicii care pot sugera ca o persoană consuma droguri:
- schimbarea bruscă a comportamentului ; schimbări recente, vizibile, de personalitate;
- treceri fără motiv de la veselie la tristețe, uneori chiar agresivitate neobișnuită;
- pierderea apetitului alimentar;
- pierderi de memorie, lapsusuri;
- lipsa de coordonare motorie și în vorbire;
- pierderea gradată a interesului pentru școală, munca, hobby-uri, sporturi, prieteni;
- stări de somnolență și apatie necaracteristice;
- dispariția banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
- pete neobișnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
- schimbarea grupului de prieteni, precum și tendința de tăinuire a acestor „prieteni”;
- schimbări importante în programul cotidian, absențe nejustificate de acasă, de la școală sau de la locul de muncă;
- cheltuieli mari și nejustificate;
- urme de înțepături pe corp, mai ales pe mâini;
- halucinații, idei delirante;
- apariția unor obiecte specifice: fiole, seringi, tablete, prafuri;
- ochi iritați, tuse cronică;
- acuzarea unor stări neplăcute în mod frecvent, fără găsirea unor explicații de ordin medical;
- uneori alergii cutanate (blânde pe piele).  

Dacă cineva observă o combinație a acestor simptome la o persoană pe care o iubesc sau la care țin, utilizatorul trebuie să fie pus în fața acestora și îndrumat să se trateze.
  
 Adevărul despre droguri

· Drogul nu te face liber

· Drogul este înșelător, produce foarte repede obișnuință

· Drogul nu ușurează comunicarea

· Drogul exclude individul din orice activitate familială și profesională

· Drogul nu rezolvă problemele

· Folosirea drogurilor este o alegere greșită, iar lupta cu stresul vieții de fiecare zi reprezintă o parte inevitabilă a experienței umane, lucru asociat cu dezvoltarea și maturizarea persoanei.  

DE CE CONSUMUL DE DROGURI ESTE PĂCAT?  

Putem spune că din aceleași motive ca și fumatul. Cei care se droghează săvârșesc următoarele păcate:
1. Păcatul sinuciderii, pentru că așa cum am văzut, rapid, consumatorii de droguri își distrug sănătatea lor pogorându-se în iad de vii dacă mor în acest păcat, fără să se pocăiască și să se oprească de la acest păcat. Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare, te introduce în lumea falsei bucurii, după care te aruncă cu brutalitate în cumplitele chinuri ale iadului, afectând atât sufletul, cât și trupul. Efectele drogului sunt stări false de fericire; deșarte și trecătoare ca toate plăcerile lumii acesteia. Sunt stări viclene și periculoase create de diavoli, cu multă minuțiozitate. Înșelătoria merge până acolo încât una dintre substanțele deosebit de periculoase, heroina, se numește chiar „pudra îngerilor”. Se poate numi și așa, dar a îngerilor negri, a diavolilor. Ei sunt atât de vicleni, încât până la un punct, oferă stări asemănătoare cu cele pe care le dă rugăciunea. Îi oferă consumatorului de droguri, posibilitatea de a ajunge într-un rai fals, după care victima se prăbușește în adâncul întunericului. Aici îl așteaptă stări cumplite de depresie, anxietate, confuzie, delir, asociate cu dureri fizice greu de suportat, după cum am văzut la efectele drogurilor. Modalitatea de a ieși din acest iad? Încă o doza! și încă una! Până când organismul cedează și sufletul se pierde pentru totdeauna în cazul în care moartea vine în urma unei supradoze.
2. Păcatul risipei banilor dați de Dumnezeu, pe ceva nefolositor nici pentru trup, nici pentru suflet: „Pentru ce folosiți arginții voștri pentru un lucru care nu vă hrănește și câștigul muncii voastre pentru ceva ce nu vă satură” (Isaia 55;2).
3. Păcatul profanării trupului, în care locuiește Duhul lui Dumnezeu și care devine prin aceasta patima sălaș al diavolului: „Nu știți oare că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templu lui Dumnezeu care sunteți voi” (1 Corinteni 3;15-17). În fiecare dintre noi există un loc care nu poate sta niciodată gol: ori este plin de Duhul Sfânt împreună cu îngerul cel bun, ori este plin de păcate împreună cu diavolii lor, păcatele alungând pe Duhul Sfânt. Trupul unui toxicoman ajunge o epavă înfiorătoare. Trupul acela pe care Dumnezeu l-a dat pentru a fi „templu al Duhului Sfânt”, devine batjocura diavolului. Am văzut mai sus ce efecte dezastruoase au drogurile asupra sănătății trupurilor noastre.

Impresia că drogul îl salvează pe toxicoman este o mare înșelare, o batjocură a duhurilor necurate. Pentru a scăpa cu adevărat de acest coșmar, toxicomanului îi trebuie multă voință și stăpânire de sine, dar și mult ajutor și înțelegere din partea celor apropiați. Întoarcerea unui toxicoman înseamnă foarte mult, este ca și cum ai reda viața unui om. Un toxicoman scos din ghearele iadului se naște a doua oară. Din punct de vedere spiritual, toxicomania poate fi considerată un fel de posedare de duhuri necurate. În perioada de sevraj, consumatorii de droguri capătă înfățișări diabolice, devin fiare, au manifestări uneori identice cu cele ale demonizaților. În momentele acelea, în ei nu mai există nici un gram de dumnezeire. Nu au milă, nu au dragoste, nu au jenă, iar de răbdare nici nu poate fi vorba. Atunci au un singur scop: obținerea de bani pentru procurarea drogurilor, chiar dacă ar fi să calce toate poruncile lui Dumnezeu. Dacă nu fac rost de bani prin violență, cuprinși de durerile fizice și psihice, se gândesc la sinucidere sau chiar mulți dintre toxicomani, apelează la această metodă considerată de ei scăpare de aceste chinuri. În general, toxicomanii, în perioada de sevraj, nu mai au sentimente. Lovesc fără milă chiar în oamenii care au făcut sacrificii pentru a-i ajuta într-o anumită perioadă a vieții. Sunt marginalizați și de neînțeles tocmai din cauza comportamentului lor. Multora dintre noi le e greu să-i accepte ca pe niște oameni bolnavi. Ei sunt considerați oameni de nimic, oameni pe care nu te poți baza niciodată. Sunt acceptați de anumite grupuri din milă, din obligație sau din interes, dar totdeauna planează suspiciuni asupra lor. Simțind aceste lucruri, toxicomanii, în loc să lupte, cedează, întorcându-se în mijlocul vechilor „prieteni”, hotărâți la început să nu mai consume droguri.

Rugăciunea îți oferă adevărata bucurie și stabilitate, adevărata putere. Efectele rugăciunii vor fi totdeauna purificatoare. Aici există starea de fericire adevărată. Nu drogurile aduc fericirea! La capătul rugăciunii nu vom întâlni niciodată stres, panică și depresie. Aici ne așteaptă credința, nădejdea și dragostea.... Toxicomanii care au încercat și varianta rugăciunii s-au regăsit, și-au eliberat sufletul și au călcat în picioare arvuna dată iadului prin consumul de ierburi ale diavolului. Tot ei au spus: „drogul este o minciună, rugăciunea este adevăr”. Prin rugăciune curată chiar și durerile fizice dispar, chiar și bolile se vindecă. De ce? Pentru că „cele ce sunt cu neputință la oameni, la Dumnezeu sunt cu putință”.

În rugăciune fiind, să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu. Diavolul ne dă uneori o siguranță de sine foarte mare, mai mare ca nădejdea în Dumnezeu. Mai ales la început, când un consumator de droguri se hotărăște să pună punct acestui lucru, întâlnirea cu vechii prieteni poate fi foarte periculoasă. Focul „poftei” de droguri se aprinde oricum, pentru că diavolul te șantajează cu ceea ce te are la mână. Dar dacă te mai arunci și în mijlocul flăcărilor, atunci sigur te arzi. Unii dintre toxicomani spun: „mă voi întoarce și îi voi convinge să se lase!”. Și asta e viclenia diavolului, căci este așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Viclenia diavolului constă în aceea că își ascunde capcanele”. Cel ce a părăsit un anume păcat mai simte dulceața înșelătoare a desfătării. Este de ajuns exemplul personal. Prezența în mijlocul lor este un pericol pentru sufletul abia purificat. Aceasta este o capcană pe care unii o ignoră, uitând că una din sursele prin care ne vin ispitele este lumea, semenii noștri păcătoși. Mirajul înșelător al falsului rai îl acaparează pe toxicomanul abia spovedit, iar diavolului nu-i trebuie mult să-i șoptească: „Mai fă-o odată. Apoi te spovedești și te lași”. Recăderea îl poate întoarce pe drumul pierzaniei, făcându-l să rupă legătura cu duhovnicul și să uite de rugăciune. Tocmai de aceea sfatul duhovnicului trebuie să fie: „Ocoliți locurile și oamenii care ar putea fi prilej de ispită!”  

SFATURI PENTRU TINERI  

- Informați-vă despre droguri.
- Fiți foarte atenți la alegerea prietenilor. „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”, zice un proverb românesc.
- Judecați singuri ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Modul de percepere a problemelor nu trebuie să fie întotdeauna identic cu cel al prietenilor.
- Aveți tăria de a vă susține părerile personale.
- Spuneți „NU” cu fermitate și curaj, atunci când este cazul. Vorbiți-le prietenilor despre consecințele consumului de droguri.
- Respingeți propunerile prietenilor de a participa la anumite „acțiuni”.
- Nu absentați de la școală pentru a merge să vă „distrați” cu prietenii.
- Nu vă dovediți „maturitatea” prin consumul de alcool, tutun sau alte droguri.
- Vorbiți cu părinții, fiți sinceri cu ei, spuneți-le imediat dacă vi s-a propus să consumați droguri sau ați fost martorii unor asemenea fapte.
- Nu ezitați să contactați poliția dacă sunteți implicați într-o astfel de problemă - orice întârziere poate agrava consecințele asupra voastră și asupra altora.  

SFATURI PENTRU PĂRINȚI  

- Informați-vă despre droguri.
- Fiți un model pentru copiii dumneavoastră. Comportamentul părinților are un mare efect asupra copiilor. Discutați sincer și deschis cu ei. Acest lucru ar putea face ca drogurile să-și piardă atracția de lucru secret, misterios. Evitați prezentarea unei imagini „catastrofale” a consumului de droguri.
- Dacă vă confruntați cu problema consumului de droguri de către copiii dumneavoastră, nu treceți direct la concluzii; e bine să ascultați mai întâi explicațiile copiilor, pentru a cunoaște cauzele care i-au determinat să consume droguri și apoi încercați să le înlăturați sau să-i ajutați pe copii să le înlăture ei înșiși.
- Încercați să cunoașteți cercul de prieteni al copiilor dumneavoastră și modalitățile de petrecere a timpului lor liber. În cazul în care observați prezența unor persoane dubioase în anturajul copiilor dumneavoastră, atrageți-le atenția asupra acestui lucru cu fermitate și tact, fără interdicții, reproșuri și critici.
- Observați atent, dar discret, comportamentul copiilor și sesizați eventualele schimbări negative intervenite în modul lor de viață (nepăsare, irascibilitate, obrăznicie, agresivitate, absențe nejustificate de la școală sau de acasă, cheltuieli mari, deținerea unor sume mari de bani sau a unor obiecte de valoare). Identificați cauzele acestor schimbări și discutați cu ei despre acestea, determinându-i să-și normalizeze comportamentul.
- Mențineți permanent legătura cu școala și interesați-vă periodic despre activitatea școlară a copiilor dumneavoastră, despre rezultatele școlare obținute de către ei. În caz de nevoie solicitați ajutorul instituțiilor specializate (poliție, instituții medicale, organizații nonguvernamentale). Colaborați cu școala, poliția, instituțiile medicale și sociale în derularea unor programe care au în vedere prevenirea consumului de droguri.
- Majoritatea copiilor ajung să consume droguri deoarece au o educație păcătoasă. Copiii fără educație în spiritul împlinirii poruncilor lui Dumnezeu cad ușor în păcate care-i duc la consum de droguri (citiți mai sus capitolul MOTIVELE PENTRU CARE TINERII CONSUMĂ DROGURI). Căutați ca niciodată copiii dvs. să nu aibă vreun astfel de motiv!  

DROGURILE ȘI LEGEA

LEGEA 143/2000 PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI
Art. 2. - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 3. - (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
 (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 4. - Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Art. 5. - Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
 Art. 6. – (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate. 

CU FIECARE DOZĂ DE DROG PIERDEM LIBERTATEA DE A FI NOI ÎNŞINE!

  Nu încercați consumul de droguri întrucât veți deveni în mod sigur dependent de ele!

„Cine săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește”. (1 Ioan 3;8)
„Nu știți oare că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3;16)
„De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el”. (1 Corinteni 3;17)

Share:

Citește mai mult ...

Clasificarea păcatelor după cele 10 Porunci

 

ALTFEL DE CLASIFICARE A PĂCATELOR 
 

PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI 

Împotriva poruncii întâi greşesc:
- Cei fără de Dumnezeu;
- Cei cu mulţi dumnezei;
- Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;
- Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
- Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
- Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
- Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
- Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
- Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
- Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
- Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
- Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.

 

La porunca a II-a greşesc:
- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;
- Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3;5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3;19);
- Toţi câţi au evlavie făţarnică;
- Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
- Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

 

La porunca a III-a greşesc:
- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;
- Cei ce zic „zău”;
- Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;
- Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
- Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
- Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;
- Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;
- Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

 

La porunca a IV-a greşesc:
- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii
- Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători;
- Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;
- Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

 

La porunca a V-a greşesc:
- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;
- Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
- Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;
- Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;
- Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

 

La porunca a VI-a greşesc:
- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;
- Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
- Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii;
- Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;
- Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
- Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
- Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
- Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.

 

La porunca a VII-a greşesc:
- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
- Monahii care au căzut din făgăduinţă;
- Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
- Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
- Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

 

La porunca a VIII-a greşesc:
- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
- Toţi care fură din averea altora;
- Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;
- Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;
- Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
- Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
- Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;
- Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
- Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).
- Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.
- Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

 

La porunca a IX-a greşesc:
- Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;
- Cei ce jură strâmb spre paguba altora;
- Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;
- Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
- Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
- Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
- Judecătorii care luând mită judecă strâmb;
- Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
- Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

 

La porunca a X-a greşesc:
- Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

 

Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.

Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cuvântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15;19). Şi în alt loc zice: Cel ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: „Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea”. Şi iarăşi zice: „Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată”.

Share:

Citește mai mult ...

Învățături despre Sfânta Taină a Spovedaniei

 Când trebuie să ne spovedim?  

O viață autentic creștină nu se poate concepe fără Spovedanie. Așa cum pentru neputințele și bolile trupului adesea luăm medicamente, tot așa și pentru bolile sufletului, adică păcatele, trebuie să administrăm tratamentul harului. Cu cât ne mărturisim mai des, cu atât suntem mai aproape de Hristos, de adevărata viață creștină. Porunca a 4-a bisericească care zice „Să ne spovedim și să ne împărtășim în cele 4 posturi de peste an sau cel puțin o data pe an, în postul Sfintelor Paști” nu interzice Spovedania în celelalte perioade ale anului. Oare hirotesia întru duhovnic este activă doar în timpul posturilor? „Dacă mărturisim păcatele noastre Dumnezeu este credincios și drept să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1;9), ni se spune în Sfânta Scriptură. Chiar dacă nu săvârșim mereu păcate mari, totuși păcatele mici sunt nelipsite și ele se adună. Orice eliberare de aceste rele este binevenită oricând și fiecare dintre noi am simțit o eliberare și o ușurare imensă pe care ne-o aduce fiecare Spovedanie. Oare dacă simțim că ne-am îmbolnăvit, lăsăm acea boală până ajunge în faza acută, sau o tratam cât se poate de grabnic?

Deci, după datoria creștinească, spovedania trebuie făcută în cele 4 posturi de peste an. Aceasta se face cu 1-2 zile mai înainte de Sf. Împărtășanie, dacă creștinul nu este oprit de preot a se împărtăși. Creștinul se poate spovedi și în alte perioade ale anului, dacă simte nevoia, sau a căzut în păcate grele; și atunci să meargă la spovedanie cu hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatele. Trebuie evitată spovedania rară, doar la Paști de exemplu, întâi de toate din pricina uitării păcatelor. Evitați de asemenea, Spovedania în prima și ultima săptămână din post, dar mai ales Spovedania în Săptămâna Mare, din pricină că atât preotul, cât și creștinii sunt foarte ocupați atunci.

Creștinul care dorește să se spovedească trebuie întâi să-și aleagă ziua când preotul rânduiește în programul de la biserică data și ora pentru Spovedanie. Să facă rugăciuni cu căință, cu lacrimi, cu metanii, cu părere de rău pentru păcatele pe care le-a făcut. Să-și facă apoi un examen de conștiință, amintindu-și păcatele făcute de la ultima Spovedanie și dacă nu cumva a rămas vreun păcat care să nu fi fost spus la aceasta. Este recomandat ca aceste păcate să se noteze pe hârtie și cu această hârtie să venim la Spovedanie. Astfel Spovedania va fi completa și va decurge mai repede, nemaifiind necesar ca preotul să ne întrebe toate păcatele. De asemenea este bine să scriem păcatele pe hârtie pentru că, oricât ar vrea, nici un preot nu va reuși vreodată să ne întrebe tot. Examenul de conștiință înainte de Spovedanie este strict necesar. Ca rugăciuni să nu lipsească Psalmul 50.

Dacă la spovedit primești canon cu metanii, cum se procedează în zilele de sâmbătă și duminică și în zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sâmbăta și duminica, nici în perioadele praznicelor împărătești, se întrerupe și se continuă după aceea.

De la ce vârstă se spovedesc copii?

De la vârsta de 7 ani. Așa este rânduit în Sfintele Canoane.

Este primită spovedania pe patul de moarte sau boală?

Cât este de primită, numai Dumnezeu știe exact. Aceasta însă trebuie să se facă, pentru că nu se știe credința și căința omului. Și, în ce ne va găsi moartea, în aceea vom fi judecați, a spus Mântuitorul.

Ce este dezlegarea de la Spovedanie?

Este rugăciunea pe care preotul duhovnic o rostește la sfârșitul mărturisirii păcatelor: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni să te ierte pe tine fiule duhovnicesc... și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Această dezlegare nu este obligatorie după Spovedanie. Dacă duhovnicul găsește motive să nu acorde această dezlegare, poate să nu o facă. Exemplu de motive: păcate foarte mari, constatarea unei insuficiente pocăințe la o persoană care s-a mai mărturisit mai înainte etc. Observăm că dezlegarea aceasta nu conține nimic referitor la Sfânta Împărtășanie. Nu înseamnă că toți cărora li s-a citit aceasta dezlegare se pot împărtăși. Duhovnicul va face totdeauna o mențiune suplimentară referitoare la aceasta și dacă el o va omite din felurite motive, este necesar ca noi să-l întrebăm.

Biserica Ortodoxă permite mărturisirea publică (colectivă)?

Nu. Ea este opusă atât tradiției și rânduielii tipiconale ortodoxe, cât și scopului Tainei Spovedaniei. Ea este o mărturisire sumară și constă în citirea de către duhovnic a „Rugăciunii de iertare a tuturor păcatelor de voie și fără de voie și a tot jurământul și blestemul”, care conține o înșiruire a tot felul de păcate care pot fi săvârșite și pentru iertarea cărora se roagă preotul. După ce preotul enumeră aceste păcate, credincioșii spun cu toții: „că acestea și mai mari decât acestea am făcut”, iar duhovnicul rostește peste toți odată rugăciunea de dezlegare.

Personal am văzut și o altă metodă: rugăciunile dinaintea dialogului dintre duhovnic și creștin, așa-numitele Molitfe de la Spovedanie se citesc în mod firesc pentru toți creștinii, dar apoi dialogul duhovnic-creștin nu mai are loc individual, ci preotul îi întreabă pe toți deodată dacă au făcut un păcat, iar credincioșii răspund fiecare în parte cu „da” sau „nu”, adăugând eventual și păcatul spus anterior de preot. După aceea primesc în comun dezlegarea.

Este lesne de înțeles de ce o asemenea formă de spovedanie nu poate fi acceptată de Biserică. În primul rând pentru că Spovedania presupune un dialog direct între penitent și duhovnic, dialog în care penitentul să-și descarce sufletul (ajutat și de întrebările duhovnicului) și din care duhovnicul să-și dea seama de circumstanțele atenuante sau agravante ale păcatelor, în scopul prescrierii unui canon cât mai potrivit. Simpla enumerare a păcatelor și recunoașterea lor exterioară, fără părere de rău, nu pot fi numite Spovedanie și nici iertarea nu se poate obține, lipsind una din condițiile iertării: părerea de rău pentru păcatele săvârșite. Și lucrul cel mai grav care se întâmplă la mărturisirea publică este că mulți se împărtășesc cu nevrednicie, duhovnicul neputând să aprecieze dacă sunt cazuri care trebuie oprite de la Împărtășanie. Spovedania colectivă nu aduce nici o marcare psihologică în sufletul creștinului, așa cum se face în urma unei Spovedanii individuale desfășurată în tihnă, stare psihologică care formează sau adâncește părerea de rău pentru păcate și hotărârea de a nu le mai repeta, două din condițiile iertării păcatelor.

Ce este „Spovedania după Pravilă”?

Pentru a lămuri mai ușor această noțiune, trebuie să explicăm mai întâi ce înseamnă acest termen de „Pravilă”. Pravila înseamnă colecție de legi civile și bisericești după care se conduce Biserica, constând majoritatea în canoane (exemplu „Pravila bisericească” scrisă de arhimandrit Nicodim Sachelarie). Desigur că între aceste canoane există și unele referitoare la Spovedanie, dar nu la modul ei de săvârșire, ci mai ales la modul în care preotul trebuie să aplice canonul sau epitimia dată penitentului după Spovedanie. Așa este de exemplu canonul 102 al sinodului VI Trulan care spune că duhovnicul trebuie să cerceteze felul păcatului și dorința de întoarcere a celui care a păcătuit și astfel să aducă bolii vindecarea potrivită, ca nu cumva să greșească în privința izbăvirii celui suferind. „Căci nu este simplă boala păcatului, ci felurită și în multe chipuri, și născătoare de multe vlăstare ale stricăciunii”. Iar Sfântul Vasile cel Mare învață pe duhovnici așa: „...să se cerce rodurile pocăinței, căci nu după timpul de penitență le judecăm, ci ținem seama de felul pocăinței” (canonul 4). Tot astfel mai sunt: canonul 12 al sinodului I ecumenic, canoanele 2, 3, 74, 75, 5 ale Sfântului Vasile cel Mare (el are cele mai multe canoane privitoare la epitimie), 4, 5, 7, - ale Sfântului Grigore de Nyssa și canoanele întregitoare (care completează pe celelalte) ale Sfântului Ioan Postitorul, ale cărui canoane sunt în majoritate referitoare la epitimie.

Deci nu există o carte anume care să conțină o rânduială a Spovedaniei și care să se numească „Pravilă”, ci rânduiala Spovedaniei se găsește în „Molitfelnic” și „Agheasmatar”, două cărți de cult, singurele care conțin rânduiala acestei slujbe.
Așadar, adevărata Spovedanie trebuie să se facă cu părere de rău pentru păcate, o căință sinceră, să fie completă și cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele. Acestea sunt condiții ale iertării și nu Spovedania la unii duhovnici în jurul cărora există o aureolă că ar avea mai mult har decât alții pentru că „spovedesc după Pravilă”. Nu există „preot fără har” sau „preot cu mai puțin har”, pentru că toți sunt hirotoniți după aceeași rânduială. Harul pe care unii slujitori ai altarului îl au în plus nu este altceva decât experiență pastorală și tactica de a se adapta pentru fiecare credincios în parte în tot ce ține de Spovedanie și nu în ultimul rând acest surplus de har este rezultatul curăției vieții unora dintre preoți.

Avem voie să ne schimbăm duhovnicul?

Da. Prin schimbarea duhovnicului nu facem nici un păcat. De ce însă se spune că nu e bine să ne schimbăm duhovnicul? Doar pentru aspectul practic al acestei probleme. Unui doctor la care mergem, oare nu-i prezentam atât bolile pe care le-am avut până în acel moment, cât și pe cele din momentul respectiv? Tot așa și unui duhovnic nou trebuie să-i prezentăm întreaga noastră situație referitoare la păcate, repetându-i chiar pe unele spovedite deja și făcându-i cunoscute și acestui duhovnic nou toate intimitățile și problemele noastre sufletești. Doar așa se poate crea o legătură sufletească cu el, doar așa îl putem simți părinte iertător și doar așa el ne poate înconjura cu dragoste. Și, cu cât el cunoaște mai amănunțit problemele noastre, cu atât ne poate oferi o cale mai sigură pentru izbăvirea de păcate. De aceea schimbarea duhovnicului nu se recomandă. Când totuși se impune această schimbare? Când duhovnicul trece la cele veșnice, când el se transferă la altă parohie sau când noi ne mutam în sectorul altei parohii (deși în aceste două cazuri, uneori, se mai poate păstra legătura) și când nu suntem mulțumiți de felul în care ne spovedește și nu ne folosește sfatul lui, dorind să avem un duhovnic cu mai multă experiență. Duhovnicul se mai poate schimba și dacă este cumva caterisit pentru unele păcate mari și dacă este îndrăzneț, obraznic, neserios. Deci, dacă anumite împrejurări sau motive personale ne determină să schimbam duhovnicul, o putem face fără nici o teamă că am săvârși un păcat.

Care este rolul și semnificația canonului (epitimiei)?

Canonul sau epitimia nu înseamnă o pedeapsă pentru păcatul comis, ci este un mijloc de îndreptare, o cale de a ieși din obișnuința păcatului, scoțându-l afară din inimile noastre prin înlocuirea cu virtutea și fapta bună. Canonul poate fi încă un motiv de a face mai multe fapte bune și un prilej de a ne opri de la păcat (exemplu canonisirea cu metanii și rugăciuni atunci când ne vine gândul de păcat).

Ceea ce trebuie menționat în final referitor la canon și la duhovnic este faptul că, dacă am primit un canon de la un duhovnic, tot el este cel care trebuie să constate îndeplinirea lui. La fel și dacă am fost legați de un duhovnic, tot el și nu altul trebuie să ne dezlege, chiar dacă, să zicem, între timp am schimbat duhovnicul și ne-am spovedit deja la altul.

Este obligat duhovnicul să dea canon după Spovedanie?

Nu. Această problemă ține de arta duhovniciei și fiecare duhovnic procedează în felul său referitor la canon. Se spune că cel mai mare canon este să nu se mai repete păcatul, și este chiar una din condițiile iertării păcatelor spovedite. Deci iată că avem un canon care nu mai trebuie menționat de fiecare dată. Doar dacă duhovnicul consideră necesar și potrivit poate adăuga și alt canon: rugăciune, post, milostenie etc. Valoarea Spovedaniei nu stă neapărat în aceste feluri de canon, ci în îndeplinirea condițiilor iertării păcatelor: mărturisirea completă și cu părere de rău a tuturor păcatelor, însoțită de hotărârea de a nu le mai repeta. 

Are vreo legătură iertarea păcatelor spovedite cu plata unei sume de bani către duhovnic?

Nicidecum. Nu este aceasta o condiție a iertării păcatelor, ci este un obicei asemănător celui care exista în Biserica Catolică, cel al indulgențelor. Această practică trebuie eliminată acolo unde există nu numai de preoți, ci chiar de credincioși prin refuzul plății Spovedaniei. Credincioșii care doresc să lase bani pentru folosul bisericii îi pot lăsa în cutia milei sau în alt loc special amenajat.

În Vinerea mare nu e bine să ne spovedim deoarece atunci s-a spovedit Iuda.

Greșit! Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sf. Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între Spovedanie şi Împărtăşanie. Evitați însă Spovedania în prima și ultima săptămână din post, dar mai ales Spovedania în Săptămâna Mare, din pricină că atât preotul, cât și creștinii sunt foarte ocupați atunci.

Am auzit că Spovedania foloseşte şi copiilor noştri. Este adevărat?

Pe lângă folosul personal pe care îl are sufletul celui care se spovedeşte, și urmaşii lui au într-adevăr mare folos. Spovedania împiedică transmiterea păcatelor la urmaşi. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la părinţi la copii, tot astfel religia recunoaşte transmiterea efectelor păcatelor de la părinţi la copii (Ieşire 20;5). Deci Spovedania contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii în această direcţie, alături de pomenirea la Sfânta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său, trezindu-se după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”.

DESPRE CELE PATRU FEMEI CARE AU FOST OSÂNDITE ÎN IAD FIINDCĂ AU LĂSAT CÂTE UN PĂCAT NEMĂRTURISIT

O femeie oarecare a făcut un păcat de moarte şi nu a îndrăznit niciodată să-l mărturisească de ruşinea şi urâciunea faptei. Însă a făcut alte fapte bune: da milostenie, postea, priveghea, se ruga şi se mărturisea de toate celelalte păcate şi se împărtăşea cu sfintele Taine, socotind că va afla milă la Dumnezeu, ca să-i ierte fărădelegea ascunsă, pentru celelalte fapte bune. În sfârşit a căzut în grea boală şi şi-a mărturisit toate păcatele; iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la moarte să-l mărturisească, ci plângând s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi apoi s-a sfârşit. După multe zile rugându-se una din fiicele sale în odaia ei, a simţit atâta rea putoare, încât nu mai putea să stea de multa împuţiciune pe care o simţea. Căutând într-o parte şi în alta a casei, ca să înţeleagă de unde vine atâta putoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de urâtă şi înfricoşată, încât nu a mai putut sta în picioare, ci căzând jos, chema pe Stăpânul Hristos şi pe Maica Lui, într-ajutor. Atunci a venit glas de la umbră, zicând: Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă. Din acest cuvânt, tânăra a luat îndrăzneală şi sculându-se i-a zis, ei: Cum este cu putinţă, o mama mea, să fii atâta de urâtă şi cu rea putoare, tu care ai fost atâta de îmbunătăţită? Iar ea a răspuns: Adu-ţi aminte că ţi-am spus odată, că am făcut un păcat de moarte şi niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru ruşinea faptei. Deci, pentru acest păcat am fost osândită în munca cea veşnică, ca să mă chinuiesc nesfârşit, și nu mi-au folosit celelalte bunătăţi pe care le-am făcut. Când am avut vreme, nu m-am îndreptat cu puţină osteneală, nepriceputa, dar acuma orice vei face nu mă foloseşte. Că îndată ce m-am despărţit de trup, m-au răpit viclenii draci şi înfăţişându-mă la judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu căutătură înfricoşată şi întorcând faţa Să de la mine, a zis cu glas tunător şi înfricoşat: „Du-te de la mine, blestemato, în gheena cea nesfârşită”, şi îndată m-am aflat în fundul iadului. Aşa dar numai este pentru mine milă. Numai ca să luaţi voi cei vii pildă, a slobozit Judecătorul Cel drept să mă arăt ţie astăzi, ca să propovăduieşti la toţi, munca mea, şi să vă păziţi să nu pătimiţi ca şi mine. Spune fratelui tău să-şi îndrepteze petrecerea să, şi Iasă şi tu împodobirile trupului. Niciodată să nu te împodobeşti sau să-ţi înfrumuseţezi faţa că multe şi nenumărate femei numai pentru această pricină s-au osândit. Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoţeşti în acel loc întunecat şi plin de întristare. Acestea ţi le-am spus, ca să nu crească chinurile mele când vă voi vedea şi pe voi chinuindu-vă împreună cu mine în gheena. Acestea auzindu-le tânăra a întrebat-o şi alte multe despre iad, iar ea i-a răspuns: Numai atâta am putut să-ţi spui, şi nu întreba mai multe. Acestea zicând, s-a stins ca vântul şi a ră­mas atâta putoare, că numai putea cineva să intre în acea cameră. Fata a făcut, în alt loc patul său, şi a zăcut bolnavă multe zile, de frica şi groaza acestei vedenii. Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim din Bolonia, i-a spus cu de-amănuntul cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o, în tot oraşul acesta şi a scris-o pe o carte a să, ca să o citească urmaşii şi să se păzească cu osârdie, ca să nu se primejduiască. 

ALTA  ASEMENEA

Într-o cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la duhovnic, pentru ruşinea faptei, ca să nu-l afle şi altcineva. Într-una din zile s-a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se închine la Sf. Mormânt, şi muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein şi nu o cunoştea. Deci, s-au dus Ia o parte în biserică şi i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi acea mare fără­delege, i-a venit atâta ruşine, din lucrarea drăcească, încât a roşit şi nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit, stând deoparte vedea cum iese din gura muierii un şarpe la fiecare păcat mărturisit, iar la urmă, a văzut un şarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.

Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte, că întorcându-se au intrat înapoi în gura ei, fiindcă nu a spus şi celălalt păcat. şi după ce a iertat-o duhovnicul, s-au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, şi să o indemne să spună şi celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, şi plângând a făcut rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut sufletului ei. Şi iată că o văd pe dânsa şezând pe un înfricoşat balaur, şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit. Atunci ea a zis către dânşii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m-am mărturisit astăzi, şi fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur, şi să mă arză în focul cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. şi acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. 

ALTA  ASEMENEA

Era un împărat în Italia, care avea o fiică evlavioasă şi îmbunătăţită, care da multă milostenie şi se îngrijea minunat de săraci. A rugat pe tatăl ei să o lase să se facă călugăriţă, însă el din multă dragoste pe care o avea că­tre dânsa, nu se îndura să se despartă de ea, şi a pus pe Arhiepiscopul Romei să o sfătuiască, fiindcă mai multă plată va avea dacă rămânând în casa el va face fapte bune, decât să fie călugăriţă şi să se folosească numai pe ea. Deci, a rămas tânăra, fără voia ei, ca să nu iasă de sub părinteasca ascultare şi petrecea ca şi mai înainte în fapte bune. Iar şarpele cel viclean nu răbda să vadă asemenea fapte bune la o tânără ca aceea, încât i-a dat război trupesc şi ea a iubit un tânăr frumos care slujea împăratului. Atâta a luptat-o cu această patimă, încât s-a biruit şi a căzut cu acel tânăr în păcat. În puţină vreme a cunoscut că este îngreunată, şi atâta întristare i-a venit, încât voia să se omoare de ruşine, să nu se audă această faptă între oameni. Atunci, ea a încredinţat această pricină unei muieri bătrâne care-i slujea, şi aceasta i-a dat o buruiană care a ucis pruncul. Aşa dar nu s-a aflat nimic de fapta aceasta, însă ea se mâhnea mult şi se întrista pentru aceste două păcate. Împăratul văzând-o întristată atâta, a socotit că se chinuia din pricină că nu a lăsat-o să se călugărească, şi a întrebat-o dacă voieşte să se călugărească. Iar ea auzind aceasta, s-a bucurat. Deci, a dus-o la o mănăstire în care s-a tuns şi păzea toate orânduielile vieţii monahiceşti atât de mult, încât n-a fost văzută de fel râzând, sau spunând cuvinte deşarte. Când veneau femei din palat, rude, sau alte cocoane de neam mare, sau împăratul ca să o cerceteze, le vorbea foarte puţine şi scurte cuvinte, şi închinându-se lor intra în chilia ei plângând păcatele sale, pe care nu le-a spus niciodată duhovnicului, adică: păcatul curviei şi uciderii, şi plângea în taină cerând iertare. În sfârşit a murit, după ce şi-a mărturisit celelalte păcate şi s-a împărtăşit cu preacuratele Taine. Iar după 30 de zile s-a arătat în vedenie egumenei, căreia i-a zis: M-am osândit în iad. Iar egumena a răspuns: Cum este cu putinţă, tu care erai atâta de îmbunătăţită, şi aveai la cele dumnezeieşti evlavie multă şi râvnă nemăsurată? Iar ea a răspuns: Două mari păcate am făcut pe care nu Ie-am mărturisit duhovnicului, socotind că ajungea să le plâng înaintea lui Hristos Care acum m-a osândit să mă chinuiesc veşnic pentru această pricină. Iar celelalte fapte bune nu mi-au folosit deloc. Păziţi-vă să nu ascundeţi vreun păcat, că mai bine este să te ruşinezi aici puţin, măcar de-ai fi şi de bun neam şi slăvită, decât să ai ruşine veşnică şi moarte nesfârşită. Că aici spui păcatul numai unui om, care nu-l mărturiseşte măcar de i-ar tăia şi capul. Dar acolo, ţi se vesteşte ruşine nespusă, fiindcă îl află toţi oamenii.
 

ALTA  ASEMENEA

La o mănăstire de femei, era o monahie nepoată egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea mănăstire, ca să vadă pe sora să. Iar pomenita monahie atâta l-a dorit, încât căuta chip şi vreme îndemânatică să se unească ca să săvârşească cu fapta păcatul, cu dânsul, căci cu mintea şi cu gândul de multe ori curvise. Deci, într-această patimă rea a murit, ticăloasa, fără să-şi săvârşească pofta ei, căci nu i-a ajutat locul. Iar la moarte, a mărturisit celelalte păcate ale ei, şi primind Sfânta Împărtăşanie s-a sfârşit fără să spună duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena care o iubea mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se ruga Domnului să descopere în ce loc se află. Aşadar, rugându-se cu post şi cu lacrimi, după multe zile a văzut-o în vedenia să, că era întunecată şi urâtă, zicând egumenei: Cunoaşte maica mea, că sunt osândită în iad. Iar ea s-a minunat, zicând: Cum este cu putinţă? Tu erai fecioară. Ai venit de mică în mănăstire şi ai păzit toate rânduielile vieţii monahiceşti. Pentru ce dar te-ai osândit? Iar ea a spus pricina de mai sus. Îi zice egumena: Nu cred ca Milostivul Dumnezeu numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârşit-o să te muncească veşnic. Iar ea a răspuns: Nu te minuna, căci cu dreptul sunt osândită, că ochiul Celui Preaînalt nu suferă să vază vreo întinăciune sau prihană de faptă, sau de cuget, care să nu se spele şi să se albească prin Sfânta Mărturisire. Căci eu deşi nu am săvârşit păcatul în faptă, dar cu cugetul de multe ori am curvit, şi de a-şi fi găsit loc şi vreme îndemânatică, l-aş fi săvârşit şi cu lucrul. Să ştii dar, că mulţi nu numai mireni, ci şi monahi se osândesc, fiindcă nu se grijesc de Mărturisire, şi sfătuieşte şi pe surorile mănăstirii să se mărturisească cu luare aminte, dacă doresc mântuirea lor. Acestea văzând egumena, se tânguia pentru pierzarea nepoatei sale.

Să nu fie necredincios cineva la aceasta, iubiţilor, fiindcă am văzut că s-au mântuit mulţi care cugetau numai să facă binele, dar n-au ajuns de a-l săvârşi, precum s-a mântuit acel tâlhar, şi alte asemenea pilde se văd în cărţile Bisericii noastre, că s-au mântuit unii prin gândul cel bun, fără a săvârşi binele. Deci, precum Cel bogat dăruitor Dumnezeu încununează dreapta socotinţă, tot aşa osândeşte reaua socotinţă.

Aveam multe mărturii să vă aduc spre adeverirea acestei pricini. Însă aceasta, să ştiţi că este una adeverită de Dumnezeiasca gură care n-a greşit niciodată, ca să împlinească pe toate, fiindcă şi dascălii, ca oameni, pot de multe ori să greşească. Adică cel ce se uită la femeie spre a o pofti pe ea, a şi preacurvit cu dânsa în inima să. Poate cineva să se împotrivească unor asemenea evanghelice cuvinte? Să nu fie! Aşadar să ia aminte fiecare să nu se lenevească de mântuirea să, că vine vremea să plângă fără folos şi să nu găsească nici un ajutor. Să plângem dar aici puţin, ca să ne veselim acolo veşnic în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava în veci!

CUVÂNT PENTRU SPOVEDANIE AL PĂRINTELUI ILIE CLEOPA

Din frica de Dumnezeu vine mustrarea de conştiinţă: „Măi, nu este bun ce fac eu! Mă mărturisesc şi las păcatul”. Căci supărăm pe Dumnezeu în tot chipul. De aceea vreau să vă spun, cât vom putea, să fim atenţi, cu băgare de seamă. De vezi că te mustră cugetul, nu lăsa! Du-te la mărturisire şi nu mai face păcatul! Cât de bun este Dumnezeu că ne primeşte la pocăinţă! Că de n-ar fi pus între noi şi El Taina Spovedaniei, nimeni nu s-ar putea mântui. Că zice Evanghelia: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Nimeni fără mărturisire nu se poate mântui. Că acolo este atâta sfinţenie şi curăţenie! Cum să intre în Rai omul păcătos? Ce? Dacă ai o cămaşă şi se murdăreşte, n-o mai speli? Sau o haină, când se umple de noroi, nu zici: „Ia s-o spăl, că s-a murdărit”? Aşa să faci şi cu sufletul. Spălare prin pocăinţă şi spovedanie şi părăsirea păcatelor.

A pus Dumnezeu pocăinţa. Este al doilea Botez. Te-ai mărturisit, te-a dezlegat preotul, să nu mai faci păcatul. Fă oleacă de canon şi te-ai curăţit. Când simţi că iar ai mai greşit, du-te iar la spovedanie. Când vedeţi în casa voastră că a slăbit cineva: tata, mama, sora, copilul, nora, oricine ar fi, şi vezi că-i bolnav tare, nu aduce întâi doctorul! Doctorul este un bolovan de pământ ca şi mine. Eu mor acum, el moare mâine. Ai văzut vreun doctor de 500 de ani? Cum să moară, dacă are şi injecţii şi pastile şi-i doctor? Cum să moară? Dar când a sosit clipa, toţi ne ducem.

Stalin avea mii de doctori lângă el şi când i-a venit ceasul, l-a luat dracul! N-au putut doctorii să-l scape. Mai mare grijă să ai de suflet, decât de trup, că sufletul este nemuritor. Sufletul este mai scump decât toată lumea, cum zice Mântuitorul: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Chiar dacă ar câştiga toată lumea ce folos dacă îşi va pierde sufletul său? Adu întâi preotul, că el a luat putere de la Hristos: Ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. Şi zi-i: „Părinte, vino şi spovedeşte după carte pe mama, pe tata, copilul sau fata sau nora sau ginerele”.

Omul, când a slăbit tare, nu mai ţine minte ce păcate a făcut. El uită, dacă-i chinuit de boală şi-i ameţit de cap; dar îl poţi spovedi chiar dacă nu poate vorbi, ci numai dacă aude. Şi dacă aude, preotul îl întreabă, şi el, dacă a făcut păcatul, face semn că „Da”. Dacă n-a făcut, face semn că „Nu”. Dar dacă i s-a legat limba şi şi-a pierdut şi cunoştinţa, nu-l mai poţi mărturisi că el nu mai ştie nimic.

De aceea nu aştepta, Doamne fereşte, să cadă omul în comă. Sau cum a păţit nu de mult o femeie cu bărbatul ei care zicea: „Nu aduce preotul că doar eu nu mor!”. „Dar eşti slab, măi Ioane”. „Nu aduce preotul acum!”. Şi în noaptea aceea a murit nespovedit de douăzeci de ani. Vedeţi cum l-a înşelat diavolul să nu aducă preotul? Dar ce, preotul vine cu moartea la tine? Vine cu Preacuratele Taine. Şi Hristos este Viaţa lumii! Vine cu Viaţa, cu Învierea şi cu Dumnezeirea lui Iisus Hristos să te vindece şi să-ţi dea sănătate!

Iată, vine de la Dolhasca, dintr-un sat, o femeie de 63 de ani, slabă, necăjită, cu sora ei, cu ginerele şi cu fata, cu o maşină. Îmi spunea că bărbatul ei n-a fost la biserică de când s-a însurat, de 43 de ani. Nu mai asculta de Dumnezeu; înjura, fuma, era beţiv şi desfrânat şi nu credea în nimic. Numai cu ţigara în gură stătea. Soţia era plecată la o fată măritată acolo în sat. El a venit de la crâşmă, beat, cu ţigara în gură şi s-a culcat cu ţigara aprinsă. De la ţigară s-a aprins casa şi a ars omul plin de păcate. Numai câteva oase i-au mai găsit.

Ai auzit cum moare omul păcătos? Ce spune Apostolul Pavel? Al cărui sfârşit va fi după faptele lui. Patruzeci şi trei de ani n-a fost în biserică, nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit. Şi acum a ars cu ţi gara în gură! De la focul acesta s-a dus în focul cel veşnic. Aici a luat arvuna muncii celei veşnice. L-a ars Dumnezeu de viu pentru păcatele lui, ca să ardă în veci, cum spune Mântuitorul: Unde focul lor nu se stinge şi viermele lor nu doarme. Aşa moare păcătosul. Ai auzit ce spune în Psaltire? Moartea păcătosului este cumplită. Şi a venit femeia să-l pună la slujbe. „Mătuşă - i-am zis -, dacă îmi dai munţi de aur, de aici până la Bucureşti, nu-l pot pune la slujbe!”. Şi i-am citit din Pravila Mare, unde scrie: „Cine moare din beţie, este ca şi cel care moare spânzurat”. O murit din beţie, e ca şi cum s-ar fi spânzurat, şi-a făcut sama. Şi n-am putut să-l pun la nici o slujbă. Pentru că o păţesc şi eu. Canoanele Bisericii mă opresc şi cade şi pe cei vii ai lui.

Share:

Citește mai mult ...

Se fac sau nu metanii și se îngenunchează sau nu sâmbata, duminica și în perioada dintre Paști și Înălțarea Domnului sau Rusalii?

 

METANIILE ȘI ÎNGENUNCHERILE   

Îngenuncherea în lăcașul de cult, însoțită de cele mai multe ori de metanii, este o formă de cinstire a lui Dumnezeu și de exprimare a sentimentului nostru de respect, smerenie și supunere față de EI. Prosternarea în fața lui Dumnezeu, ca expresie a cinstirii Lui, este un act de cult.

Îngenuncherea este foarte mult practicată în viața credincioșilor de rând, dar în mod cu totul deosebit în practica viețuitorilor din mănăstiri. Credincioșii îngenunchează în biserică chiar din momentul în care intră în ea și își rostesc rugăciunile în fața sfintelor icoane, a Mântuitorului, a Maicii Domnului și a sfinților. După aceea, îngenunchează la diferite momente din timpul slujbei și mai ales la Sfânta Liturghie, atunci când se citește Sfânta Evanghelie, la vohodul mic, adică ieșirea cu Sf. Evanghelie, la vohodul cel mare sau ieșirea cu cinstitele daruri, la rostirea Crezului, în timpul epiclezei sau al rugăciunii de transformare a darurilor de pâine și de vin în Trupul și Sângele Domnului, în timpul cântării sau rostirii rugăciunii Tatăl nostru și în alte momente din slujbele divine.

Metaniile sunt plecări ale genunchilor și ale corpului mai mult sau mai puțin până la pământ ca semn că iubim pe Dumnezeu și ne pocăim de păcatele făcute. Se numește închinăciune sau metanie mică plecarea corpului până ce mâna ajunge la pământ, iar metanie mare se numește îngenuncherea și plecarea capului până ce fruntea atinge pământul. Căderea cu fața la pământ este cea mai adâncă închinăciune și metanie (Matei 26;39). Sufletul își aduce prinosul său prin rugăciune, iar trupul își aduce darul său prin mișcări evlavioase: îngenuncheri, închinăciuni și metanii, deoarece și el va fi preaslăvit la învierea cea din morți. Canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare zice: „Prin fiecare plecare de genunchi și ridicare, arătăm cu fapta că prin păcat am căzut la pământ și că prin iubirea de oameni a Celui ce ne-a zidit am fost chemați întâi la cer”.

Metaniile care însoțesc îngenuncherea sunt o formă de exprimare a stării de pocăință și constituie și ele un act de cult. Ele sunt o îndeletnicire permanentă a călugărilor, dar și a credincioșilor mai zeloși și se practică mai ales în perioada Postului Mare când sunt indicate chiar de cărțile de cult sau rânduielile liturgice, însoțind momente importante din timpul slujbelor sau rostirea diferitelor rugăciuni, așa cum este, de exemplu, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne și stăpânul vieții mele”. În privința îngenuncherii sau a facerii de metanii, canoanele și rânduielile tipiconale fac precizări importante, arătând când trebuie și mai ales când nu trebuie să îngenunchem. Între acestea intră și cele legate de ziua de duminică. Astfel, canoanele: 20 al Sinodului I ecumenic, 66 al Sinodului Trulan, 15 al Sf. Petru al Alexandriei și 91 al Sfântului Vasile cel Mare, ca și Tipicul cel Mare la capitolul 2, pag. 7, preluate apoi de Liturghier, interzic îngenuncherea și mai ales metaniile, atât pentru preot, cât și pentru credincioși, în zi de duminică. De aici, unii credincioși au tras concluzia că duminica, îngenuncherile și metaniile nu trebuie practicate și privesc cu ochi critici pe acei care le fac.

Se fac metanii și se îngenunchează sâmbăta și duminica?

Canonul al 90-lea al Sinodului al 6-lea ecumenic zice: „Am primit de la Sfinții Părinți obiceiul canonic de a nu pleca genunchii în duminici, pentru cinstirea Învierii Domnului. Deci, ca să se înlăture nedumerirea, facem cunoscut credincioșilor că după intrarea preoților în altar de la Vecernia de sâmbătă seara, după obiceiul îndătinat nimeni să nu plece genunchii până la Vecernia de duminică seara, întru care după intrarea preoților în altar iarăși începem a pleca genunchii împlinind rugăciunile noastre Domnului. Căci din seara de sâmbătă (începutul zilei) din ajunul duminicii premergătoare Învierii Domnului, începem noile cântări duhovnicești de laudă începând sărbătoarea de seară de la întuneric spre lumina zilei și astfel în cursul nopții întregi și a zilei ce urmează trebuie să prăznuim învierea”.

Canonul al 10-lea al Sf. Nichifor Mărturisitorul (+818) zice: „Duminica și în toată Cincizecimea se pot face închinăciuni pentru sărutarea icoanelor dar nu și metanii mari”.

Canonul al 2-lea al Sf. Nicolae al Constantinopolului zice:

„Întrebare: Cuvine-se a nu pleca cineva genunchii sâmbăta, precum nu se pleacă duminica și nici în Cincizecime?

Răspuns: Aceasta nu s-a oprit de vreun canon, însă cei mai mulți întrucât nu se ajunează sâmbăta prin urmare nici genunchii nu îi pleacă”.

Dacă luăm litera canoanelor, reiese cu claritate că nu avem voie să facem acestea. Dar trebuie avut în vedere faptul că aceste hotărâri canonice au fost luate și aplicate într-un trecut foarte îndepărtat când frecventarea bisericii și participarea credincioșilor la sfintele slujbe se făceau cu regularitate.

Ele pot fi socotite valabile și obligatorii pentru viețuitorii mănăstirilor unde se săvârșesc zilnic slujbele prevăzute de tipic și unde călugării participă cu regularitate la slujbele divine. În această situație, viețuitorii mănăstirilor îngenunchează și fac metanii în toate zilele de lucru; de aceea la slujbele din zilele de Duminică se roagă stând în picioare, respectând în felul acesta rânduielile canonice și tipiconale. Situația este însă cu totul alta la bisericile de enorii unde majoritatea credincioșilor vin la biserică doar Duminica (și atunci când pot). De aceea, prescripția canonică nu se mai poate aplica cu strictețe și deci nu-i putem opri sau sfătui pe credincioși să nu mai îngenuncheze. Pentru ei este singura zi din săptămână dedicată lui Dumnezeu și măcar atunci trebuie lăsați să-și exprime cinstirea față de Dumnezeu așa cum o simt, fără ca aceasta să constituie o abatere gravă și cu atât mai mult, o impietate.

Pe de altă parte, este bine să știm care era în trecut și care este astăzi sensul îngenuncherii. În Biserica veche, îngenuncherea era interzisă în zi de duminică, fiindcă acest act de cult era privit ca expresie a pocăinței, a părerii de rău și a plângerii pentru păcatele săvârșite, ceea ce era în totală contradicție cu starea de bucurie și de jubilare pe care o crea sărbătoarea săptămânală a Învierii Domnului - Duminica.

În vremea noastră această interpretare și-a pierdut semnificația sau mai bine-zis și-a mutat punctul de greutate spre altceva. Îngenuncherea reprezintă pentru credincioșii noștri mai mult un act prin care ne exprimăm nu atât pocăința sau păcătoșenia, ci mai ales smerenia în fața lui Dumnezeu și stăruința sau persistența în rugăciune, stări sufletești de care trebuie să fim însoțiți ori de câte ori ne rugăm. În felul acesta, îngenuncherea nu mai contravine caracterului sărbătoresc al Duminicii. Prescripția canonică poate rămâne valabilă în viața credincioșilor din parohie, cel mult în Săptămâna Luminată, în Duminicile din perioada Penticostarului, deci de la Paște la Rusalii și în intervalul dintre Crăciun și Bobotează.

Cât privește practica respectată de către preoți ca în perioada dintre Paști și Rusalii să nu îngenuncheze în fața Sfintei Mese, după sfințirea Darurilor, pe motiv că în această perioadă îngenuncherile sunt interzise de canoane sau tipic, socotesc că este un lucru greșit înțeles. Misterul liturgic rămâne mereu tot așa de mare și de important pentru a nu îngenunchea în fața lui, aceasta neavând nimic de a face cu perioada din an în care ne aflăm. Canoanele interzic îngenuncherile ca act liturgic legat de felul nostru de a ne manifesta în biserică în general, dar nu și în fața tainei Sfintei Euharistii. Ea are aici exact sensul totalei noastre smerenii în fața lui Hristos euharistic și nu al unui act de pocăință și de plângere a păcatelor.

Se fac metanii și se îngenunchează în perioada de la Paști până la Rusalii?

Una din întrebările puse tot mai insistent și de către tot mai mulți credincioși este aceea dacă se fac metanii sau dacă se îngenunchează, în sfânta biserică, atât pentru rugăciune particulară, în fața unei icoane, cât și la momentele îndătinate din timpul serviciilor divine care se săvârșesc în sfântul locaș, în perioada dintre Paști și înălțare sau Paști și Rusalii ori Cincizecime. Această întrebare este cauzată de diversitatea practicilor pe care le aflăm într-o biserică sau alta și la diferitele categorii de credincioși. Unii dintre aceștia socotesc că a îngenunchea în această perioadă este un mare păcat, fiindcă îngenuncherea și metania, ca semne de pocăință și de întristare și mai ales ca forme de ispășire a păcatelor, nu s-ar potrivi cu perioada de bucurie cauzată de învierea Mântuitorului Hristos.

De aceea, acești credincioși nu practică îngenuncherea sau metaniile și mai mult, atrag atenția, uneori cu severitate celor care, din obișnuință sau din necunoaștere, însoțesc rugăciunea sau participarea lor la sfintele slujbe, de îngenunchere și metanii. Alți credincioși socotesc ca pe un lucru firesc îngenuncherea și metaniile în sfânta biserică, în această perioadă și nu se sfiesc să le practice, iar alții nu știu nimic și le fac fără să aprecieze dacă au săvârșit un lucru bun sau rău, adică permis sau interzis. Din aceste atitudini reiese diversitatea de practici pe care le întâlnim în bisericile noastre și la diverși credincioși și întrebarea legată de această stare de lucruri. Așadar, este corect sau nu, bine sau rău, interzis sau permis să îngenunchem și să facem metanii în această perioadă?

O parte din răspunsul la această întrebare am lămurit-o atunci când am vorbit despre interdicția sau îngăduința de a se îngenunchea în biserică în zi de duminică. Pentru a răspunde la întrebarea de care ne ocupăm, trebuie să vedem ce dispoziții canonice sau tipiconale există în această privință. De la început trebuie să spunem că majoritatea rânduielilor canonice se referă la sărbătoarea Duminicii, ca zi săptămânală închinată comemorării învierii Mântuitorului, și mai puțin la perioada de care ne ocupăm.

Așa, de pildă, canonul 66 apostolic interzice postul în zi de Duminică, pe motiv că aceasta este ziua în care a înviat Domnul. Același lucru îl stabilește și canonul 18 al Sinodului local din Gangra (sec. IV) care interzice ajunarea în zi de Duminică. Practica și apoi rânduiala stabilită și impusă de Biserică au statornicit însă ca și în duminicile din cele patru mari posturi de peste an să se postească. Această rânduială o respectăm și noi astăzi.

Mai precis se referă la această problemă canonul 20 al Sinodului I ecumenic (Niceea, 325) care spune: „Deoarece sunt unii care își pleacă genunchii Duminică și de la Paști până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în același fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut că rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare”. (Vezi Arhidiacon profesor doctor Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1993, pag. 64). Așa cum precizează comentariul la acest canon, această rânduială se va fi menținut timp îndelungat în biserică, „totuși nu a supraviețuit până astăzi și ea nici nu prezintă de altfel vreo importanță deosebită” (Ibidem). Hotărârea acestui canon este reluată și de canonul 66 al Sinodului Trulan (V-VI de la Constantinopol din 692) unde se spune: „Am primit, în mod canonic, de la de Dumnezeu purtătorii Părinții noștri, să nu plecăm genunchii în duminici, cinstind (astfel) Învierea lui Hristos”. Mai departe, canonul arată că această interdicție se întinde pe intervalul de timp cuprins între sâmbătă noaptea și duminică seara. În practică însă, nici această rânduială nu s-a mai respectat. (Ibidem, pag. 143).

Cât privește perioada de care ne ocupăm, canonul 66 al aceluiași Sinod Trulan, precizează doar că „se cuvine ca de la sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (duminica următoare) întreaga săptămână să o petreacă credincioșii fără întrerupere în sfânta biserică, în psalmi și cântări duhovnicești”. (Ibidem, pag. 144). Precum vedem, aici este vorba doar de Săptămâna Luminată și nu de întregul interval de timp dintre Paști și Rusalii, iar referitor la permisiunea sau interzicerea de a îngenunchea, în această perioadă, canonul nu spune nimic.

Tot la Duminică se referă și canonul 15 al Sfântului Petru, arhiepiscop al Alexandriei, reamintind datoria de a nu pleca genunchii în această zi. (Ibidem, pag. 332).

Canonul 91 al Sfântului Vasile cel Mare, după ce vorbește de obligativitatea de a serba ziua duminicii ca zi a învierii Domnului, se referă și la perioada Cincizecimii. Alături de canonul 20 al Sinodului I ecumenic, acest canon precizează obligativitatea ca, în zi de duminică ca și în toată perioada Cincizecimii, rugăciunile să se facă în biserică, stând în picioare. Iată ce prevede acest canon: „Apoi și Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a învierii ce se așteaptă în veacul viitor. Că acea una și întâia zi, de șapte ori înșeptindu-se, constituie cele șapte săptămâni ale Sfintei Cincizecimi... în care zi, orânduielile Bisericii ne-au învățat să preferăm felul de a sta drept la rugăciune, spre a ne aduce lămurit aminte, ca oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare. Și prin fiecare plecare de genunchi și ridicare, arătăm cu fapta că prin păcat am căzut la pământ și că, prin iubirea de oameni a Celui ce ne-a zidit, am fost chemați în sus la cer...” (Ibidem, pag. 395). Chiar dacă acest canon nu prevede expres că, în perioada dintre Paști și Rusalii, nu se îngenunchează în timpul rugăciunii, se deduce că dacă fiecare zi a Cincizecimii reprezintă sau simbolizează ziua Învierii, în care nu se stă în genunchi, și în aceste zile nu se îngenunchează la sfintele slujbe.

Pe baza acestor canoane, adică 20 al Sinodului I ecumenic și 91 al Sf. Vasile, singurele care amintesc expres, pe lângă Duminică, și de perioada Cincizecimii, pentru care este valabilă aceeași prevedere canonică, s-a creat obiceiul de a nu se îngenunchea la slujbe în această perioadă. Practica sau obiceiul acesta nu au mai fost însă întărite de sinoade ulterioare și în special de cel Trulan care dă autoritate tuturor hotărârilor de până aici. De aceea, așa cum arată comentariul acestor canoane, practica nu s-a păstrat până în ziua de astăzi, sau nu s-a păstrat uniform.

În consecință, putem spune că a nu îngenunchea la slujbe, în această perioadă, este un lucru potrivit cu atmosfera de bucurie pe care o degajă sărbătoarea Învierii pe toată perioada cât durează acest praznic, adică până în miercurea săptămânii a șasea după Paști, când se termină durata serbării Învierii, deci 39 de zile, a doua zi urmând sărbătoarea Înălțării, sau chiar până la Cincizecime. Dar nu putem spune că îngenuncherea este absolut interzisă, neavând dispoziții foarte exprese în această privință. Cu atât mai mult, nu putem spune că săvârșim un păcat, o fărădelege sau o impietate, dacă în această perioadă stăm în genunchi la slujbă. Interdicția poate să fie valabilă sau obligatorie doar pentru Săptămâna Luminată și Duminicile perioadei Penticostarului, adică de la Paști la Rusalii.

Pe de altă parte, trebuie să facem deosebire între îngenunchere și metanie ca acte de penitență, de ispășire a păcatelor și ca semne de respect, evlavie și bună cuviință la slujbă, în unele momente importante sau centrale ale acesteia. Ca act de pocăință, plângere pentru păcate și ispășire, îngenuncherile și metaniile nu pot fi justificate și practicate în această perioadă de jubilare sau bucurie, pe când ca semne de evlavie și respect ele sunt îngăduite. Nu văd cu ce impietează îngenuncherea la vohodul cel mare cu cinstitele daruri, la rostirea Crezului, la prefacerea darurilor sau la axion. După cum socotesc că este îngăduită îngenuncherea dacă săvârșim slujba Maslului de obște, care se practică la multe biserici, sau la Taina Pocăinței ori la alte rugăciuni și dezlegări citite de preoți, în această perioadă.

Așadar, îngenuncherea ca formă și expresie a respectului, evlaviei, smereniei și stăruinței în rugăciune este îngăduită în această perioadă.

Share:

Citește mai mult ...

Avem timp pentru Spovedanie în Săptămâna patimilor?

Să nu ne spovedim decât excepțional în Săptămâna Mare! Pe de-o parte suntem la serviciu, pe de altă parte facem curat acasă, pe de altă parte facem mâncare pentru 3 zile de sărbătoare și pentru musafiri, pe de altă parte sunt slujbe multe și dacă e lume multă la spovedanie, preoții vor grăbi la maxim spovedania fiindcă vine ora să se înceapă slujba... la care nu numai preoții participă, ci și voi care ați stat ore întregi la rând la spovedanie trebuie să participați!

Share:

Citește mai mult ...